Linkuri accesibilitate

Iprocrizia nu gonește austeritatea



Un refren bîntuie Europa politică: austeritatea și-a trăit traiul! După aproape cinci ani de tortură economică și scrîșnet social, lideri politici și papi economici s-au așezat la coadă și declară, rînd pe rînd, că vremea austerității s-a dus. Nimic nu pare mai binevenit. În fond, aproape toate statele occidentale așteptau și sperau că această știre bună va veni, într-o zi, nu prea tîrziu. Știrea a venit, în sfîrșit, dar e însoțită de mari semne de întrebare.

Mai întîi, o asemenea noutate trebuie însoțită de cifre. Au apărut datele de creștere care fac inutile măsurile de austeritate? Ce spun balanțele comerciale care dau raportul între exporturi și importuri? Ce spun datele de pe piețele bancare care dau dobînda la care se poate împrumuta un guvern? Din păcate, nici una din declarațiile care declară austeritatea depășită nu pornește de la cifre. În lipsa argumentelor economice, problema acestui curent de opinie e în principal morală. Nu e puțin lucru, căci temperatura morală are efecte formidabile asupra societății și vieții politice.

Mai clar, declarînd astăzi, fără dovezi, decesul austerității, liderii europeni imprimă impresia că austeritatea dureroasă a ultimilor cinci ani a fost o modă, un capriciu sau un experiment gratuit. În fond, nu poți pune înapoi în dulap decît o haină care nu mai e la modă. Dacă austeritatea a fost doar o soluție la modă aplicată fără necesitate, societățile și electoratele au tot dreptul să se simtă torturate în joacă și umilite de disprețul liderilor. În al doilea rînd, austeritatea care a ajuns un cuvînt blestemat de la un cap la altul al lumii occidentale rămîne cel mai puțin explicat instrument economic al zilelor noastre.

Toată lumea știe că austeritatea înseamnă restrîngerea sau curmarea cheltuielilor guvernamentale dar puțină lume înțelege că austeritatea e, rareori, o decizie voluntară. Austeritatea nu se impune și nu se ridică atunci cînd o vor guvernele. Austeritatea e un regim de urgență impus de dificultățile economice ale unui stat. În situația în care un stat e îndatorat, iar economia n-are spor (nu e competitivă), austeritatea vine de la sine iar guvernele nu au de ales. La fel, atîta vreme cît un stat continuă să facă datorii și nu se poate susține printr-o economie competitivă, oricine poate declara că austeritatea a luat sfîrșit dar nimeni n-o poate aboli.

Tot ce pot face politicienii care prezidează asupra unor economii în suferință e să vîndă publicului impresia că greul a trecut. Cu alte cuvinte, să facă un exercițiu de PR și să îndulcească pilula. Acest gen de operații caută să obțină un sentiment de ușurare: gata, am scăpat! De cele mai multe ori, manevra are succes dar rezultatul e o iluzie pe termen scurt. Ea poate fi folosită cu succes, mai ales înaintea alegerilor, dar se întoarce, de regulă, împotriva celor ce s-au crezut scăpați. Noul refren anti-austeritate e un joc lipsit de onestitate. Austeritatea nu e o binecuvîntare și nu aduce nimănui bucurii. Dar leacul nu stă în avîntul declarațiilor ipocrite.

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG