Linkuri accesibilitate

Oficialităţi ruse confirmă că americanul Edward Snowden a cerut azil în Rusia


Şeful Serviciului rus de migraţiei a confirmat faptul că Edward Snowden, fostul colaborator al Agenţiei Naţionale de Securitate din America, a cerut astăzi azil în Rusia. Konstantin Romodanovski a precizat că cererea de azil temporar va fi examinată în decurs de trei luni, cum prevede legea.

La Kremlin s-a precizat că decizia nu-i aparţine preşedintelui Vladimir Putin. Snowden este blocat de aproape trei săptămâni pe aeroportul internaţional din Moscova, după ce i s-a retras paşaportul american. Edward Snowden este cel care a făcut publice informaţiile privind programul vast al Agenţiei Naţionale de Securitate de interceptare a comunicaţiilor electronice în toată lumea.

Informaţiile au produs multe controverse şi tensiuni, mai ales în ţările aliate ale Statelor Unite dar până acum nici o criză diplomatică. Snowden declara săptămâna trecută că speră ca până la urmă să ajungă în una dintre cele trei ţări sud americane, care i-au oferit azil.
XS
SM
MD
LG