Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.



Ministra moldoveană de externe, Natalia Gherman va călători astăzi la București, unde va semna un acord cadru cu România pentru cooperare în domeniul dezvoltării și va lua parte, între altele, la reuniunea anuală a ambasadorilor români.

Experții ONU care cercetează folosirea armelor chimice în Siria vor încerca să viziteze pentru a doua oară, astăzi, locul unde ar fi fost folosite asemenea arme cu o săptămână în urmă.

La Bruxelles, Comitetul de politică externă al Parlamentului European va lua în discuție recenta dispută comercială dintre Ucraina și Rusia. În prezența unor înalți oficiali europeni, europarlamentarii vor dezbate un posibil răspuns al Uniunii Europene față de încercările Rusiei de a descuraja Ucraina să semneze la toamnă acordul de asociere.

La Washington, președintele american Barack Obama va vorbi astăzi la Memorialul Lincoln pentru a marca 50 de ani de la discursul lui Martin Luther King, „I have a dream”.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, este așteptat astăzi la Haga unde va participa la festivitățile de 100 de ani ai Palatului Păcii, unde-și are sediul Curtea Internațională de Justiție.

La Stockholm este așteptat ministrul de externe britanic William Hague, care a fost invitat prin Tweeter de omologul său suedez Carl Bildt la o conferință despre locul Europei într-o lume în plină schimbare.

La Praga, președintele Milos Zeman urmează să dizolve oficial camera inferioară a Parlamentului, care a votat deja pentru autodizolvare.
Convocarea anticipatelor este soluția găsită de politicienii cehi pentru depășirea crizei politice de câteva luni, care a fost declanșată de o controversată anchetă anticorupție și căderea guvernului de centru-dreapta.

La Paris, președintele François Hollande va descrie, la o întâlnire cu 100 de ambasadori ,obiectivele de politică externă ale Franței pentru anul următor.

Astăzi începe a 70-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Veneția.
  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

Previous Next

XS
SM
MD
LG