Sir Alex Ferguson s-a retras după 26 de ani neîntrerupți la Manchester United. Toată lumea s-a grăbit, pe bună dreptate, să spună ceva important despre figura marelui antrenor. Cariera extraordinară a lui Feruson e ușor de rezumat. Argumentele în baza cărora Ferguson poate fi considerat un antrenor și un om de fotbal incomparabil sînt chestiuni mult mai greu de explicat.
Cariera lui Ferguson a început acasă, în Scoția, și, într-un fel, n-a plecat niciodată de acolo. Ferguson a început jucînd în Scoția și în Anglia și a lăsat în urmă o carieră decentă dar niciodată remarcabilă. Fostul jucător s-a transformat într-un antrenor de talie globală.
În aproape 40 de ani, Ferguson a antrenat doar patru echipe. Mai întîi, două cluburi scoțiene mici din diviziile inferioare. Apoi, Aberdeen, clubul scoțian cu care a explodat pe prima scenă. La Aberdeen, Ferguson a pus capăt dominației istorice care reducea fotbalul scoțian la rivalitatea Celtic-Rangers. În 1983, Aberdeen a cîștigat sub conducerea lui Ferguson Cupa Cupelor, învingînd în finală Real Madrid, un club gigantic pentru care Aberdeen exista doar pe hartă.
În următorii 26 de ani, Ferguson a devenit Manchester United. Nu atît antrenorul, cît mentorul și întruparea unei stări de spirit în care club și antrenor au fost inseparabile. În tot acest timp, Manchester United a transformat fotbalul englez, anulînd modelul Liverpool și cîștigînd în mod reptat cu echipe mereu proaspete tot ce se putea cîștiga. De două ori, echipa lui Ferguson a preluat conducerea Europei, cîștigînd Liga Campionilor. Dar sucesul cel mai durabil e altundeva.
Manchester a devenit sub Ferguson o instituție formidabilă. Cel mai bogat și mai mare club al lumii a dat un modelul urmat peste tot: finanțe perfecte, etică profesionistă de mare corporație și un etos de familie imbatabil. Toate aceste trăsturi complexe și dure, au venit la Manchester, odată cu Ferguson și au rădăcini scoțiene profunde. În fond, măreția lui Ferguson nu se leagă de noi idei de joc, deși Manchester a învățat să joace un fotbal de atac extrem de rapid, bazat pe munca brutală a mijlocașilor și pe contre elementare în mare viteză.
Cheia fenomenului Ferguson nu e atît noutatea organizării în teren cît mentalitatea. Ferguson e un om insuportabil și un izvor de inpirație. Insuportabil pentru că e condus de un pragmatism fără limite: jucătorii sînt depistați, promovați sau concediați fără milă sau ezitare. Scopul oricărui joc și, deci, și al jocului de fotbal e victoria și victoria trebuie obținută chiar și la marginea legii, cu o agresivitate extremă și o încredere vecină cu fanatismul. Asta se poate numai într-o familie condusă de un șef absolut.
Ferguson a înțeles că trebuie să fie un părinte absolut și generos. Jucătorii lui au fost pedepsiți pentru orice încălcare a autorității, dar s-au simțit parte a unei familii gata de sacrificiu și și-au venerat părintele. Filozofia morală a lui Ferguson a fost mai puternică decît tacticismul. Ferguson a înțeles că o echipă care crede are un avataj fatal în situații extreme. De aici numeroasele și celebrele succese ale lui Manchester în situații imposibile răsturnate în ultimele minute sau secunde de joc.
Feguson a fost unul din cei mai mari antrenori ai tutror timpurilor în primul rînd pentru că a fost un mare cunoscător de oameni. Campion al umorului scoțian dur, Ferguson a vorbit adesea de lecțiile despre felul oamenilor pe care le-a primit prin pasiunea pentru cai. Într-adevăr, Ferguson a știut perfect să depisteze fotbaliști formidabili aruncînd o privire la copiii care bat mingea pe la antrenamente. Sau să pună capăt carierei unui fotbalist obosit, după o preluare greșită. Intuiții de crescător de cai care simte viitorul și încetinirea unui organism de alergător.
După mai bine de 50 de ani de fotbal, Ferguson e, poate, unul din puținii antrenori care au trecut prin toată istoria jocului: de la amatorism cu salarii mizere și mingi grele cu șiret la complexe finaciar-sportive ca Manchester și fotbal televizat gobal. Alex Ferguson a rămas pragmatic pînă la sfîrșit și a pus capăt legendei atunci cînd a dorit. Putea continua, dar a refuzat să plece învins și micșorat de timp.
