Linkuri accesibilitate

Retrospectiva săptămânii


Concesionarea aeroportului și împuținarea acțiunilor statului la BEM. Vasile Botnaru în dialog cu Natalia Morari și Valeriu Vasilică.



Știrile despre concesionarea aeroportului și împuținarea acțiunilor statului la Banca de Economii sunt comentate de jurnaliștii Valeriu Vasilică de la agenția de știri IPN și Natalia Morari de la postul TV7, cărora Vasile Botnaru le-a solicitat un bilanț al săptămâni politice.

Jurnalista Natalia Morari constată că sezonul politic de toamnă a demarat în trombă, iar sipeţelul cu provocări abia a fost întredeschis.

Natalia Morari: „Prima săptămână a lunii septembrie a fost un adevărat duş rece pentru o mare parte dintre noi, acei interesaţi de viaţa politică. Am avut parte de multe provocări venite fie pe filiera externă, fie pe cea internă. A început, bineînţeles, cu ameninţările venite de la vicepremierul rus Dmitri Rogozin care ne-a mai adus aminte despre faptul că vom avea de
Natalia Morari
Natalia Morari
suferit foarte mult, dacă vom continua parcursul nostru european, ceea ce deloc nu înseamnă că trebuie să-l ascultăm. Dar mare surpriză au fost acele bombe interne apărute în presă, legate de concesionarea Aeroportului Chişinău şi micşorarea cotei statului în Banca de Economii. Bineînţeles, deja în ambele cazuri am auzit poziţiile autorităţilor, care ne-au liniştit, spunându-ne că totul s-a făcut legal, toate procedurile au fost respectate. Dar oricum, nu ştim de ce, rămâne un gust amar. Probabil felul cum s-a făcut acest lucru, lipsa totală de transparenţă ne face să credem că totuşi nu se spune totul până la capăt. De exemplu, aşa şi nu am înţeles de ce din cei 7 investitori care trebuiau să participe la concursul închis pentru Aeroportul Chişinău doar cei doi din Rusia au reacţionat la acest concurs. Rămân foarte multe întrebări şi foarte mult loc pentru speculaţii. Şi aceasta, în primul şi în primul rând, e legat de faptul că politicul nu a fost deschis până la capăt. Următoarea bombă mediatică este, probabil, şedinţa de ieri a consiliului municipal Chişinău, la care, am văzut noi, au fost privatizate sau date în chirie mai multe terenuri din capitală. De ce această agendă a fost ţinută în taină, până la ultima clipă, aşa şi nu se ştie. De unde vine atâta înţelegere şi consens între PL şi PCRM aşa şi nu înţelegem. Numai că, de fiecare dată, când vine vorba de interese pur meschine legate strict de afaceri, se găseşte consens până şi între acei care niciodată nu se aşează la o masă e negocieri.”

***
Directorul Agenţiei Info-Prim Neo, Valeriu Vasilică, consideră că tălăncuţa evenimentelor interne a umbrit până şi mult aşteptata şi extrem de importanta vizită a miniştrilor de Externe din zona aristocratică a Uniunii Europene.

Valeriu Vasilică: „Cel mai relevant şi cel mai important eveniment al săptămânii acestea este vizita celor trei miniştri foarte importanţi la nivel de Uniune Europeană care au venit să ofere dovada unei şanse pe care o are Republica Moldova la Vilnius, la sfârşitul acestui an şi în continuare. Cu părere de rău, mă văd forţat să mă opresc aici, în aprecierea evenimentului respectiv pentru că, pe parcursul săptămânii, au apărut informaţii despre alte evenimente nu tocmai clare care s-au produs ceva mai înainte dar despre care s-a aflat şi au fost vehiculate, discutate mult pe parcursul acestei săptămâni. Este vorba despre ceea ce s-a întâmplat la Banca de Economii şi despre ceea ce s-a întâmplat la Aeroportul Internaţional Chişinău. Atâta timp cât nu am dovezi, nu există nişte dovezi de fraudă, de interes de grup, meschin, m-aş feri să calific lucrurile care s-au produs în felul acesta. Dar faptul că ele s-au produs iarăşi netransparent, iarăşi cu loc pentru foarte multe suspiciuni, mă îngrijorează şi aici aş face legătură cu primul eveniment: ne erodează acele şanse pe care ni le dau europenii. Aceasta înseamnă că instituţiile statului continuă să nu lucreze transparent, profesionist, continuă să genereze suspiciuni şi aceasta s-ar putea să ne bată pe noi pe toţi şi nu numai pe guvernanţi... Pentru că populaţia este suficient de mult dezamăgită de ceea ce s-a întâmplat, în ultimii ani, ca să mai crediteze forţele politice proeuropene cu încă un mandat la alegeri, la sfârşit de 2014. Şi atunci, dacă nu continuă cursul proeuropean al Republicii Moldova, printr-o nouă guvernare proeuropeană, aceasta înseamnă că acest curs eşuează şi ne putem trezi cu deturnarea cursului în altă direcţie.”
Previous Next

XS
SM
MD
LG