S-a calculat că în medie, în Europa, costul întreținerii tinerilor excluși de pe piața muncii e aproximativ egal cu costul cheltuielilor militare ale fiecărei țări. Grecia și Spania prezintă situația cea mai catastrofală, cu șomajul tinerilor apropiindu-se de 50%.
Sint însă ani in care și țări ca Franta, Slovacia sau Polonia arata o rata a somajului printre tineri de mai mult de 25%, ceea ce inseamana ca un tinar din patru e somer.
Unii economisti contesta insa aceste cifre. Ei spun ca nu e vorba de 25% din totalitatea clasei de virsta 15-25 de ani, care reprezinta in mod conventional tinerii, ci doar de un sfert din cei numiti „activi” – intre ghilimele -, un sfert din cei care isi cauta in mod efectiv de lucru. Ceilalti, altfel zis uriasa majoritate a tinerilor, se afla in acei ani la studii sau in diverse stagii. Acestia nici nu ar trebui sa intre in calculele economice. Mai mult, in cazul tinerilor europeni de pina in 24 de ani, „activii” – din nou intre ghilimele - sint o netă minoritate si e vorba de acei tineri care nu au putut, din diferite motive, sa-si termine studiile.
Elevii si studentii nu ar trebui asadar luati in considerare atunci cind se calculeaza „somajul tinerilor”. Impingind asadar rationamentul pina la capat s-ar putea spune ca daca toti tinerii si-ar duce studiile pina la capat, inclusiv cele superioare, atunci somajul tinerilor ar fi egal cu 0… insa, desigur, si productivitatea lor economica ar fi egala cu 0!…
Reajustând cifrele somajului printre tineri nu inseamna insa ca nu exista o problema reala, chiar daca cifrele se dovedesc a fi mai mici decit cele anuntate in general. Tinerii “activi”, cei care cauta un prim loc de munca, sint in general slab calificati. Chiar daca poseda o calificare satisfacatoare, multi dintre ei sint obligati sa accepte slujbe precare si prost platite, pentru a evita somajul. Asta poate duce la un ciclu al precaritatii, in care tinarul, neavind de ales, merge din slujba inferioara in slujba inferioara, ratînd astfel posibilitatea de a acumula competențe superioare.
Pentru a sparge acest cerc vicios ar trebui o mai mare coordonare la nivel european, insa lucrul este dificil realizabil cita vreme politica somajului ramine o prerogativa nationala, in sarcina fiecarui stat membru.
---------------------------------------------------------------------
Cu alte cuvinte, Moldova ar intra cu siguranţă în rândul ţărilor cu grave probleme de şomaj printre tineri dacă numărul şomerilor ar fi calculat cu exactitate. Este constatarea la care au ajuns mai mulţi experţi, printre ei Ghenadie Mocanu de la IDIS Viitorul:
„O înţelegere a gravităţii fenomenului cred că există. Dar am să vă dau un exemplu care arată foarte clar atitudinea faţă de rezolvarea acestei probleme. Ministerul Muncii a propus încă în aprilie 2012 o politică publică care se numeşte stimularea angajării tinerilor în câmpul muncii, cu câteva opţiuni bune să rezolve problema. Printre cele patru opţiuni era facilităţi la plata contribuţiilor sociale pentru angajatori, salarii achitate de stat pentru perioada de probă, cheltuieli de instruire a tinerilor angajaţi să fie rambursate. Niciuna din acestea nu a fost selectată şi practic procesul s-a stopat, iar impresia care se creează că elaborarea propunerilor a fost ca o necesitate a activităţii ministerului, pentru că la nivel de guvern nu s-a întreprins nimic.”
Singurele programe pe care pot conta drept urmare tinerii, programe de stat orientate oarecum să lupte cu şomajul, este PARE 1+1 care-i ajută să-şi dezvolte o afacere, dar este tratat cu rezerve din partea tinerilor care invoca birocraţia prea mare. La fel, unii tineri, mai exact profesorii, pot miza pe anumite facilităţi cum ar fi anumite sume de bani pe care statul le achită dacă acceptă să practice profesia în zone afectate de deficitul de cadre. O impresie generală ar fi totuşi că acestea sunt insuficiente. Ministra Muncii, Valentina Buliga, căreia i-am solicitat o explicaţie pentru oprirea măsurilor pomenite mai sus, ne-a spus că pentru a fi promovate, acestea au nevoie de un puternic lobby la guvern, întrucât doar o singură măsura ar necesita în jur de 10 milioane de lei – cheltuieli de la buget.
