Linkuri accesibilitate

Hibele cu care se confruntă sectorul privat (Economist)


Situaţia digurilor din localităţile aşezate pe malul râului Nistru sau Prut (Timpul).



Ziarul Economist sintetizează rezultatele unui studiu al Băncii Mondiale despre constrângerile dezvoltării sectorului privat moldovenesc. Administrarea vamală, administrarea fiscală, reglementarea în afaceri, în special licenţierea, acordarea autorizaţiilor şi permiselor precum şi efectuarea inspecţiilor, cadrul concurenţial şi accesul la finanţare - acestea sunt hibele principale cu care se confruntă sectorul privat din Republica Moldova şi care nu-l lasă să se dezvolte. Studiul menţionează, printre altele, că ar fi greşit să credem că guvernul nu ştie ce să facă. El a găsit şi soluţiile, pe care le-a inclus în diverse strategii. Numai că acestea ar trebui să mai fie şi puse în practică.

Reporterii cotidianului „Adevărul” scriu că de câteva luni, consulatele din Republica Moldova nu eliberează permise de mic trafic la frontieră, cu care moldovenii pot călători pe teritoriul României, pe o rază de 50 de kilometri. Solicitate de Adevărul, autorităţile române nu au comentat, deocamdată, blocajul, în timp ce experţii vorbesc despre un dezinteres din partea potenţialilor beneficiari. Totodată, publicaţia notează că 60.000 de permise au fost eliberate de oficiile consulare române cetăţenilor moldoveni, începând cu martie 2010, pe când numărul potenţialilor beneficiari ar fi de 1,25 milioane.

Portalul informaţional Timpul.md scrie, între altele, despre situaţia digurilor din localităţile aşezate pe malul râului Nistru sau Prut. Primarul satului Grozeşti, Nisporeni, Elena Dobzeu, a precizat că zidurile de protecţie nu au fost renovate de prin anii '70, sunt fisurate din cauza ploilor, ninsorilor, dar și a factorului uman. În caz de inundații, cad sub ape 170 de hectare de pășune, dar şi 22 de gospodării țărănești, care sunt așezate în Valea Prutului, chiar pe malul râului, lângă dig”, a mai precizat primarul pentru publicaţie.

Tot Timpul.md se referă şi la decizia anterioară a Ministerului Educaţiei de a trimite observatori OSCE pentru monitorizarea examenelor de Bacalaureat în stânga Nistrului. „Au intrat în sala de examinare fără a prezenta o autorizație a Ministerului. Trei ore au suflat în ceafa elevilor. A fost foarte neplăcut”, a spus revoltat directorul liceului din Dubăsari, Ion Păpușoi. Directorul susține că, fără observatorii OSCE, examenele decurg într-o atmosferă calmă. „La al doilea examen au asistat reprezentanții direcției raionale de învățământ. Totul a decurs bine. Cui mai trebuie acești observatori OSCE. Dacă mai vin, nu le dau drumul. Mai bine să avem camere de luat vederi”, susține Ion Păpușoi.

Pagina electronică a săptămânalului ZiarulNaţional.md scrie că Judecătorul Oleg Melniciuc, care în 2009 a fost printre magistrații care au emis sentințe pe numele participaților la protestele anticomuniste chiar în comisariatele de poliție, va deveni în cele din urmă președinte al Judecătoriei Râșcani din capitală, chiar dacă președintele Nicolae Timofti nu a dorit inițial să semneze un decret în acest sens. „Inițial, nu am semnat decretul de numire, dar Parlamentul nu m-a susținut în acest demers. Legea mă obligă să-l numesc în calitate de președinte al Judecătoriei Râșcani. Eu mă voi supune voinței Legislativului”, a declarat președintele Timofti.
XS
SM
MD
LG