Linkuri accesibilitate

Preşedintele rus Vladimir Putin intervine în apărarea lui Bashar al-Assad


Preşedintele rus Vladimir Putin a respins drept „total nefondate” acuzaţiile că regimului sirian al preşedintelui Başar al-Assad ar fi utilizat arme chimice împotriva populaţiei civile, într-un atac pe 21 august. Vorbind la Vladivostok, Putin a mai declarat că ar fi „profund mâhnit” dacă Statele Unite ar ataca Siria, mai ales că preşedintele Barack Obama, ca laureat al premierului Nobel pentru Pace, ar trebui să se gândească la preţul uman al unei astfel de intervenţii.
Vineri, preşedintele Obama declara că nu a luat o decizie finală, dar publica raportul serviciilor de informaţii în care se arată că „aproape nu există dubii” că regimul Assad este responsabil de atacul chimic din august.
XS
SM
MD
LG