Linkuri accesibilitate

Cine sînt și ce vor Tinerii Euro-atlantiști


Ion Chitoroga: „Proasta informare care există despre blocul NATO şi UE noi vrem să o anihilăm.”



Un grup de studenți ai Universității de Stat din Moldova au anunțat la Chișinău că au înființat o Organizație a Tinerilor Euro-atlantiști cu scopul să schimbe părerea sceptică a multor moldoveni față de NATO. La o conferință de presă la care au anunțat lansarea organizației, tinerii au spus că își vor începe activitățile mai întâi în spațiul virtual.


La o lună de când a fost înregistrată la Ministerul Justiţiei, Organizaţia Tinerilor Euro Atlantişti are peste 100 de membri. Sunt tineri din mai multe raioane ale Moldovei care se declară susținători ai valorilor europene şi euroatlantice. Ei au de gând sa lanseze, în scurt timp, un site, dar deocamdată fac uz de posibilitățile uneia dintre cele mai populare reţele de socializare - Facebook. Tinerii Euro Atlantişti pornesc de la premisa că cetăţenii Republicii Moldova ştiu foarte puţine despre NATO, iar marea parte o percep doar ca o organizaţie orientată spre acţiuni militare agresive. Iată opinia a membrilor organizaţiei Victor Rusu şi Ion Chitoroga, ambii studenţi la facultatea de drept, USM:

Victor Rusu: „Populaţia, în special cei care au o vârstă mai înaintată, asociază NATO doar cu conflicte militare. Când aud NATO apare ideea Irak, Afganistan, conflicte militare. Însă nu este aşa.”

Ion Chitoroga: „Proasta informare care există despre blocul NATO şi UE noi vrem să o anihilăm. Fiecare om trebuie să cunoască că ele de fapt sunt nişte instituţii democratice, cu nu vin a face militărie la noi în ţară, ci a ne ajuta spre progres şi dezvoltare economică a Republicii Moldova.”

Tinerii euro atlantişti îşi propun să înfiinţeze mai multe filiale teritoriale ale organizației, inclusiv în raioanele din stânga Nistrului. La început planifică să organizeze mai multe training-uri în care să informeze în special tinerii despre activitatea NATO, după care sa ia în vizor grupuri țintă care mai au azi frică de NATO :

„Republica Moldova este un stat tânăr care a fost timp îndelungat sub ocupaţia sovietică. de aceea poate fi considerată ca şi normală această frică faţă de NATO, pentru că aceşti oameni au fost educaţi într-un anumit sistem, într-un sistem greşit. Însă noi trebuie să ne orientăm spre UE şi NATO. Prin informarea tinerilor, sunt sigur că vom ajunge şi la urechile celor mai în vârstă. Şi prin aceasta noi credem că putem sensibiliza populaţia să-şi schimbe mentalitatea.”

Că stările de spirit anti NATO mai sunt puternice în societatea moldovenească o arată şi sondajele. Cel puţin două treimi din populaţie continuă să asocieze organizaţia cu un inamic. Iar asta împiedică autorităţile, o recunosc chiar ele, să aprofundeze relaţiile Moldovei cu NATO. Ion Chitoroga e de părere că relaţiile cu NATO ar trebui intensificate, inclusiv pentru ca Moldova să poată pretinde la aderarea în UE:

„Cred că în situaţia în care se află acum RM, dat fiind situaţia Transnistriei, securitatea Republicii Moldova, cred că o unică soluţie de a adera la UE, prin a ne asigura securitatea, este aderarea la blocul NATO.”

Moldova, Euro-Atlantist Youth Organisation at Chisinau State University
Moldova, Euro-Atlantist Youth Organisation at Chisinau State University
Moldovenii au fost întrebaţi la barometrul de opinie din aprilie care ar fi cea mai bună soluţie pentru asigurarea securităţii Republicii Moldova. 18 la sută dintre respondenţi au spus aderarea la NATO, iar de trei ori mai mulţi cred că neutralitatea asigură securitatea. Iată ce răspuns are Victor Rusu pentru cei care cred că Moldova îşi va pierde neutralitatea aderând la NATO:

„Odată ce Republica Moldova va adera la blocul NATO nu-şi va pierde neutralitatea. Aceeaşi situaţie este dacă Republica Moldova aderă la Uniunea Vamală, tot îşi pierde din neutralitate, la fel dacă aderă la UE. ca să fii neutru asta costă. La moment Republica Moldova nu îşi poate permite acest lucru.”

Membrii Organizaţiei Tinerilor Euro Atlantişti dau asigurări că în spatele lor nu se află nici o forţă politică. Iar pentru a-şi pune în aplicare intenţiile au de gând să facă rost de bani prin participarea la concursuri de proiecte, inclusiv colaborând cu organizaţii similare din alte state.
XS
SM
MD
LG