Linkuri accesibilitate

Deputații comuniști au depus o moțiune de cenzură pentru demiterea guvernului Leancă


Fracțiunea parlamentară a opoziției comuniste a depus astăzi o moțiune de cenzură pentru demiterea guvernului Leancă din cauza tranzacțiilor controversate cu Banca de Economii și Aeroportul Internațional Chișinău. Spicherul democrat Igor Corman a anunțat că moțiunea va fi examinată joia viitoare, la 17 octombrie. Reprezentanți ai majorității au spus că încercarea opoziției comuniste este zadarnică.
PCRM dispune de voturi insuficiente pentru demiterea guvernului, dar încearcă să exploateze fisurile din coaliția majoritară provocate mai ales de concesionarea aeroportului pe jumătate de secol unei firme rusești. Tranzacția a nemulțumit grupul liberalilor reformatori fără de care liberal-democrații și democrații nu au majoritatea.
XS
SM
MD
LG