Linkuri accesibilitate

Sute de preoţi şi enoriaşi au manifestat împotriva marșului LGBT de la Chișinău


Valentina Ursu în dialog cu Vadim Cheibaş, secretarul Mitropoliei Moldovei.


Câteva sute de preoţi şi enoriaşi au fost prezenţi în scuarul catedralei pentru a manifesta împotriva marşului homosexualilor. Feţele bisericeşti, dar şi lumea care s-a adunat, s-au rugat, îndemnând astfel autorităţile ţării să anuleze legea privind egalitatea de şanse. Ei au declarat că dacă politicienii nu vor anula legea respectivă, timp de o lună protestele paşnice vor continua. Mitropolitul Moldovei Vladimir a înmânat un document în acest sens, reprezentanţilor guvernului şi ai Legislativului. Mitropolia Moldovei sugerase tuturor bisericilor să organizeze astăzi rugăciuni pentru homosexuali. Valentina Ursu a stat de vorbă despre nemulţumirile referitoare la iniţiativa comunităţii LGBT Moldova de a organiza evenimentele publice, cu participarea minorităţilor sexuale, cu Vadim Cheibaş, secretarul Mitropoliei Moldovei.

Europa Liberă: Ce vreţi să obţineţi prin înmânarea Parlamentului şi guvernului a acestui demers?

Vadim Cheibaş:
„Să arate îngrijorarea, în primul rând, de facilităţile care apar ca urmare a legislaţiei deja în vigoare, soldate cu astfel de paradă şi eventual cererea modificării acestei legi, astfel încât să nu mai permită lucrurile acestea, adică să fie stipulate expres toate momentele care au fost promise anterior.”

Europa Liberă: Dumneavoastră ziceţi că aţi rugat autorităţile şi aşteptaţi să fiţi auziţi. Asta ar însemna că insistaţi pe ideea ca să fie anulată Legea privind antidiscriminarea?

Vadim Cheibaş:
„Da, în declaraţia Sinodului este stipulat lucrul acesta, că se cere anularea acestei Legi.”

Europa Liberă: S-a văzut că societatea moldavă totuşi e una înţelegătoare, tolerantă. Nu s-a produs ceea ce s-a întâmplat în Georgia.

Vadim Cheibaş:
„Sigur. Păi Biserica, în primul rând, a cerut lucrul acesta, ca să fie o manifestaţie paşnică şi să poarte un caracter civilizat.”

Europa Liberă: Pe viitor relaţia biserică-stat cum o vedeţi?

Vadim Cheibaş:
„Bună, aşa după cum a fost şi până acum.”

Amintim, manifestaţia a avut loc, după ce homosexualii din Republica Moldova au decis să mărşăluiască prin centrul Chişinăului.
Previous Next

XS
SM
MD
LG