Linkuri accesibilitate

Iranul şi SUA se pregătesc de întâlnirea la cel mai înalt nivel din ultimii şase ani


Preşedintele american Barack Obama şi liderul iranian Hassan Rohani vor vorbi astăzi la New York, iar Casa Albă nu a exclus posibilitatea unei întrevederii între cei doi.

Iranul şi Statele Unite se pregătesc de întâlnirea la cel mai înalt nivel din ultimii şase ani. Joi, pe marginea Adunării Generale ONU, ministrul de externe iranian Javad Zarif se va întâlni cu secretarul de stat american John Kerry, în prezenţa colegilor din Marea Britanie, Franţa, China, Germania şi Rusia.

Va fi discutat controversatul program nuclear iranian şi efectul serios pe care sancţiunile internaţionale l-a avut asupra economiei iraniene în ultimii ani.

Casa Albă a declarat de asemenea că nu poate exclude posibilitatea unei întrevederi, tot la New York, între preşedintele Barack Obama şi liderul iranian Hassan Rohani, care sunt programaţi să vorbească în aceeaşi zi la Naţiunile Unite.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG