Autonomia găgăuză își face publicitate în ultimul timp prin tentative de sabotare a puterii centrale şi a cursului pro-european al Republicii Moldova. Acum două săptămâni, Mihail Formuzal își anunța intenția de a organiza un referendum pentru a decide, de sine stătător, politica externă a găgăuzilor. Premierul Leancă i-a recomandat lui Formuzal să citească atent Constituţia şi başcanul, iritat, şi-a înşirat meritele de pacificator într-o zonă care, după părerea lui, stă să explodeze.
La 4 octombrie, politicienii găgăuzi ne-au mai servit un „cadou cu dedicație” pentru orientarea pro-occidentală a Chișinăului: Adunarea Populară de la Comrat a decis să interzică folosirea sintagmei „limba română” pe teritoriul autonomiei şi în instituţiile sale de învăţământ. Pe ce se bazează iniţiatorii acestei diversiuni? Simplu: ei invocă prevederile Constituţiei Republicii Moldova.
Igor Corman, speaker-ul Parlamentului, şi Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al PD, au vorbit pe bună dreptate despre subtextul electoral al hotărârii de interzicere a limbii române în autonomia găgăuză, hotărâre al cărei autor, adăugăm noi, este Ivan Burgudji, fost membru al Partidului Democrat. Însă lucrurile sunt mult mai grave. Vina pentru lansarea acestor „bombe” propagandistice cu un mare potențial de destabilizare acum, înaintea summit-ului de la Vilnius, o poartă întreaga clasă politică din Republica Moldova.
Plătim, azi, pentru proverbiala noastră laşitate şi duplicitate. Ne-am tot jucat cu formule gen: „limba română între paranteze” sau „știm că vorbim româna dar îi spunem moldoveneasca”, pentru a nu pierde voturi și a nu deranja sensibilitatea „partenerului nostru strategic” din Est. Ce împiedică actuala majoritate parlamentară să promoveze mai energic ideea modificării Articolului 13 din Constituţie? Chiar și dacă ar fi solidară, e-adevărat, Coaliția nu are suficienți deputați pentru a elimina acest relict stalinist din Legea Supremă, ar mai fi nevoie de câteva voturi ale comuniştilor și ale deputaţilor neafiliaţi, dar măcar să înceteze clovneriile unor politicieni: aceștia, ziua, în Parlament, se declară împotriva limbii române, iar seara - ca „poligloţi” ce sunt! - își ajută copiii să-și facă temele la română.
Mă întreb, oare d-nii Corman, Diacov, Lupu şi alți „moldovenişti europeniști” care, firește, au dreptul lor la opinie, nu s-au săturat că orice amator sau lingvist închipuit, de la Tiraspol sau Comrat, sfidând adevărul științific, le indică, batjocoritor, ce limbă să vorbească şi cum să o numească? Nu s-au săturat ei, ca „fii ai acestui pământ”, cum le place să se proclame, să li se tot pună la cale diversiuni în momente strategice pentru destinul Republicii Moldova?... Mă refer la acțiuni clocite de indivizi care nu vorbesc limba acestei țări, dar o disprețuiesc, animați de o ură atavică față de valorile noastre naționale.
Românofobia unor inși cu demnități de stat este dublată în Republica Moldova de manifestații huliganice la nivelul străzii, așa cum s-a întâmplat ieri, la Chișinău, când Principesa Margareta, moștenitoarea Coroanei României, și soțul ei, Principele Radu, au fost agresați de un grup de așa-ziși patrioți moldoveni în preajma statuii lui Ștefan cel Mare, acolo unde cuplul regal voia să depună o coroană de flori, fără ca forțele de ordine să le asigure o minimă protecție în fața acelor vandali...
Cred că şansele de rezolvare a problemei identitare, a legitimării limbii române în Republica Moldova, se leagă indisolubil de calitatea actului de guvernare în general. Nu vei obține sprijin politic și o susținere a societății pentru corectarea Articolului 13 din Constituție până nu vei asigura un trai decent cetățenilor, până nu vei arăta, prin fapte, nu prin vorbe, că ideea de justiție, morală și respect față de Lege face parte din conduita clasei politice.
