Radio Europa Liberă versus Moldova: un proiect de cercetare a arhivelor RFE de la Hoover Institution (Statele Unite)

Vasile Botnaru: Astăzi vă propun să ascultați un dialog care evocă pagini din istoria Europei Libere. La dialog participă doi istorici de meserie, Victor Eskenasy și Sergiu Musteață. Primul este avantajat de faptul că a participat la construirea istoriei pe care cel de-al doilea și propus să o studieze. Ambii, însă, operează cu aceeași unitate de măsură a timpului trecut în arhive.

***

Victor Eskenasy: Interlocutorul meu de astăzi este istoricul Sergiu Musteață, actualmente decanul Facultății de Istorie a Universității Pedagogice „Ion Creangă” din Chișinău. Autor a cinci monografii și a peste 200 de articole în domeniile istoriei, protecției patrimoniului cultural și al analizei manualelor școlare, Sergiu Musteață este și coordonatorul mai multor volume, printre care seriile de monografii ANTIM și Documente și Istorii Necunoscute. În ultimii ani, Sergiu Musteață a fost visiting scholar și visiting professor la o serie de universități din SUA și Germania. Semestrul de primăvară 2013 l-a petrecut la Universitatea Stanford, studiind în Arhivele Europei Libere. Un fapt pentru care, ne-a spus profesorul Musteață, rectorul Universității „Ion Creangă” a inițiat procedura de demitere a lui, ceea ce, atrage atenția istoricul, pune în lumină faptul că cercetătorii din Moldova se mai confruntă cu metode comuniste și în era mobilității academice.

Am început discuția cu profesorul Sergiu Musteață cerîndu-i să precizeze pentru ascultătorii Europei Libere în ce constă proiectul său de cercetare început recent în Arhiva Hoover de la Standford University și care ar fi scopurile sale.

S. Musteață: „Este adevărat, este un proiect recent, pe care l-am inițiat anul acesta, dintr-o întîmplare fericită aș spune eu. Anul trecut am ajuns pentru prima dată la niversitatea Standford și, bineînțeles, la Arhivele Hoover. Acolo, discutînd cu colegii istorici de la Arhivă și de la Universitate, am aflat mai multe lucruri despre arhiva Europei Libere, care în majoritate se află acolo, după ce a fost închis biroul la München.

Parțial, știm că este și la Budapesta, în special ceea ce este legat de partea de cercetare, rapoarte; însă activitatea serviciilor radio, în mare măsură, este la Hoover și, discutînd mai multe aspecte legate de istoricul acestui post de radio, cu atîtea momente legate de istoria Războiului rece, mi-a venit o idee, reieșind din interesul, să spunem privat, local, despre modul în care Basarabia, Moldova sovietică, a fost prezentată în emisiunile Radio Europa Liberă, de-a lungul Războiului rece.

Și colegii americani s-au atătat entuziaști despre acest subiect și m-au îndemnat să transform ideea într-un proiect, mai ales că știam că voi reveni în anul 2013 la Stanford, cu un alt proiect, dar care ar putea fi redirecționat sub aspectul cercetării anume în acest sens. Colegii m-au susținut, am argumentat acest aspect și am avut deschiderea deplină a colaboratorilor Arhivei și a colegilor de la Departamentul de Istorie al Universității din Standford ca în lunile pe care le-am petrecut anul acesta, din februarie și pînă la începutul lunii iunie, să pot explora la maximum arhiva respectivă și să caut anume documente care vizează problema Basarabiei în emisiunile Europei Libere..”

Europa Liberă: Să precizăm pentru ascultători: cum este structurat proiectul? Pe ce linii, ce căutați în mod deosebit, ce ați vrea, în principiu, să ilustrați prin acest proiect?

S. Musteață: „În primul rînd aș vrea să fac ca activitatea acestui post de radio, contribuțiile în perioada Războiului rece, să fie mai bine cunoscute. [Ca și] oamenii care au lucrat acolo. Personalitățile care au lucrat acolo, cei care au fost interesați de problemele Basarabiei, de istoria Basarabiei, de probleme cu care se confruntau cetățenii Moldovei sovietice pe timpul Uniunii Sovietice, rămîn încă un capitol modest cunoscut și eu aș vrea să discut, pe paginile pe care le voi scrie, anume despre acești oameni și aceste contribuții. Pornind din anii '50, perioada care este cea mai umbrită, cu mai puține documente; dar, oricum, în arhivă există un șir de acte care confirmă interesul față de această zonă.

Deși este straniu că Republica Sovietică Moldovenească a fost, practic, unica care nu a fost acoperită de un serviciu aparte de radio. A fost lăsat din start, să spunem în responsabilitatea Serviciului românesc. Dar am constat din documente că nu tot timpul a fost o prioritate și datorită anumitor oameni, care au insistat, care au scris chiar și președintelui american, care în interior au încercat să scoată în evidență importanța, nu numai a problemei Basarabiei ca un aspect istoric, vorbind de anul 1918, sau anul 1940, sau ce s-a întîmplat după '44, sau ce s-a întîmplat în perioada Războiului rece. Cum trăiesc oamenii din Moldova sovietică.

Și iată, datorită lui Nicolae Lupan, datorită lui Efim Krimerman, așa-zis Grigore Singurel, datorită lui Vlad Georgescu, care în perioada cît a fost director a acordat o atenție deosebită problemei Basarabiei, istoricului acestei regiuni și, pe de altă parte, cei care din partea Serviciului românesc au activat și au avut contribuții importante.

Vorbim de George Ciorănescu, de Matei Cazacu, inclusiv și dvs. atîta timp cît ați monitorizat evenimentele din Uniunea Sovietică, pe lîngă alte republici, fie țările baltice, fie din Caucaz, nu odată ați atras atenție și asupra evenimentelor de la finele anilor '80-începutul anului '90 de la Chișinău; lucruri care au fost mult mai bine reflectate în contextul colapsului Uniunii Sovietice, în contextul transformărilor democratice).

Dar eu aș vrea să cobor în adîncul istoricului acestui post de radio și să urmăresc, de-alungul deceniilor, cum Basarabia și problemele locuitorilor Moldovei sovietice au fost reflectate în programele acestui post de radio.”

Europa Liberă: Noua geneație de moldoveni, cei care ascultă la ora actuală, practic, nu mai știu nimic: cine a fost Lupan? Cine a fost Singurel, cine a fost George Ciorănescu? Cîteva cuvinte despre ei...

S. Musteață: „Din păcate, așa este! Chiar și istoricii de la Chișinău puține lucruri cunosc despre aceste personalități. În contextul Comisiei care a activat în 2010 la Chișinău, privind studierea și aprecierea regimului totalitar-comunist, sigur că au [fost] scoase în evidență anumite nume, de disidență basarabeană (dacă putem spune, deoarece nu am avut o adevărată dizidență, au fost cîteva persoane care au reușit să scape de regimul totalitar). Și iată, datorită lor, [subiectul] a fost cumva, puțin, dar vizibil în Occident.

Nicolae Lupan a apărut în acest context, s-a găsit dosarul lui de la Arhiva KGB-ului, s-au publicat cîteva articole, colegul meu Igor Cașu a scris despre acest lucru... Însă eu consider că este modest [ce s-a făcut].

Spre exemplu, despre Efim Krimerman [n. 1923, la Bălți; n. red.], practic puțină lume cunoaște. Da, a fost în perioada sovietică un scriitor, un poet, care are cîteva poezii sau pe poeziile lui s-au scris cîteva cîntece, însă a fost interzis după ce a plecat din Moldova sovietică. Deci, în comparație cu Nicolae Lupan, unde am găsit dosarul, la Krimerman rămîne să-l găsim, să vedem ce-au scris ofițerii KGB-ului despre acest om.

Despre Ciorănescu și Matei Cazacu, nici atît [nu se știe], deoarece fiind din partea serviciului românesc, nu prea s-a vorbit la Chișinău cine sînt aceștia. Acum, inițiez cîteva interviuri cu oameni care au ascultat și care pot să ne spună despre impactul acelor emisiuni, despre informația pe care încercau să o asculte, chiar dacă era un bruiaj puternic.

Au fost mai multe directive ale Comitetului Central, au fost mai multe programe de combatere a recepționării posturilor de radio - fie Radio Europa Liberă, fie Radio Svoboda [Libertatea]. În acest context, la Chișinău, pe colina Pușkin au fost instalate cîteva antene puternice de bruiaj. Și părinții mei, țin minte chiar din copilărie, că, mai ales duminica, ascultau serviciul religios fiindcă erau interdicții; nu am avut biserică în sat, a fost distrusă în război și ascultau aceste emisiuni deși erau puternic bruiate. Unii spun că se chinuiau nopțile să asculte ceva, iar ofițerii KGB urmăreau strict cine și ce ascultă și mai ales dacă se discuta despre emisiunile respective.

Europa Liberă: În arhivele de la Budapesta care s-au deschis acum public cercetătorilor [și] pot fi consultate on-line, am găsit un document foarte interesant, de la începutul anilor '50, în care se vorbește de ascultarea telefonică și rusificarea în curs la Bălți și despre anchetarea unui doctor care îndrăznise să vorbească - i s-a spus - într-o limbă „străină”, în... românește cu unul din pacienții lui. Și a fost avertizat foarte serios să înceteze să mai vorbească „în limbi străine”. Ați prins asemenea documente, mărturii, în ce se păstrează la Hoover?

S. Musteață: „Din păcate, nu am întîlnit corespondență venită de la Chișinău sau de la cetățenii Moldovei sovietice, spre deosebire de arhiva românescă, unde există foarte multă corespondență. Poate că trebuie să mergem în alte arhive, ca să vedem și despre ceea ce au scris cetățenii Moldovei sovietice în contextul respectiv. Dar avem multe cazuri, în anii '70 în special, în anii '80 - e firesc în contextul democratizării -, multe cazuri care au fost etichetate drept „naționalism” și îndreptate împotriva puterii sovietice de la Chișinău.

Spre exemplu, Institutul Pedagogic „Ion Creangă” a fost închis. Motivația a fost una simplă, [cea] oficială, că e mai bine să fie integrat cu Universitatea de Stat. Însă, din documentele de arhivă se vede foarte clar, din documentele KGB-ului, că la Institutul Pedagogic, cum scriau ei, era „un cuib de naționaliști, care trebuie lichidat”. Bănuiesc că acesta a fost, anume, motivul fuzionării Institutului cu Universitatea de Stat, redeschis mai tîrziu.

Chiar și unul din ofițerii KGB-ului, în amintirile sale, scrie despre o misiune pe care a avut-o la Chișinău în anii '70, cînd a fost obligat să scrie pe unul din pereții blocurilor de studii „Basarabia, pămînt românesc!” Deci, a fost un exercițiu de a-l verifica, dar el spune despre acest fapt că a scris sau a trebuit să scrie aceste cuvinte, rus fiind (le-a învățat pe de rost, să le scrie cu caractere latine) și anume, de ce nu în altă parte? De ce pe pereții Institutului pedagogic această lozincă?

Se vede foarte clar că oamenii încercau să gîndească deschis, deși la Moscova se [putea] spune clar că limba este românească și invenția sovietică de moldovenism este una falsă, la Chișinău lucrurile erau mult mai dure și în cazul în care unii profesori, în special din mediul universitar sau academic, încercau să spună că vorbesc limba română erau imediat etichetați.

Avem cazul Ion Hâncu care a fost, la fel, învinuit de naționalism; un arheolog, la prima vedere nevinovat, dar pentru faptul că a arătat că în perioada medievală timpurie exista și populație romanică, pe lîngă populația slavă, anume pentru acest fapt a fost învinuit de naționalism, eliberat din funcție, marginalizat... Este unul din puținii arheologi din spațiul socialist care a avut de pătimit, anume pentru ideile pe care le avea.”

Europa Liberă: Documentele, în special rapoartele de cercetare ale Europei Libere, reflectă foarte bine și ele sînt acum la dispoziția celor care vor să le studieze on-line, din arhiva de la Budapesta, această luptă între istoricii ruși sau rusofoni care cereau ca limba să fie denumită moldovenească și să se spună că este o altă limbă decît cea română, și istoricii români de la București, care încercau, timid, să răspundă acestui gen de provocări. Cum era percepută situația, în amănunt, atît cît se cunoaște, la Chișinău? Există ceva urme [în documentele de] la Hoover ?

S. Musteață: „În documente și în rapoartele pe care le-ați menționat se văd foarte des, la finele anilor '80, discuțiile și analizele care erau legate de aspectul lingvistic. Eu aș spune că Serviciul de cercetare al Europei Libere este unul care poate fi luat ca exemplu. Modul în care a fost organizat, calitatea studiilor, sintezele care erau făcute, sînt de invidiat pentru analiștii de astăzi.

Am fost uimit de calitatea acestora, cît de comprimat și cît de bine spus pe probleme variate, fie ele de ordin economic, politic, social, sau în cazul dat, linvistic. Cît de bine experții, care lucrau în acest serviciu, în acest Institut de cercetare, expuneau problemele din fiecare republică sau, dacă erau analize mai globale, același lucru: cît de bine și cît de sintetizate erau prezentate aceste aspecte.”

Europa Liberă: Vorbim de George Ciorănescu în primul rînd, care a publicat și o carte despre studiile lui de ordin istoric, iar ceva mai tîrziu de Vladimir Socor...

S. Musteață: „Exact! Aici vroiam să ajung. Ciorănescu, ca istoric, este net superior celorlalți care au activat acolo. Bineînțeles și Vlad Georgescu!

Europa Liberă: Fiindcă l-ai numit pe Vlad Georgescu îți propun să oferim ascultătorilor noștri o mostră din Arhiva Europei Libere: unul din editorialele semnate de Vlad Georgescu, dedicate situației din Moldova de peste Prut.

Insert: http://www.europalibera.org/content/article/1896236.html

Europa Liberă: Vlad Georgescu vorbind la 9 martie 1985; un editorial intitulat „Conștiința națională în Moldova sovietică” și care poate fi ascultat integral în arhiva noastră istorică de pe site-ul Europei Libere.

S. Musteață: „Deci, împreună au avut contribuții importante sub aspectul istoriei României și a Basarabiei, iar Vladimir Socor, de la finele anilor '80, cu contribuțiile lui în special în Departamentul de cercetare, iar începînd cu anul 1988 și în cadrul Serviciului Românesc, a avut, deci, contribuții importante legate de acele rapoarte privind situația dintre Prut și Nistru sau [așa-numitele] Moldavian Reports, pe care le-a avut pînă în 1991, cînd Europa Liberă a angajat un jurnalist de la Chișinău, care mai departe, din toamna anului 1991 a fost reprezentantul oficial și care din Chișinău făcea acele intervenții la Europa Liberă și care mai tîrziu a devenit și directorul acestui post de radio la Chișinău.”

Europa Liberă: Ce spun rapoartele de la Hoover despre audiența din Republica Moldova, din republica sovietică, inițal, și apoi din R. Moldova?

S. Musteață: „Este bună întrebare și am atras atenția și la aceste rapoarte deoarece erau făcute foarte multe; erau lunare, trimestriale, anuale, erau pe zone de interes, erau pe țări și Republica Sovietică Socialistă Moldovenească este prezentă în special în rapoartele care vizează spațiul sovietic, republicile unionale. Dacă în celelalte cazuri - vorbim de țările baltice sau Belarus, Ucraina, țările din Caucaz - există sondaje, există date privind modul în care au fost intervievați oamenii din țările respective, în cazul Moldovei sovietice sînt datele, dar nu am găsit cine a fost intervievat.

Am găsit chestionare, exemple de chestionare, am găsit chestionare completate de cetățeni români sau de cetățeni din republicile baltice, însă nu și în cazul Moldovei. Și aceasta mi-a trezit un semn de întrebare. Cum, pe baza căror interviuri sau date s-au făcut aceste analize? Astăzi nu pot să vă spun, [să dau] un răspuns. Pot numai să intuiesc... Au calculat cumva. Dar istoric fiind, pînă nu am documentul, nu pot să trag o concluzie!

Cei care au contribuit la Serviciul românesc al radioului, fie Nicolae Lupan, fie Krimerman, fie Vlad Georgescu, Ciorănescu sau Matei Cazacu, eu cred că [au făcut-o] mai mult din interesul lor personal și fiecare venea cu propriile contribuții legate de aspecte de istorie.

Unicul care încerca să analizeze presa - și acest lucru s-a întîmplat după '78 și, în special după anii '80, cînd a fost angajat - a fost Efim Krimerman. El urmărea presa și încerca pe baza presei de la Chișinău, fie Moldova Socialistă, fie alte ziare la care era abonată Europa Liberă abia începînd cu anul '78! Pînă atunci interesul Europei Libere a fost minim, dacă nu chiar exclus, față de problemele Basarabiei...

Europa Liberă: Nu, eu zic că interesul exista, dar posibilitățile de documentare de obținere a ziarelor prin abonamente era mult mai complicată decît în cazul României...

S. Musteață: „Este adevărat, dar ziarele de la Chișinău au ajuns abia după intervenția lui Nicolae Lupan, [după] scrisoarea pe care a trimis-o președintelui american, [după] gălăgia care s-a produs în jurul acestui demers în 1977.

Abia în 1978, Europa Liberă sau administrația decide să acorde atenție Moldovei sovietice și se abonează, sau face cerere ca să primească și ziarele de la Chișinău și de atunci începe o atenție mai mare.

Însă cel mai mare interes [se manifestă] în anii '80 și Krimerman face o analiză a presei, cu subiecte diferite, legate de starea de spirit a societății, a oamenilor, aspecte legate de economie, cultură, biserică; apar treptat, fără comentarii critice, mai mult o analiză generală, aș spune eu, foarte diplomatică în comparație cu intervențiile lui Lupan, care erau mult mai directe. Lucru pentru care a fost și învinuit de irendentism, de naționalism.

Practic, pe alocuri, intervențiile lui erau și mai limitate. Dânsul scrie în memoriile sale despre aceste neînțelegeri pe care le-a avut cu conducerea Europei Libere, așteptările pe care le avea... Și cred că este bine ca să scrim despre această istorie mai puțin cunoscută.

Generația tînără de astăzi, din păcate, nu cunoaște nimic despre Războiul rece și despre oamenii care au încercat să spună lucrurilor pe nume despre această perioadă.

Europa Liberă: Sub aspect cantitativ, cît de mare este documentația sau la ce număr, aproximativ, de documente ați avut acces?

S. Musteață: „Nu pot să dau o cifră deoarece, din păcate, arhiva Europei Libere nu este procesată integral de către Arhiva Hoover. Dar administrația Arhivei a decis să pună la dispoziție cercetătorilor care vin acolo cutiile cu documente încă neprelucrate. Eu nu știu cîte milioane de documente au. Pot să spun că am avut un acces nelimitat.

Este una din puținele arhive din lume, deci, care are un acces deschis pentru toată lumea, o formalitate foarte simplă de înregistrare. Există niște restricții, cîte cutii de documente pe zi poți comanda o singură dată: zece cutii. Iar eu, uneori, într-o zi am prelucrat și 20-25-30 de cutii, ceea ce înseamnă cîteva mii de documente pe zi și am fotografia - nu știu dacă am calculat exact -, dar uneori și peste o mie de file zilnic. Atitudinea personalului de acolo este foarte prietenească, foarte deschisă și asta, de fapt, reconfirmă sensul și misiunea unei arhive: ca vizitatorul să primească acces liber, rapid și satisfacție de pe urma muncii în arhivă.”

Europa Liberă: Bănuiesc că proiectul în continuare va avea, pe de o parte, să spunem, o componentă de istorie orală, prin intervievarea și a oamenilor din Moldova, cei care mai trăiesc dintre bătrîni, cei din anii '60 care ascultau Europa Liberă, nu?

S. Musteață: „Sigur. Aș vrea să fie o abordare din perspective multiple și vreau să discut cu oamenii care au lucrat și mai sînt în viață; asta este în primul rînd și, în al doilea rînd, oamenii care au trăit, trăiesc în R. Moldova și care au ascultat Europa Liberă sau Radio Svoboda [Libertatea], în perioada sovietică. Aș vrea să-i întreb pe mulți dintre cetățenii Moldovei, atît intelectuali cît și din mediul rural, ce au ascultat, cum au ascultat, dacă au discutat cu cineva despre cele auzite.”

Europa Liberă: Bănuiesc și că aveți intenția, în final, să publicați o serie de volume de documente, nu? După ce criterii, cum vedți finalizarea proiectului...?

S. Musteață: „Eu nu cred că în final, pe parcurs vor apărea volume de documente. Sensul acestei munci este de a valorifica și prezenta publicului larg documentele de arhivă și, sper eu, începînd cu anul următor să apară primul volum, după care vor urma și altele. Modul în care ele vor fi prezentate publicului rămîne încă de văzut, deoarece acum am început procedura de procesare, redactarea documentelor.

În cîteva luni va fi clar cum voi proceda în ceea ce înseamnă publicarea lor, fie sub aspect cronologic, fie pe anumite etape sau personalități, teme de discuție. Deci, mai rămîne de văzut cum ar fi mai practic și mai ușor și de procesat, dar și de prezentat publicului, ca [volumele] să fie utile pentru istoricii care ar putea să le utilizeze în sinteze istorice, mai departe.”

Europa Liberă: Istoricul versat care este Sergiu Musteață a fost impresionat de vreunul din documentele care i-au ieșit în cale din arhivă?

S. Musteață: „Multe documente! Aș putea spune multe amănunte aici. Un document care m-a impresionat foarte mult... Am găsit un documente care arată cum trebuia făcută propaganda. Este o instrucțiune americană, adresată administrației Europei Libere, care trebuia să se conducă după anumiți parametri, legați de modul de pregătire a informației, de distribuirea ei, de urmărirea impactului, deci, respectiv, analize, sondaje ș.a.m.d., ca să aibă efect. pe de altă parte, sînt documentele din partea sovietică, care scriu cum trebuie făcut contra-propagandă.

Un aspect la fel de interesant, dar poate mai puțin plăcut, îl constituie demersurile pe care le făceau angajații posturilor de radio unul împotriva altuia, atît din interior cît și din afară. Este și asta parte a vieții, a istoriei, despre care, la fel, trebuie să discutăm. De ce au ajuns să se confrunte, să se lupte unul cu altul, și din afară păreau că sînt colegi și nu trebuiau să apară aceste divergențe.

Sau, spre exemplu, un Noel Bernard care a avut o confruntare nu numai în interior, dar și cu reprezentanții Serviciului rusesc de radio. Pînă la urmă s-au împăcat, dar este interesantă polemica dintre aceștia, insistența de a cere scuze unul de la altul și multe alte lucruri legate de activitatea cotidiană. Sînt sigur că această activitate sau aceste demersuri, aceste anchete interne răpeau mult timp, energie și poate chiar sustrăgeau activitatea angajaților de la lucruri mult mai importante.”

Europa Liberă: Ascultîndu-vă, s-ar zice că cercetarea istorică în Moldova merge ca pe roate, extrem de modern, perfect, cu fonduri, cu burse... Este chiar așa?

S. Musteață: „Aș vrea eu să fie așa, dar e o primă impresie plăcută. Realitățile sînt mult mai dure și în acest sens, din păcate, atît istoria cît și alte domenii științifice sînt modest finanțate. Mai mult se bazează pe entuziamul oamenilor, care încearcă să facă voluntariat, să caute resurse și să cunoască, mai întîi, și apoi să cultive o cultură istorică în rîndul populației. Deci, cred că mai mult [cercetarea] e bazată pe entuziasm...”

Europa Liberă: Și un cuvînt final. În ideal, cum ați dori să se finalizeze proiectul pe care l-ați început, practic, singur, dar în care bănuiesc că intenționați să atrageți masteranzi și alți studenți...

S. Musteață: „În primul rînd aș vrea să apară cîteva volume de documente, cu comentariile respective, cu interviurile despre care am vorbit.

În al doilea rînd, vreau să antrenez, începînd cu anul academic următor, deci din toamna acestui an, masteranzi și doctoranzi, deoarece este un volum imens de documente care trebuie valorificat. În sensul acesta, sigur, că pot aplica și masteranzii și doctoranzii la diferite oportunități de finanțare, de a obține burse, atît din partea americană, cît și a diferitelor programe europene. Există oportunități!

Problema cea mare a noastră este frica. Frica oamenilor de a-și expune ideea, de a încerca și a obține bani pentru a-și realiza aceste gînduri și, probabil, aici este bariera cea mare pe care trebuie s-o depășească generația tînără.

Deoarece sîntem competitivi și sînt sigur că cunoștințele noastre nu sînt mai prejos decît ale colegilor din Occident sau din Statele Unite. Deci putem face față cerințelor și de aceea voi încuraja generația tînără ca să depună maxim efort pentru a-și realiza gîndurile, ideile de cercetare și a face o carieră academică. Este mai greu începutul, dar după ce te afirmi, după ce profesorii din Occident observă dorința de a face ceva serios ai toată susținerea și cred că în acest sens generația tînără are șanse mari de a se realiza din perspectiva unei cariere istorice.”

Europa Liberă: Să sperăm că așa se vor petrece lucrurile și vă mulțumesc foarte mult în numele Europei Libere.

*Sergiu Musteață s-a născut la 11 mai 1972, la Săiţi, raionul Căuşeni, Republica Moldova. Studiile secundare le-a făcut la Şcoala Medie din s. Săiţi (1979-1989) și le-a încheiat cu Medalia de argint. Studiile superioare le-a urmat la Facultatea de Istorie, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” (1994) și la Facultatea de Drept, la Universitatea de Stat din Moldova (1999), iar cele de doctorat la Universitatea „AL. I.Cuza” – Iaşi (1994-1998). Este Doctor în istorie din 1999.