„Identificarea cu cultura română este necesară”

Cercetătoarea originară din Republica Moldova, Tamara Cărăuş, a revenit de doar câteva săptămâni de la Viena, unde, timp de un an academic, a studiat filosofia politică a dizidentului ceh Jan Patočka, fondatorul şi purtătorul de cuvânt al Chartei 77. Proiectul ei s-a întitulat „Democraţia şi Disidenţa, de la dizidenţa cehă la democraţia radicală.” Această cercetare, precum şi un proiect la Colegiul Noua Europă de la Bucureşti reprezentă o turnură în activitatea Tamarei Cărăuş după o îndelungată „aventură academică”. Aşa numeşte acum tema care a pasionat-o timp de peste un deceniu: chestiunea identităţii naţionale în Republica Moldova. Aventura s-a încheiat în 2011 cu cartea „Capcanele Identităţii” în care recunoaşte eşecul unui cercetător de a elucida o temă care-l implică emoţional. Autoarea îşi descria în carte „rătăcirile” în speranţa că aceasta o va „izbăvi, pentru totdeauna, de păcatele căutării identitare”. Într-un interviu la doi ani de la apariţia cărţii am întrebat-o dacă a reuşit şi dacă noile proiecte, inclusiv cel legat de cercetarea dizidenţei o ajută.

Tamara Cărăuş: „Intenţia mea era să explic cum funcţionează mecanismele identităţii naţionale şi eu am avut impresia pentru o perioadă că asta şi fac, explic din punct de vedere ştiinţific şi normativ, căci făceam de fiecare dată la teorii. Dar, ulterior, mi-am dat seama că indiferent de teoria pe care încerc să o validez sau la care fac referinţă, reproşurilor vor exista. Însăşi intenţia, faptul că am vrut să studiez acest subiect îmi provoca un val de ruşine pe care l-am descris în carte. Întreaga problemă e că m-am identificat cu acea rană identitară după cum am scris. Iar tot ce fac după această aventură academică destul de nefericită este să evit însăşi punctul iniţial de pornire, să nu mă mai identific cu ceva local.

Ceea ce fac eu acum la Bucureşti este un proiect care vine în prelungire aventurii nefericite de atunci şi se numeşte „Fundamente critice ale cosmopolitismului contemporan”. Este un proiect de echipă unde eu am onoarea să fiu lider de echipă.

A început în 2011, durează până în 2014 şi este despre cosmopolitism, deci o negare a poziţiei mele anterioare, a încercării de a explica şi, indirect a valida existenţa unei identităţi naţionale prin efort teoretic. Iar celălalt este un proiect pe care l-am urmat în anul academic care tocmai s-a încheiat, la Viena, la un institut de cercetare. E, într-adevăr, o încercare de detaşare. Cum anume am ajuns să studiez disidenţa cehă este o altă istorie, nu ştiu dacă trebuie să o inserez aici.”

Europa Liberă: Aţi fi reuşit cu elucidarea identităţii naţionale dacă alegeaţi un alt caz, nu a Republicii Moldova?

Tamara Cărăuş: „Nu. Nu cred că aş fi reuşit să mă detaşez în întregime de consecinţele încercării mele de a explica identitatea naţională atunci. Şi faptul că acum în ceea ce fac la Bucureşti încerc să argumentez posibilitatea unei conceptualizări a lumii din punct de vedere cosmopolit este o dovadă că nu sunt în stare să studiez identitatea locală de nicăieri. Peste tot voi vedea cum anume forţele care se presupune că determină această societate sunt de fapt forţe globale, care depăşesc orice fel de frontiere. Încercarea de a explica tot ce se întâmplă doar prin factori locali, naţionali este greşită din punctul meu de vedere şi ţine de un naţionalism metodologic, ca să spun aşa, iar eu optez pentru ceea ce numesc cosmopolitism metodologic şi anume că ceea ce se întâmplă într-o parte a lumii are consecinţe pentru întreaga lume.”

Europa Liberă: Am început acest interviu de la cea mai recentă carte pe care aţi publicat-o, dar în prima carte, apărută în 2000, vorbeaţi cel puţin în câteva articole despre condiţia studentului basarabean în România, despre faptul că multă lume se uita la studenţii basarabeni ca la un fel de masă fără multe caracteristici individuale...

Tamara Cărăuş: „Sau, dimpotrivă, aveau caracteristici individuale foarte pronunţate, pregnante, dar care erau în contrast cu ceea ce ar fi acceptat lumea din jur. Am descris diferite situaţii, unele şocante.”

Europa Liberă: Acum, nu numai studenţii basarabeni, dar şi Republica Moldova în general este privită mai nuanţat?

Tamara Cărăuş: „Probabil sunt mai nuanţate datorită integrării unor reprezentanţi ai diferitor sfere de aici în cultura românească. Acesta a fost visul dintotdeauna al scriitorilor de aici să se integreze. Unii dintre ei s-au integrat şi, probabil, aceasta este perspectiva corectă, să privim persoanele şi nu grupul întreg.”

Europa Liberă: Şi în sens invers? România este văzută mai ales ca o sursă de documente de călătorie în Uniunea Europeană?

Tamara Cărăuş: „Da, cred că este privită destul de pragmatic ca o sursă de documente legitime de călătorie de către mulţi care nu au nici o intenţie să se identifice din punctul de vedere al istoriei şi culturii din România. Iar pentru cei care se identificau şi visau la unire, abordarea este şi în cazul lor destul de pragmatică. Contactele se fac direct aşa cu se spune cu Europa, iar România este parte a Europei. E o schimbare de discurs şi atitudine. Există bineînţeles şi domenii în care nu se poate trece peste România, rămân domeniile mai naţionale cum sunt literatura, istoria, cultura. În cazul acesta nu poţi face nici un salt. Identificarea cu cultura română este necesară.”

Europa Liberă: Schimbarea aceasta reflectă cumva şi schimbarea prin care aţi trecut personal de la o abordare mai emoţională, la o altfel de abordare a temelor cercetate?

Tamara Cărăuş: „Nu m-am gândit că cineva dintr-o parte ar privi propriul meu traseu ca pe o detaşare. Dar, acum, vorbind şi gândindu-mă cum se încadrează această opţiune pentru disidenţă e că am încercat totuşi să am o poziţia care nu mi-ar mai permite să cad în capcane ideologice aşa cum a fost proiectul meu despre identitatea naţională. După cum am spus, am fost acuzată că aş susţine un discurs ideologic sau altul. Intenţia mea de atunci a fost ca la un nivel teoretic să evit orice capcană ideologică. Am căutat resurse intelectuale pentru a evita această capcană şi le-am găsit în disidenţă. Tema disidenţei rămâne în continuare o resursă încă neexplorată de mine până la capăt.”