Linkuri accesibilitate

Agenda zilei, în Moldova și în lume


Paștel Blajinilor, David Cameron la Washington, reuniunea miniştrilor de finanţe din Uniunea Europeană la Bruxelles.



De Paştele Blajinilor, în Moldova lumea îşi vede de morminte şi pomană, iar clasa politică se retrezeşte la viaţă marţi, când Partidul Democrat ar putea anunţa dacă va mai participa la negocieri privind formarea unei noi majorităţi, acum că preşedintele Nicolae Timofti a proclamat majoritatea amendamentelor adoptate în Parlament, înainte de Paşti, de liberal democraţi şi comunişti.

Preşedintele Statelor Unite Barack Obama îl primeşte la Washington pe premierul britanic David Cameron.

La Bruxelles are lor reuniunea miniştrilor de finanţe din Uniunea Europeană.

La Budapesta continuă forumul Europa-Ucraina. Aflat la a 6-ea ediţie, forumul reuneşte în jur de 300 de funcţionari europenei şi ucraineni, experţi , analişti şi jurnalişti care dezbat diverse aspecte ale procesului de apropiere a Ucrainei de Uniunea Europeană. Sau de îndepărtare de acest ţel, depinde de unghiul din care este privită situaţia din Ucraina.

În Georgia, alianţa de guvernământ Visul Georgian urma să-şi prezinte candidatul în alegerile prezidenţiale – acesta a fost însă desemnat de sâmbătă în persoana ministrului educaţiei, Georgi Margvelașvili.

În capitala Norvegiei se deschid dezbaterile Forumului Libertăţii de la Oslo la care participă laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace, filozofi, filantropi, dizidenţi şi politicieni. Scopul discuţiilor este promovarea unor societăţi libere şi democrate.
  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

Previous Next

XS
SM
MD
LG