Linkuri accesibilitate

Chişinăul vrea să redeschidă discuţiile privind statutul regiunii transnistrene în cadrul Republicii Moldova


„Realitatea este ca astăzi, nu putem vorbi despre perioade exacte când vom avea proiectul acelei reglementari a conflictului transnistrean care va reunifica ţara” – a declarat vicepremierul pentru reintegrare, Eugen Carpov, într-un interviu cu Europa Liberă. El a confirmat că, în acest moment, Chişinăul vrea să deschidă şi discuţiile privind statutul final al regiunii separatiste în cadrul Republicii Moldova. Luni, la Tiraspol, va avea loc prima întrevedere directă între premierul Iurie Leancă şi liderul separatist Evgheni Şevciuk.

Referitor la punctele de control al migrației, care ar urma să funcţioneze pe malul drept al Nistrului, Eugen Carpov a precizat ca acestea nu vor crea nici un fel de probleme de circulaţie locuitorilor de pe malul stâng.

„Proiectele care sunt elaborate şi care vor fi prezentate în Parlament prevăd separarea clară a cetăţenilor străini în două categorii: cei care vin din afara teritoriului Republicii Moldova (…) şi locuitorii cu pașapoarte străine din stânga Nistrului”. Toate procedurile de înregistrare se referă numai la cetățenii străini din afara teritoriului moldovenesc, a declarat Carpov în interviul cu Europa Liberă.

Înregistrarea străinilor care intră în Republica Moldova prin Transnistria este necesară pentru a se obţine un regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG