E important. Poate numai in Est dar, dacã e aşa, cu atît mai rău pentru Vest. Problema sună în felul următor: telemea cu roşii. E cea mai simplă şi cea mai bogată masă din toate mesele şi reţetele lumii. Cine n-o cunoaşte, n-o cunoaşte şi gata. Există şi oameni neîmpliniţi pe lume. Dar cine o cunoaşte e un om fericit. Cu o condiţie: să aibă în faţă orginalul.
În faţă şi nu neapărat pe masă, pentru că telemeaua cu roşii merge la suflet şi cînd aşteaptă pe ziar sau pe pungă sau pe orice se poate aşterne pe iarbă, pe jos, pe o bancă sau oriunde e locul drept. Orginalul e de găsit doar la el acasă, într-o zonă mare dar bine decupată de la Adriatica pînă în Ucraina şi nu mult mai departe. Sau, de la Nord la sud, între Ucraina
şi Grecia.
Conţinutul e dat de două unicate: brînza de sărătură perfect dozată şi roşiile parfumate cu consistenţă între carne şi magiun. În vest, aşa zisa feta şi roşiile ratate nu pot nici măcar îngîna ospăţul amonic din faţa celui mai umil răsăritean.
De unde şi pînă unde povestea cu roşii şi telemea? De la doi moldoveni neraşi în parcul din faţa gării din Strasbourg. Amîndoi tolăniţi pe iarbă de-a dreapta şi de-a stînga ziarului pe care luceau nişte roşii şi dormea o telemea. Le-am recunoscut. Erau aduse de acasă. Se auzea şi după clefăit.
