„O celulă de rezistenţă” contra intoleranţei

La Dresda se montează o piesă a scriitoarei Nicoleta Esinencu, intitulat „O celulă de rezistenţă” contra intoleranţei, un spectacol contra homofobiei, realizat de Jessica Glause şi Nicoleta Esinencu. Mai multe de la corespondentul nostru in Germania, William Totok.

„Dragă Moldova, putem să ne pupăm puțin de tot?” Aşa se numeşte un proiect documentar, realizat de regizoarea germană Jessica Glause și autoarea şi regizoarea din Moldova, Nicoleta Esinencu. Premiera a avut loc astă primăvară la Chişinău pe o scenă alternativă, „Teatrul Spălătorie”. Aici au mai fost prezentate spectacole care abordează teme delicate în contrasens cu mainstream-ul conservator şi, din ce în ce mai clerical-fundamentalist, care otrăveşte atmosfera publică. În decembrie trecut, cînd la Berlin a fost prezentat spectacolul dedicat Holocaustului („Clear History”), realizat de Nicoleta Esinencu, regizoarea ne-a vorbit şi despre proiectul ei privind tematizarea homosexualităţii.

Iată că după premiera de la Chişinău, care a avut loc în această primăvară, spectacolul a fost prezentat acum şi la teatrul din Dresda, pe Bürgerbühne din Staatsschauspiel. ntr-un amplu interviu, difuzat de canalul cultural al postului naţional de radio, Deutschlandradio Kultur, Jessica Glause a descris atmosfera homofobă din Moldova, unde, precum afirma moderatoarea emisiunii, mulţi politicieni susţin că homosexualitatea este o boală şi o deviere de la normele tradiţionale - şi unde chiar s-a spus că homosexualii ar trebui înecaţi. Ea a mai relatat şi despre atacuri asupra unor actori, organizate de fundamentalişti ortodocşi şi extremişti de dreapta.

Jessica Glause a descris şi reacţiile publicului, precizînd că spectacolul nu a avut loc într-un „teatru naţional”, ci pe o scenă alternativă din cadrul „Teatrului Spălătorie”, înfiinţat de către Nicoleta Esinencu la Chişinău. Jessica Glause califică acest teatru drept o „celulă de rezistenţă” care are o „linie politică pronunţat radicală”.

„Ca autoare, ea [Esinencu] abordează teme ca genocidul evreilor, probleme legate de educaţia copiilor, care, pe alocuri, par absurde în această ţară, revendicînd în permanenţă necesitatea democratizării. Cu alte cuvinte, cu această piesă ne aflăm într-un loc dedicat culturii alternative şi discursului alternativ. Aici vine, în primul rînd, un public mai deschis, care poate a fost deja în străinătate, care are contacte internaţionale şi care este mai interesat. Nu se poate spune ca toţi sunt homofili. Este un public diversificat. Reacţiile în urma spectacolului au fost, în mare parte, pozitive.”