Filmul documentar „Newalls”, în traducere din engleză „Ziduri Noi”, prezintă viaţa a şase femei din Afganistan, Congo, Iran, Uzbekistan şi Rusia refugiate în ţările Europei de Est, inclusiv Republica Moldova. În film, femeile recunosc că, de cele mai deseori, în ţările gazdă nu sunt binevenite. Documentarul produs de canalul Al Jazeera în colaborare cu Agenţia ONU pentru refugiaţi a fost prezentat recent la Chişinău, iar Diana Răileanu a stat de vorbă cu producătoarea filmului, Paula Palacios:
Ideea realizării unui documentar despre viaţa femeilor refugiate în ţările Europei de Est i-a venit producătoarei Paula Palacios după o discuţie cu o femeie din Congo, refugiată în Ucraina. Ea este una din protagonistele care povestesc despre suferinţele prin care au trecut, dupa ce s-au vazut silite să părăsească ţara de origine. Între altele, femeia, originară din Congo povesteşte cum „a fost atacată de un grup de necunoscuţi, apoi violată fără milă...”
„A fost violată pe când era însărcinată, din această cauză a pierdut copilul”, povesteşte Paula Palacios despre femeia din Congo, a cărei istorii a determinat-o să realizeze documentarul „Ziduri noi”. „Întreaga sa familie a fost ucisă de faţă cu ea şi atunci a încercat să se salveze refugiindu-se în Ucraina. Aici a cerut ajutor, a cerut azil politic. În cele din urmă a fost refuzată de autorităţile de la Kiev. Am fost atât de impresionată de povestea încât am decis să fac un film documentar despre soarta femeilor refugiate”, continuă regizoarea.
Pentru documentarul „Ziduri Noi”, Paula Palacios a intervievat timp de un an 15 femei. Varianta finală a filmului prezintă istoria a doar şase dintre ele. Producătoarea spune că a stat de vorbă şi cu trei femei care au cerut azil în Republica Moldova. Numai ca poveştile lor nu apar în film: „Am intervievat trei femei, însă ne-am întâlnit cu mult mai multe - şapte. Patru dintre ele au refuzat de la început să fie filmate, ne-au spus că sunt de acord să ne spună prin ce au trecut, însă nu în faţa camerei. Celelalte trei au acceptat să mergem la ele acasă, să le filmăm, însă, din păcate, soţii au refuzat în ultimul moment ca bucăţile video să fie publicate. Prin urmare, poveştile lor nu se regăsesc în varianta finală a fimului”, explică producătoarea.
De ce a ales regizoarea să prezinte doar istoriile unor femei, dar nu şi ale unor bărbaţi? Este întrebarea la care Paula Palacios sugerează răspunsul prin documentarul realizat şi anume că până şi în pribegie bărbaţii sunt mai avantajaţi: „Femeile sunt primele în calea primejdiei, însă ultimele care primesc protecţie. Deseori sunt întrebată care ar fi cel mai grav lucru ce i se poate întâmpla unei femei refugiate? Hărţuirea sexuală, este răspunsul meu. Când nu ai actele în regulă, iar aceasta este cea mai frecventă problemă a refugiaţilor, nu poţi merge la spital după ajutor. Foarte multe femei refugiate au copii. Dacă te ascunzi ilegal cu un copil în braţe nu poţi ajunge la fel de departe ca un bărbat.”
În timpul realizării documentarului, Paula Palacios s-a convins că greutăţile cu care se confruntă refugiaţii nu prezinta prea mare interes, chiar dacă şi Moldova are proprii refugiaţi interni. Producătoarea de film, originară din Spania, dar stabilită în prezent la Paris, crede că situaţia refugiaţilor oglindeşte, de fapt, maturitatea societăţii în care trăim cu toţii: „Majoritatea vor să uite prin ce au trecut în ţara lor de origine şi vor să înceapă o nouă viaţă. Am văzut în ochii femeilor suferinţa şi întrebarea de ce trebuie să trec prin aceste chinuri pe care nu le merit? Înţeleg că ajutorul într-o ţară nu poate veni în mod automat, însă mi se pare normal ca o finţă umană să se aştepte să primească ajutor atunci când i se întâmplă ceva oribil. Desigur, în lumea reală lucrurile stau altfel”.
