Un partid nu trebuie să fie rupt de mase, el trebuie să „coboare” în popor, nu-i aşa? La noi, coborîrea în popor are loc mai cu seamă în campaniile electorale, cînd sute şi mii de mesageri partinici colindă, zeloşi şi neobosiţi, localităţile republicii. Mai există şi nişte întîlniri ritualice ale deputaţilor cu alegătorii. Nu ştiu însă dacă deputaţii vor să se întîlnească cu cei care nu i-au ales şi nici nu vor să-I aleagă. Dar reprezentanţii partidelor mici, ale căror şanse sînt confuze, cît de des coboară în popor?
Ei bine, deunăzi am văzut un reportaj difuzat de un post de televiziune al cărui protagonist era liderul socialiştilor, Igor Dodon. Într-un cartier al Chişinăului, cîţiva locatari se certau cu cîţiva edili. Motivul gîlcevei nu cred că mai poate mira pe cineva: se dorea construcţia unui bloc acolo unde acum e un părculeţ. Edilii încercau să delimiteze teritoriul viitoarei construcţii, pe cînd locatarii se împotriveau.
De-a dreptul insolită mi s-a părut sosirea la faţa locului a deputatului socialist Igor Dodon. Acesta s-a situat de partea locatarilor şi, foarte calm, a intrat într-o polemică cu un edil agitat. Igor Dodon i-a arătat edilului un pasaj dintr-un document din care reieşea că autorităţile nu au voie încă să radă părculeţul. Şi, după o discuţue vie, l-a impus pe edil să bată în retragere. Nu ştiu exact cîtă dreptate avea Igor Dodon şi nici nu cred că edilii şi constructorii au pierdut războiul. Ei vor reveni pesemne mai bine pregătiţi. Vreau însă remarc altceva.
Episodul acesta e un soi de coborîre a unui lider de partid în popor. E un fapt merituos, care trebuie consemnat, pentru că nu orice politician se implică în problemele cotidiene-mărunte ale unor oameni simpli. Igor Dodon a făcut asta, a găsit timp să studieze problema, să examineze nişte acte şi să se deplaseze la faţa locului. Intuiţia îmi spune că el nu va abandona cazul acesta.
Neîndoios, asemenea coborîri în mase sînt benefice şi creează o relaţie autentică cu simplii muritori. Pe deasupra, ele măresc neîndoios popularitatea politicienilor. Dacă Igor Dodon şi coechipierii lui ar avea puterea să coboare mai des pe palierul cotidianului, să se implice în micile suferinţe ale cetăţenilor anonimi, ei nici nu ar avea nevoie de campanii zgomotoase şi oarecum lipsite de relevanţă, cum este cea de colectare a semnăturilor pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă.
