Linkuri accesibilitate

Partidul vicepremierului sirian Qadri Jamil dezminte că acesta ar fi anunțat intenția unei încetări condiționate în Siria


Partidul vicepremierului sirian Qadri Jamil a dezmințit informația potrivit căreia Jamil ar fi spus că guvernul de la Damasc va propune o încetare a focului în cazul organizării unei conferințe de pace, așa cum s-a convenit inițial la Geneva. Ziarul britanic „Guardian” a publicat joi un interviu cu Jamil în care acesta este citat cu declarația respectivă. Jamil a mai fi spus că războiul civil din Siria este în cumpănă, pentru că nici una din părți nu e suficient de puternică pentru a cîștiga. Partidul Voința Poporului, condus de Jamil, a dat publicității o declarație în care susține că remarcile lui au fost scurtate și distorsionate, și l-a acuzat pe jurnalistul de la „Guardian” de imprecizie și lipsă de profesionalism. Jamil este unul din cei doi membri ai cabinetului sirian, dominat de partidul Baath al președintelui Bașar al-Assad, proveniți din partide seculare mai mici.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG