„Izolatoarele” Centrului de plasament pentru copii de vârstă fragedă din Chișinău

În două articole apărute în ediția din această săptămână a revistei britanice „The Economist” este amintită şi Republica Moldova. Într-un articol e vorba de scăderea numărului de orfelinate în lume, în celălalt de condiţiile de detenţie în mai multe ţări ale lumii. În ambele cazuri Moldova este evidenţiată pentru lucrurile bune pe care le-a facut în ambele aceste domenii. Dar despre situaţia din orfelinate, autorul articolului ridică semne de întrebare despre modul în care sunt „izolaţi” unii copii cu dizabilităţi sau cu probleme de sănătate. Diana Răileanu a fost astăzi la orfelinatul din Chișinău despre care vorbește „The Economist” şi a discutat cu directoarea Centrului de plasament pentru copii de vârstă fragedă din Chișinău, Maria Jechiu, de la care a insistat să afle care este menirea „izolatoarelor” care au
atras atentia jurnaliştilor britanici.

Maria Jechiu: „Orice grădiniţă are aşa încăperi, poate mai mici, însă în trecut au fost unele cerinţe care mai sunt valabile şi în prezent pentru toate centrele - ca să aibă o grupă de carantină sau cum se numeau anterior – izolator. Aici stau copiii care sunt grav bolnavi, copiii care trebuie separaţi de orice infecţie şi asta nu înseamnă că aceşti copii rămân în urmă, nu se dezvoltă sau nu se lucrează cu ei, exact aşa se lucrează ca şi în orice grupă obişnuită.”

Europa Liberă: În trecut, aceste încăperi erau numite izolatoare?

Maria Jechiu: „Da, aşa erau numite. Chiar şi acum, dacă intraţi în orice grădiniţă, veţi vedea că are izolator. În trecut, fiecare şcoală avea izolator la punctul medical.”

Europa Liberă: Dar, pentru ce sunt aceste izolatoare, care le este destinaţia?

Maria Jechiu: „Noi primim copii pe urgenţă, de exemplu. Nu ştim din ce condiţii vin. Suntem obligaţi să-i ţinem chiar şi 21 de zile, ca să vedem dacă nu au o boală infecţioasă, trebuie să treacă controlul şi doar apoi vedem în care grupă îl ducem. Însă dacă este transferat copilul de la maternitate cu viciu cardiac, cântărind două kg, de exemplu, sigur că noi trebuie să îl ferim de orice infecţie, să îl hrănim pe ceasuri. Medicul întotdeauna este pe loc. Dacă copilul are viciu cardiac şi mai înhaţă un virus, pentru el reanimaţia este garantată.”

Europa Liberă: Ce fel de copii, de obicei, ajung la dumneavoastră în Centru?

Maria Jechiu: „Ajung în Centru nu copii de prinţi. Ajung copii din familii vulnerabile, din familii unde este tuberculoză, din familii de beţivi în care părinţii se bat şi copiii vin cu fracturi la mânuţe, la picior.”

Europa Liberă: Colegii străini scriu că în această odaie de carantină copiii pot sta până un an şi mai mult?

Maria Jechiu: „Asta nu înseamnă că noi l-am pus acolo şi i-am închis uşa să stea un an. Acolo e o grupă obişnuită pur şi simplu unii se adaptează într-o lună, două, alţii pot să se adapteze timp de jumătate de an. Copilul care este grav bolnav şi dacă vine un străin şi îl ia în braţe, plânge de nu îl poţi linişti, iar apoi dă convulsii. Aţi văzut tăticul de lângă copil? El este categoric împotrivă şi chiar mi-a scris o cerere ca să nu fie transferat copilul în altă grupă, pentru că înhaţă orice virus. Ea şi acum e cu virus. Are imunitatea foarte scăzută.”

Europa Liberă: Să înţeleg că doar în astfel de cazuri copiii pot să stea mai mult în aceste odăi de carantină?

Maria Jechiu: „Numai în cazuri grave şi nimeni nu a şezut până la un an. Însă dacă copilul este 1,700 kg sigur că trebuie să îl protejăm şi să îl ţinem cât este necesar.”

Europa Liberă: Dvs aţi fost în străinătate, aţi văzut dacă în Europa există astfel de odăi de carantină?

Maria Jechiu: „Am văzut că erau, dar cum se cheamă la ei şi cum se cheamă la noi, sigur că e diferit. Noi până la Europa ştiţi cât avem de parcurs? Oi-oi-oi.”