Linkuri accesibilitate

„Filmez și mă gândesc la copilăria mea. Nu am fost niciodată la o tabără de vară”


Jurnalul săptămânal cu Raisa Răzmeriță.


Născută pe 14 martie 1988, în s. Găuzeni, Șoldănești. În 2010 a absolvit Facultatea Business și Administrarea Afacerilor la ASEM, iar în 2011 a intrat la SSAJ, pe care a absolvit-o anul acesta („am reluat cursurile timp de trei luni cât am lipsit anul trecut”). Timp de trei ani a fost membru al Asociației Hyde Park, unde si-a început activitatea civică. A filmat și pentru „Curaj TV”. Actualmente este reporter la „Ziarul de Gardă”, responsabilă mai mult de site și de partea video.


LUNI

Săptămâna începe cu noi provocări din partea naturii. Plouă iar, și mi-e cam teamă să mă gândesc la ce se întâmplă pe străzile capitalei. Ies mai deveme din casă, cu gândul să-mi cumpăr o umbrelă de pe undeva, că pe ultima am uitat-o într-un microbuz, la Tiraspol. N-am mai găsit magazine deschise la ora 9, așa că mi-am continuat drumul liniștită, spre Casa Presei, iar ciubotele colorate m-au ajutat să-mi mențin buna dispoziție. Și asta, până să văd un video de la Bălți, făcut cu o zi înainte, în care o persoană în scaun cu rotile încerca să reziste ploiii, dar și nesimțirii șoferilor. M-a mișcat. Această imagine vorbește mult despre nivelul nostru. Despre incompetența autorităților de a face odată condiții pentru aceste persoane, dar și despre lipsa de toleranță și puțina omenie pe care o mai avem.

Mai puțin surprinzătoare au fost comentariile acestui video. Autorului i s-au adus învinuiri că a stat și a filmat, dar n-a sărit el în ajutor. Aceasta, dar și multe alte situații pe care le-am întâlnit și în activitatea mea civică mă fac să cred că încă nu știm care este misiunea unui jurnalist. Oamenii nu înțeleg că o imagine ar putea să provoace discuții în societate, ar putea trezi întrebări și căuta soluții, pentru că de cele mai multe ori aceste situații sunt reprezentative pentru întreg teritoriul republicii.

MARȚI

Pe la amiază am terminat scenariul pentru o altă ediție Reporter de Gardă, difuzat joi, la Moldova 1. E despre accesul la apă potabilă și provocările pe care le întâlnesc primarii de la sate în timp ce încearcă să conecteze localitățile la apeducte. Mai aveam nevoie de o voce de la ministerul Dezvoltării Regionale, însă după ce le-am trimis întrebările, au refuzat să vorbească. Evident că mi-am făcut propriile concluzii, însă spectatorului nu e suficient să-i spui asta. Am insistat câteva zile cu telefoane, iar în final m-am ales cu o notă informativă.

La masă m-am întâlnit cu Vasilie, un coleg de la Școala de Jurnalism. Printre mâncare am mai reușit să schimbăm câteva vorbe despre noile noastre joburi și situațiile interesante cu care ne întâlnim. Am discutat și despre producătorii autohtoni, care ne vând carne la prețuri exagerate, dar vor să fie susținuți... Îi povesteam despre o fermă de porci din raionul Leova, orașul lui de baștină, unde am fost săptămâna trecută și unde puteam să leșin de la mirosul îngrozitor. La fel de grav este că acești businessmani aruncă deșeurile în câmp, fără a mai fi prelucrate, iar localitatea e dominată de această abureală.

Ziua de muncă se termină, iar eu așa și n-am înțeles cine se face responsabil de investirea a 14 milioane de lei într-un apeduct care și după un an de la finisarea lucrărilor nu aduce apă în sat. În schimb, mi-am cumpărat umbrelă :)

MIERCURI

Ziua începe la fel de banal. Aceleași imagini de la etajul patru al blocului în care locuiesc. Boschetari răscolind în containerele de gunoi, un nene care stă pe o bancă la colț de stradelă și pe care uneori îl văd cu sticla de vin la opt dimineață; multe mașini scumpe și microbuze încărcate. Acesta de azi avea scaunele lucioase de atâta murdărie. Poate am avea zile mai luminoase dacă fiecare și-ar face munca cu drag, până atunci suntem nevoiți să ne acomodăm și condițiilor ce ni se pun la dispoziție.

În redacție e cea mai grea zi a săptămânii, pentru că joi urmează să apară ziarul. Reușesc să observ vânzoleala colegilor din treacăt - stăm în birouri diferite. Am făcut înregistrarea audio pentru emisiunea de joi și pentru că fac asta destul de rar, pot să înregistrez o betă de câteva ori și tot să nu-mi reușească cum mi-aș dori. Într-un final, la redacție toți par să fie satisfăcuți.

La amiază am filmat o conferință ținută de ecologiști, care în urma investigației publicate săptămâna trecută în Ziarul de Gardă, s-au gândit să mai dea niște raiduri prin pădurile noastre. Au descoperit ceea ce probabil toți știu – se taie pădurea și se vinde pe un cap și totul e gestionat cu cei de sus. Mă miră surprinderea lor.

Ajunsă acasă, mi-am dat seama că iar am rămas fără umbrelă. Am uitat-o pe scaun, în stația de la strada Tighina. Zâmbesc subtil și mă gândesc că poate mâine nu va ploua.

JOI

Iar plouă. Am ajuns udă la redacție, însă, nu-mi încurcă cu nimic activității. Doamna Radu ne-a îndulcit cu ciocolate aduse de la Geneva. Iau aparatul și merg la lansarea proiectului DOR. E un fel de tabără pentru copiii din diasporă care nu au fost niciodată în Republica Moldova. Filmez și mă gândesc la copilăria mea. Nu am fost niciodată la o tabără de vară. Chiar dacă la școala din sat eram prima în clasă, iar la liceu, printre cei buni. Mergeau alții, rudele directorului și ale profesorilor. Și acum e la fel.

La întoarcere, am găsit redacția mai veselă. Era ziua de naștere a lui Iurie, băiatul de la investigații, iar spre seară l-am sărbătorit.

Aproape de 11 noaptea mă sună mama să-mi spună că a urmărit emisunea și ca de obicei, o trag de limbă să văd ce a înțeles din ea. Pare să fi prins firul. Mă culc liniștită.

VINERI

M-am trezit devreme. Am văzut că e vreme bună și am pornit mașina de spălat. Spre serviciu am prins șofeul care dă bilete. Lucrează pe ruta 154 și e însoțit mereu de soția lui care uneori întinde tichetul înainte să-i dai banii. E cumva amuzant, deja ne surprind lucrurile care ar trebui să fie firești. La radio aud că 24 de case au fost inundate în satul Opaci, iar într-un alt reportaj oamenii se plâng că ploaia le-a afectat terenurile agricole. O sun pe mama să întreb cum e acasă. Zice că e bine.

M-am bucurat să aflu că Amnesty anunţă angajarea profesorilor pentru pilotarea unui curs în domeniul drepturilor omului. Cunosc despre inițiativa lor încă de trei ani în urmă și tot așteptam să se întâmple.

La ziar ședința a fost amânată, lumea e plecată în teren. Eu am de terminat un montaj și-mi mai las de lucru și pentru weekend deși îmi doresc un sfârșit de săptămână fără știri, dar asta cred că e mai puțin posibil, chiar și pentru un jurnalist începător, ca mine.
XS
SM
MD
LG