Linkuri accesibilitate

Dmitri Rogozin s-a lăudat pe Twiter cu noile ambulanțe aduse la Tiraspol din Rusia


Reprezentantul special al preşedintelui Federaţiei Ruse pentru Transnistria, Dmitri Rogozin, s-a lăudat pe reţeaua de socializare Twiter cu noile ambulanțe care au ajuns recent la Tiraspol din Rusia și a prezentat o serie de imagini ale noilor clădiri de instituții sociale care sunt sau vor fi construite în regiunea transnistreană pe bani rusești, informează agenţia UNIMEDIA. Potrivit oficialului rus, „încă patru ambulanțe vor ajunge în Transnistria în curând”. Rogozin a publicat fotografii cu „proiecte ale noilor școli, spitale și creșe care vor fi construite pe pământul transnistrean” şi, potrivit lui Rogozin, „lucrările deja au început pe 10 șantiere de construcții. Personal monitorizez desfășurarea lucrărilor”. Rogozin a spus că el îi raportează direct preşedintelui Rusiei despre starea lucrărilor la care vor participa specialişti transnistreni. Obiectivele au fost selectate de către „președinte” și „parlamentul” Transnistriei”, mai scrie Rogozin pe site-ul său de Twitter.
XS
SM
MD
LG