Linkuri accesibilitate

Bucătăria ca o curte de trecere...


Cei de la Moldova-Gaz nu ar strica să ne spună cu anticipaţie cînd îşi trimit mesagerii.



A fost o vreme cînd controlorii de la Moldova-Gaz îţi ciocăneau în uşă, te întrebau ce consum indică al tău contor şi plecau apoi în lumea lor. Acum e altfel. Acum aceşti controlori îţi pun la îndoială sinceritatea şi intră fără nici o jenă în bucătăria ta pentru a fotografia cifrele indicate de contor.

Vasăzică, eşti în bucătărioara ta, pe masă sînt înşirate bucatele, în chiuvetă tronează un morman de farfurii nespălate, mănînci şi te gîndeşti la tot felul de chestii intime. Şi la un moment dat auzi zbîrnîitul soneriei. A venit controlorul de la Moldova-Gaz, care nu are timp să vină altădată, care intră în bucătăria ta, îţi vede măncarea de pe masă, îţi vede farfuriile din chiuvetă, adică vede tot ce ai în bucătărie, îţi fotografiază contorul şi se duce. În mod normal, ar trebui să mănînci în continuare, ca şi cum nimic nu s-a întîmplat, dar dispoziţia ţi se strică. E ca şi cum cineva străin a pătruns în intimitatea ta.

Gîndul că de acum încolo, în fiecare lună, în bucătăria mea va intra un om străin mă tulbură. E adevărat că Moldova-Gaz trebuie să ştie cît anume consumă cetăţeanul. Dar ceva nu mi se pare în regulă. Mi se pare, totuşi, că bucătăria e un spaţiu în care nu poate intra oricine, la orice oră, în orice straie. Bucătăria nu e curte de trecere. Prin urmare, eu nu mă simt bine cînd un străin îmi intră în bucătărie cu nişte şosete prost mirositoare, să zicem.

Eu iată ce vreau să zic. Dacă tot nu se poate avea încredere în oameni şi nu se poate intra în bucătăriile lor o dată în jumătate de an, cei de la Moldova-Gaz nu ar strica să ne spună cu anticipaţie cînd îşi trimit mesagerii. Asta ca să reuşim cel puţin să ascundem mîncarea de pe masă. Şi aş mai avea o doleanţă. Aceşti controlori care ne vor intra mereu în bucătării ar trebui să fie îmbrăcaţi în haine curate, poate chiar sterile. Iar eu probabil o să mă duc să le cumpăr nişte cipici, ca să nu-mi intre în bucătărie desculţ sau în şosete...
XS
SM
MD
LG