Linkuri accesibilitate

Filip FLORIAN, Toate bufniţele


Scriitorul Filip Florian
Scriitorul Filip Florian

O „carte cu coperte de piele brună, cu inscripţii în stilul vechilor opuri persane, cu pietre de rubin, safir şi jad, prinse într-o montură de argint”.


„Într-un fel, aici, în oraş (e vorba despre un oraş de munte – nota mea), veveriţa e ca litera A, orice copil o învaţă înaintea celorlalte litere”, iată o frază „marca Filip Florian”, desprinsă din ultimul său roman, Toate bufniţele, Polirom, 2012, care atestă schimbarea de registru a autorului nostru. Întreaga naraţiune pare să fie redactată cu astfel de litere-vietăţi, şi asta fiindcă acţiunea are lor într-un somptuos cadru natural al munţilor împăduriţi, iar pe post de protagonişti apar nu doar oamenii, ci şi animalele de companie, dar şi urşii, căprioarele, lupii şi, sigur, bufniţele…

Carte la pachet: Filip FLORIAN, Toate bufniţele
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:11 0:00
Link direct

Întâlnirea dintre un puşti de 11 ani şi un domn elegant, abia ieşit la pensie, la o margine de pădure, se întoarce într-o prietenie de durată, din chiar clipa în care Luci[an] deschide caietul de însemnări al lui Emil, iar acesta nu doar că nu se arată supărat, ci chiar i-l pune la dispoziţie: „E vorba de caietul ăsta, în care (…) am înşirat de-a valma cuvinte şi am amestecat poveşti, în care am spus tot ce mi s-a năzărit şi în care am copiat din celălalt caiet numai ce am vrut.”

Între timp, copilăria naratorului – cu vraja ei nedezminţită! – se suprapune peste paginile de jurnal, evocând o altă copilărie, traumatizată de arestarea tatălui, apoi a bunicului, în anii ’50: „Când au intrat pe uşă, la o distanţă de două luni unul de altul, aproape că nu i-am cunoscut. Pe tata fiindcă era ras în cap şi se uita în pământ, iar pe bunicul, de la arestarea căruia trecuseră trei sute treizeci şi opt de zile, nu o mie cinci sute douăzeci şi şapte, pentru că arăta ca o umbră a celui plecat”. Dintre toate istoriile, cea a bunicului-bijutier ajuns la Gherla, unde-l întâlneşte pe deţinutul N., căruia îi datorează „lunga iniţiere în poezie”, mi se pare cea mai minunată, mai cu seamă după ce-şi pune în practică „un plan minuţios, subtil şi înaripat, (…) la întoarcerea acasă”, şi anume de a-i copia cele 19 sonete compuse în puşcărie „pe foi de pergament, în sepia”, alcătuind o „carte cu coperte de piele brună, cu inscripţii în stilul vechilor opuri persane, cu pietre de rubin, safir şi jad, prinse într-o montură de argint”.

Bine zis: „cuvintele strălucesc ca aurul, poezia întrece splendoarea”; acum, şi cu referire la Toate bufniţele lui Filip Florian!

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG