Aflu din Tribuna că - după iulie 2009 - a crescut simţitor numărul formaţiunilor politice autohtone. În ultimii patru ani au mai apărut 11 noi partide, iar al doisprezecelea, dacă e să dăm crezare ştirilor de ieri, stă să apară. E vorba de un partid pe care îl vor crea liberalii reformatori, desprinşi de la partidul lui Mihai Ghimpu.
Fireşte, într-o democraţie, orice grup de oameni are dreptul să-şi facă partid, dacă întruneşte nişte cerinţe. Altceva e că am avut şi mai avem aici nişte formaţiuni liliputane care mai par mai curînd o emanaţie a capriciilor unor indivzi decît o necesitate a realităţii social-politice. Sînt partiduţe a căror vizibilitate e nulă, care vegetează aşteptînd să se producă un miracol ce le-ar relansa. Miracolul deseori nu se produce şi partiduţul rămîne afundat în obscuritate.
Multe partide mici din Moldova au fost create de oamenii care au părăsit formaţiuni mai mari. Vasăzică, a muncit omul ani de zile într-o formaţiune mare, a devenit cunoscut ca promotor fervent al partidului mare, apoi, pe neaşteptate, abandonează ambarcaţiunea uriaşă, care l-a făcut vestit, şi pune temelia unui partid minuscul, cu un viitor incert. Fireşte, omul are dreptul să facă un nou partid mic. Altceva e că electoratul, după ce l-a văzut muncind cu acribie pentru partidul mare, e nedumerit oarecum de noua lui ipostază. Atîtea eforturi, atîta sănătate a cheltuit omul în partidul uriaş pentru ce? Ca să-l părăsească? Regretabilă situaţie.
Înţeleg că omul îşi poate modifica optica şi poate să treacă într-un alt partid. Atunci însă cînd schimbarea de macaz e prea halucinantă electoratul are motive să fie nedumerit şi chiar dezgustat. E oarecum ciudat să vezi cum un fost comunist devine peste noapte un adept al valorilor liberale.
Iar şi mai bizară mi se pare o altă situaţie. Bunăoară, aceea cînd un lider politic, al cărui partid a pierdut încrederea alegătorilor, dă impresia că abandonează zona politicii sau îşi caută un job peste hotare. Electoratul se întreabă în acest caz cît de serioasă a fost implicarea omului în politică.
Încerc să trec în revistă toate partidele tranziţiei. Muuulte au fost ele, mari şi mici, cîştigătoare şi mai puţin cîştigătoare. Ele ne-au chemat spre un viitor luminos, ele ne vorbeau despre primenirea ţării. Primenirea însă se mai lasă aşteptată. Dacă mă gîndesc mai bine, există un lucru care le uneşte pe toate aceste partide, mari şi mici. Iar lucrul acesta e neputinţa de a scoate ţara din tranziţie...
