Vasăzică, eram într-un troleu. Nu mai ţin minte din ce cauză, o doamnă între două vîrste, impozantă, mîndră, împopoţonată, o probozea pe taxatoare. Doamna impozantă o făcea cu ou şi cu oţet pe taxatoarea chircită de timiditate. Am simţit nevoia să-i temperez elanul, zicîndu-i să fie mai indulgentă, căci meseria de taxator e şi aşa foarte dificilă. Doamna împopoţonată a ripostat vehement, a spus că taxatoarea trebuie să-şi ştie lungul nasului, şi a conchis pe un ton superior: KTO NA CITO UCILSEA!
Avem de-a face cu o optică pe care multă lume a îmbrăţişat-o aici încă în zorii tranziţiei. Ideea e simplă. Trebuie să fii descurcăreţ, abil, şmecher, ca să eviţi meseriile ruşinoase şi prost remunerate. Iar ajungînd judecător, funcţionar, politician, ambasador, om de afaceri sau vedetă cu voce catifelată, tu începi să-i priveşti de sus în jos pe nătăfleţii care nu au avut norocul tău, începi să-i persiflezi şi să-i eviţi.
Mentalitatea asta păguboasă a prins rădăcini adînci aici. Ideea că există meserii prestigioase şi meserii ruşinoase a tot înflorit în ţara noastră, a luat proporţii năucitoare. Mulţi indivizi aici îşi găsesc locul călduţ, confortabil, şi se simt superiori în raport cu taxatorii-gunoierii-măturătorii-învăţătorii. Mi s-a întipărit în minte o discuţue pe care am avut-o cu un reprezentant al generaţiei Facebook. Acesta mi-a spus că nu e tîmpit ca să se facă profesor şi să moară de foame. Miza lui era alta. El voia să devină diplomat şi să scape de meseriile ruşinoase, care roade nu aduc. El vorbea cu un soi de dispreţ despre meseria de învăţător. Şi el, fireşte, va făuri viitorul ţării, avînd o profesie prestigioasă şi bănoasă!
Vă mai amintiţi, stimaţi ascultători, de un slogan al epocii sovietice: Vse profesii vajnî? El şi atunci era plin de ipocrizie, darămite acum. Cum de am ajuns să-i desconsiderăm pe concetăţenii noştri care muncesc în şcoli şi care mătură străzile?
Am o singură explicaţie pentru această realitate dezolantă. Noi sîntem o adunătură, nu o societate. Într-o societate adevărată, omul are sentimentul apartenenţei la o comunitate şi, prin urmare, înţelege că fiecare meserie este importantă pentru prosperarea comunităţii. Abia atunci cînd măturătorul, gunoierul, educatorul, învăţătorul şi taxatorul vor fi respectaţi cu adevărat aici, vom ieşi din mocirlă.
