În 1991, cînd se prăbuşea Uniunea Sovietică, umila mea persoană avea 23 de ani! O lume veche dispărea, alta apărea la orizont. Eram tînăr, frumos, aveam impresia că sînt un cuib de înţelepciune şi că am toată viaţa în faţă! Aşteptam, cu nesaţ, transformările şi voiam să-mi aduc contribuţia la primenirea patriei.
Îmi amintesc cum într-o zi, participînd la o mare adunare naţională, a licărit în mine gîndul că sînt foaaarte norocos. Să ai 23 de ani în clipa în care o lume veche dispare mi se părea un privilegiu al sorţii. Alături, erau oameni de 50-60-70 de ani, generaţii pe care eu, cel de atunci, le consideram pierdute şi contaminate de ideologia comunistă. Iar reprezantanţii actualei generaţii high-tech mergeau la grădiniţă sau nici nu se născuseră. Aşadar, mi s-a părut atunci că generaţia mea era într-o situaţie fantastică.
Ei bine, au trecut două decenii, am îmbătrînit niţel, iar optica mi s-a modificat. ACUM îmi dau seama cît de naiv şi chiar prost eram. Şi nici frumos pesemne nu eram. Iar viaţa, care mi se părea lungă în 1991, acum îmi pare scurtă, foarte scurtă. De transformări n-o să zic nimic pentru că ele s-au dovedit a fi în mare măsură un simulacru. Ca, de altfel, şi contribuţia mea la primenirea patriei, mult mai modestă decît îmi imaginam eu în 1991.
Deunăzi, am avut ocazia să discut cu un reprezentant al generaţiei twitter, un tînăr care vorbeşte fluent engleza şi mult mai prost româna, un blogger care are mulţi vizitatori, dar ale cărui texte mi se par niţel superficiale.
L-am întrebat pe acest tînăr cum vede el generaţia mea. L-am rugat să fie sincer. Tînărul mi-a spus că generaţia mea i se pare una a rataţilor, a oamenilor care nu au reuşit să învingă sărăcia şi decăderea morală din ţară. Tînărul mi-a spus că generaţia mea e una a indivizilor pasivi, leneşi. Şi mi-a ţinut un discurs vivifiant-mobilizator despre transformarea ţării care începe de la transformarea individului. El mi-a vorbit despre puterea năucitoare a exemplului personal şi despre multe alte lucruri cunoscute, pe care le intuiam şi eu încă în 1991.
Reprezentantul generaţiei twitter vorbea cu multă convingere, vorbea aşa de parcă avea toată viaţa în faţă, de parcă putea răsturna munţi, de parcă primenirea patriei îi era la îndemînă. Iar eu m-am întrebat ce va spune el în anul 2035...
