Linkuri accesibilitate

Litera Legii




(Textul de mai jos nu-şi are locul aici şi acum – tocmai în luna unor importante sărbători naţionale! –; pe de-altă parte, poate că „ciocnirea” celor două istorioare care urmează ne va spune ceva despre reversul a ceea ce, printr-o sintagmă uzuală, se numeşte „în spiritul şi litera legii”.)

* * * * * * *

Povestea ne-o spune cineastul francez Jean-Claude Carrière, care a stat la o tacla cu Umberto Eco. Din care tacla ieşea extraordinara scriere la patru mâini, Nu speraţi că veţi scăpa de cărţi (Humanitas, 2010), unde dăm de această istorioară cu tâlc: „Timp de trei ani, am mers pe mâna lui Gérard Oberlé, rugându-l să-mi semnaleze cărţile pe care trebuia să le cumpăr, oricât de strâmtorat aş fi fost în mo­mentul acela. El hotăra, eu ascultam. Aşa am cumpărat, la prima noastră întâlnire, Pauliska ou la perversité moder­ne, mémoires récentes d'une Polonaise, un roman de la sfârşitul secolului al XVIII-lea […].
Există acolo o scenă pe care am visat mereu s-o adaptez pentru film. Un bărbat, tipograf de meserie, descoperă într-o zi că-l înşeală nevasta. Are dovada: o scrisoare trimisă femeii de amantul ei, pe care el a găsit-o. Soţul înşelat culege atunci textul scrisorii pe maşina lui de tipărit, îşi dezbracă soţia, o leagă de o masă şi tipăreşte scrisoarea pe trupul femeii, cât mai adânc posibil. Trupul gol şi alb devine hârtie, femeia ţipă de durere şi se transformă, pentru totdeauna, în carte. Povestea prefigurează, parcă, Litera stacojie a lui Hawthorne. Visul acesta – să tipăreşti o scrisoare de amor pe trupul unei femei adultere – e neîn­doielnic o viziune de tipograf sau, la rigoare, de scriitor”.

Cea de-a doua poveste – terifiantă şi ea – este narată de „fratele nostru Kafka”; nu trebuie decât să recitiţi Colonia penitenciară, unde veţi da negreşit de această secvenţă ce te lasă bouche bée: „Sentinţa noastră nu e aspră. Condamnatului i se scrie cu grapa pe trup porunca pe care a încălcat-o. Acestui condamnat, de pildă, – ofiţerul arătă spre omul de lângă el – i se scrie pe trup: Cinsteşte-l pe superiorul tău”. Ceva mai jos, acelaşi ofiţer ţine să precizeze: „Principiul după care iau hotărârile este următorul: vina este întotdeauna mai presus de orice îndoială”. Nimic de luat (decât vieţile omeneşti, fără drept de apel!), nimic de adăugat (decât că, în ochii legii întruchipată de ofiţer – teribilă judecată: „dar ele, uniformele, reprezintă patria…” –, această metodă este „cea mai umană şi mai demnă de a fi aplicată oamenilor”).

Cine dintre cetăţenii Republicii Moldova nu s-a simţit, cel puţin o dată în viaţă, prins într-o astfel de maşină infernală, care-i imprimă pe trup litera legii; citez la întâmplare: „Orice persoană îşi exercită drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile altora” (Art. 55)?! Şi neplata la timp a salariilor nu-i o încălcare a legii?! şi abuzurile din sălile de judecată?! şi corupţia instituţionalizată?!! şi, şi, şi…

Altfel spus, nu-i uşor să trăieşti şi să scrii, de parcă tocmai ţi s-a citit Miranda: „Orice veţi spune poate şi va fi folosit împotriva dumneavoastră…”, într-o ţară în care, nu de puţine ori, „Vina este mai presus de orice îndoială”.

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG