De fapt, este un titlul abreviat, sau dacă vreţi autocenzurat (mea culpa, vechile reflexe!), dar odată intrat în textul propriu-zis pot să-l spun pe de-a-ntregul, cu explicaţiile de rigoare: Între Scylla şi Charybda Sărbătorilor Naţionale.
De bună seamă, după ce moldovenii sărbătoresc Crăciunul pe vechi şi pe nou, la fel şi Anul Nou, iată alte două date roşii în calendarul oficial, 27 August şi 31 August. La drept vorbind, nu sunt prea multe de spus referitor la proclamarea Republicii Moldova – puciul avortat din 19-21 august 1991 de la Moscova a fost un excelent detonator pentru a arunca în aer ditamai URSS-ul. Ceea ce pun în chestiune este meritul RSS Moldoveneşti în a se transforma, peste noapte, într-o ţară independentă – să fi visat oare nomenclatura de atunci, chiar şi „partida naţională” (al cărei reprezentant este Mircea Snegur, de pildă) la un stat suveran?! În acest sens, suveranitatea ce ne-a picat din cer (şi dacă puciul reuşea?! greu de spus ce s-ar fi întâmplat, cert e că Nicolae Dabija tot redactor-şef la Literatura şi Arta ar fi rămas!) nu a întârziat să-şi arate faţa monstruoasă – de unde şi comparaţia cu Scylla! –, ca să nu zic de-a dreptul hâdă. În loc să-şi făurească cetăţenii ei, RM a produs câteva sute de mii de moldoveni-apatrizi, plecaţi la munci (de cele mai multe ori, la negru; iar atunci când au făcut-o în condiţii legale – cu un paşaport românesc!) peste hotare, într-un adevărat exod mai pustiitor ca deportările în Siberia din 1940, 1946, 1949.
Despre Ziua Limbii române (şi nu „cea română”, căci nu spunem „limba voastră cea rusă (sau cea ciuvaşă, sau cea cehă!)”), din 31 august, păcat de zis – chiar a fost dorită cu ardoare, s-a luptat pentru ea, pe toate fronturile. Numai greva femeilor din Interfront care blocaseră circulaţia trenurilor la Bender & Tiraspol cât face, şi asta în timp ce lumea de la noi (dar şi de la Moscova, Leningrad ş.a.m.d.) strângea semnături pentru acordarea statutului de limbă de stat limbii române (în Constituţia RM – moldovenească) şi trecerea acesteia la grafia latină. De ce atunci Charybda? Sau mai exact – pentru cine Charybda? O fi fost, la început, monstruos de greu – iar pentru unii pur şi simplu inacceptabil din start – să înveţe limba de stat pentru zecile de mii de „specialişti” veniţi din întreaga URSS-a Mare; dar de ce băştinaşii au început să crâcnească la un moment dat, că „ce atâta limbă, când nu ai ce pune PE limbă?!” (departe de mine pornirea de a-i condamna in corpore, căci „sub un anumit prag de sărăcie, nu mai există nici demnitate, nici discernământ, ci doar ură viscerală, canalizată cinic, într-una din cele mai jalnice exemplificări ale sindromului Stockholm”, ca să-l citez pe Teodor Baconschi, Legătura de chei). Or, la 24 de ani de la acel 31 august ’89, tocmai intelectualitatea de creaţie, cea care a fost în avangarda mişcării de eliberare naţională, este scoasă din cărţi, dacă nu chiar din pâine! Li-te-ral-men-te. De unde înainte vreme se mânca – vorba vine – carte pe pâine, acum – parafrazându-l pe preşedintele V. Putin – cartea-i pentru unii, pâinea pentru alţii.
Între timp, de la Paris ne parvine o veste minunată – în noul Larousse al limbii franceze, îşi face intrarea un cuvânt nou, Inaptocratie, pe care acad. Jean d’Omersson îl defineşte astfel: „INAPTOCRAŢIA – un sistem de guvernământ în care cei mai incapabili de a guverna sunt aleşi de către cei mai incapabili de a produce, şi care, împreună cu ceilalţi membri ai societăţii cei mai puţin în stare să se întreţină singuri sau să se realizeze, sunt recompensaţi cu bunuri şi servicii care au fost plătite prin confiscarea avuţiei şi muncii unui număr de producători aflat în scădere continuă”. Ei bine (nimic bun, de fapt!), frică mi-i că-n RM inaptocraţia a luat locul meritocraţiei şi că, odată trecuţi de Scylla şi Charybda sărbătorilor naţionale, iar ceva mai încolo – şi de Capul bunei Speranţe Vilnius, lucrurile tot acolo vor rămâne.