Linkuri accesibilitate

„Rămân încrezător că Republica Moldova are viitor european”


Președintele PLDM, Vlad Filat, răspunde întrebărilor Europei Libere.

Scopul pachetului de amendamente adoptat vineri de Parlament este de a întări instituţiile ţării şi domnia legii – este în tot cazul explicaţia dată de fostul premier Vlad Filat. Într-un interviu cu Europa Liberă, Filat s-a declarat de asemenea convins că amendamentele nu vor încetini apropierea Moldovei de Uniunea Europeană, dacă sunt explicate partenerilor europeni. Fostul premier nu vede nimic ciudat în votul liberal democraţilor alături de comunişti pentru că, explică el, deputaţii nu trebuie văzuţi prin prisma partidelor pe care le reprezintă.

Europa Liberă: Domnule Filat, mai este văzută Moldova ca o ţară model a Parteneriatului Estic, după legile adoptate de către PCRM şi PLDM? Unii sunt de părere că lupta politică din Moldova ar putea periclita integrarea ţării în UE?

Vlad Filat: „Aceste legi modificate categoric nu periclitează parcursul nostru european. Sigur au provocat îngrijorare din partea partenerilor noştri europeni. Aceste îngrijorări au fost expuse.”

Europa Liberă: Dar aceste îngrijorări pot fi interpretate ca un cartonaş roşu dat politicienilor de la Chişinău?

Vlad Filat: „Politica şi relaţiile diplomatice, procesul de integrare europeană nu este un joc de fotbal sau un joc sportiv. Aici este vorba de cu totul şi cu totul de altă consistenţă şi de alte principii în baza cărora este administrată această relaţie şi acest proces. Aceasta este o îngrijorare pe care trebuie să o luăm ca atare fiind, doar că să nu uităm şi de alte perioade în care au fost exprimate îngrijorări, spre exemplu, înainte de a fi demis guvernul.

Deci a fost şi declaraţia Înaltului Reprezentant al Comisiei Europene, doamna Catherine Ashton, şi a Comisarului pentru Extindere şi Vecinătate, domnul Füle, şi comunicările pe care le-a făcut preşedintele Comisiei Europene, domnul Barroso, şi vizita celor trei miniştrii de Externe, ai Poloniei, Suediei şi Marii Britanii, care au transmis mesaje foarte clare şi îngrijorări foarte clare, care, din păcate, nu au fost ascultate, au fost neglijate. Oricum guvernul a fost demis.

Mai departe, în tot acest parcurs, aşa-numit de negocieri, în vederea creării unei noi majorităţi parlamentare, la fel, au fost mesaje transmise din partea partenerilor noştri europeni care chemau la responsabilitate şi la corectitudine, nu pentru ca un politician sau altul să se regăsească într-o funcţie sau alta, dar pentru ca Republica Moldova să nu rateze şansa care ţine, în primul rând, de apropierea noastră de Uniunea Europeană. În concluzie, aceste îngrijorări trebuie să fie luate ca atare, explicaţiile de rigoare trebuie să fie oferite partenerilor noştri.”

Europa Liberă: Ce le explicaţi?

Vlad Filat: „Ceea ce este şi ceea ce s-a întâmplat şi ceea ce urmărim. Sigur, un proiect de lege care a fost votat a ridicat cel mai mare semn de întrebare, ţine de modificarea Legii care vizează Curtea Constituţională. Aici, probabil, va trebui să mai comunicăm. Însă totodată este evident că nimeni în Republica Moldova nu poate să fie deasupra legii, nimeni nu poate să facă abuz în exercitarea atribuţiilor funcţionale. Şi, mai mult decât atât, indiferent de ce funcţie deţine unul sau altul, trebuie să suporte consecinţe, la nivel de sancţiuni, în cazul în care depăşeşte sau încalcă norma legală.

Vom avea inclusiv consultanţi, în acest sens, care să aducă la o reglementare mai clară ce ţine de atribuţii şi ce ţine de competenţele Curţii Constituţionale, din partea partenerilor europeni. Asupra acestui lucru am convenit cu ei. Am fost în permanent contact cu partenerii europeni, la nivel de informare şi la nivel de expunere a obiectivelor pe care le avem pentru perioada de viitor.

Însă, dacă este să revenim la legile care au fost adoptate săptămâna trecută, obiectivul este unul foarte clar şi asupra acestuia m-am pronunţat înainte ca ele să adoptate: noi urmărim instituţii funcţionale, noi dorim ca justiţia în Republica Moldova să fie bazată pe lege, nu să avem o justiţie selectivă pe care o decid conducătorii unor instituţii care au subordonare directă politică. Şi am procedat nu în interesul unui partid sau altuia, în interesul cetăţeanului, pentru că sistemul politic, devenind nefuncţional, afectează în modul cel mai direct cetăţeanul, instituţii devenind nefuncţionale, afectează cetăţeanul. Noi credem că aceste modificări de legislaţie, cu o rezervă, desigur, au fost adoptate cu o viteză mult prea mare, pentru ca să aibă loc şi consultarea opiniei publice.”

Europa Liberă: Dar unele am înţeles că aveau nevoie şi de expertiza fie a Comisiei de la Veneţia…

Vlad Filat: „Eu nu ştiu la care lege vă referiţi, probabil, tot la cea care vizează Curtea Constituţională.”

Europa Liberă: Şi la pragul electoral de 6%, majorat.

Vlad Filat: „Să nu uităm că această Lege la care vă referiţi, care vizează Codul Electoral, a fost votată cu două săptămâni înainte, cu aceeaşi vitează şi fără nici un fel de consultanţă. Deci, dacă e să vorbim obiectiv, s-a revenit la faza iniţială.

Cât ţine de pragul electoral, este decizia pe care o ia fiecare ţară luată în parte. Este firesc că trebuie să avem reprezentativitate în Parlament. Însă decizia a fost una luată de Parlament cu 65 de voturi, deci a fost o majoritate largă, aproape de cea constituţională. Este un prag electoral de 6% care a fost în Republica Moldova până în 2009. Noi am intrat în Parlament având acest prag electoral, ca să-l trecem. Şi, în experienţa europeană, avem ţări membre ale Uniunii Europene în care există acest prag electoral. Deci nu este ceva exagerat. Iniţiativa legislativă venise cu 7%, noi am insistat prin amendament, ca să fie 6%, pornind de la experienţa proprie, dar şi de la experienţa europeană.”

Europa Liberă: Poate aceste îngrijorări au fost alimentate şi de faptul că totuşi s-a produs votul dintre PCRM şi PLDM? Sau că anume cu votul comuniştilor şi liberal-democraţilor au fost operate aceste amendamente la legi.

Vlad Filat: „Deputatul nu trebuie să fie văzut prin prisma coloristică a partidelor pe care le reprezintă. Sunt deputaţi aleşi, reprezintă cetăţeanul şi votul, nu contează din care partid vine un deputat sau altul, are puterea sa. Deci au votat 65 de deputaţi din Parlamentul Republicii Moldova. Şi nu doar din Partidul Liberal Democrat sau din Partidul Comuniştilor.

Pe de altă parte, să nu uităm că guvernul a fost demis prin votul comuniştilor şi al democraţilor, dar aici mai făcând o precizare, mă refer la Partidul Democrat, care ar fi fost corect până la demisie să îşi retragă miniştrii din guvernul pe care l-au demis. Odată ce ai demis un guvern, aceasta înseamnă că ai avut motive şi aceasta înseamnă că reprezentanţii partidului respectiv trebuie să-şi retragă miniştrii şi alţi funcţionari.

Este o dovadă a ceea ce spuneam eu, pe parcursul timpului: e foarte uşor să fii la guvernare, utilizând resursele pe care ţi le oferă acest statut şi totodată să fii în opoziţie, la nivel de mesaj, şi la nivel de asumare a responsabilităţilor, într-un proces de reformă profund şi care presupune şi cost electoral.”

Europa Liberă: Pentru că acum oricum trebuie să se creeze o majoritate parlamentară, ca să fie depăşită, până la urmă, criza politică, ce şanse sunt, cine cu cine să facă această coaliţie?

Vlad Filat: „Doamnă Ursu, după experienţa pe care am avut-o eu, de negocieri, în vederea creării unei majorităţi parlamentare, care, de altfel, arăta foarte clar că avem 58 de voturi din 101 în Parlamentul Republicii Moldova, 15 din care am înţeles că teoretic declarate, gata să voteze, însă după această decizie a Curţii Constituţionale, mie îmi vine foarte greu să mai folosesc intuiţia sau înţelegerea logică asupra procesului respectiv. Atâta cât vreau să vă spun că urmează să parcurgem acest proces responsabil.

Decizia Partidului Liberal Democrat este una fermă, noi vom începe negocierile în vederea constituirii unei majorităţi parlamentare, după ce va fi desemnat candidatul la funcţia de prim-ministru. Candidatul la funcţia de prim-ministru urmează să vină cu programul de activitate, cu structura guvernului, aşa cum o înţelege el, care să fie funcţională şi cu componenţa nominală. Aceasta înseamnă că dânsul, având programul şi lista nominală, şi desigur structura, care este la fel de importantă, să vină în acest proces de negocieri către grupurile parlamentare, către deputaţi şi să convingă, pentru a obţine votul de încredere.”

Europa Liberă: PLDM când va propune candidatura pentru funcţia de premier?

Vlad Filat: „Noi suntem gata oricând să propunem această candidatură, doar că şi timpul trebuie să fie unul propice, săptămâna viitoare, vom lua decizie în acest sens.”

Europa Liberă: Şi rămân aceleaşi componente pro-occidentale care ar putea să creeze o nouă majoritate?

Vlad Filat: „Bine, Partidul Comuniştilor are o poziţie clară, expusă – spre deosebire de alţii, care declară una şi fac alta – dânşii doresc alegeri anticipate. Deci am declarat poziţia, iarăşi fermă a Partidului Liberal Democrat din Moldova că nu vom purta niciun fel de negocieri şi nu vom accepta niciun fel de participare în actul guvernării cu grupul Ghimpu. Şi aceasta înseamnă că tot ce rămâne, în afara acestor două componente pot face parte din majoritatea parlamentară.”

Europa Liberă: Domnule Filat, totuşi Bruxelles-ul a tras acest semnal de alarmă şi europenii speră că liderii politici de la Chişinău sunt în stare, pot să reflecteze la aceste mesaje ale europenilor, şi vor face tot ce le stă în puteri ca acest summit de la Vilnius să fie şi cu rezultate pentru Republica Moldova, şi să se asigure că acest parcurs european este unul inevitabil.

Vlad Filat: „Noi am făcut, nu prin declaraţii, tot ce a fost omeneşte posibil pentru ca Moldova să aibă parcurs european. Depinde ce vor face alţii. Şi eu sper că au învăţat lecţia, tare sper că au învăţat lecţia care nu este scrisă în analizele experţilor politici veniţi să se căpătuiască în Republica Moldova şi care nu au niciun interes ca aici să fie bine, dar ţin de realităţi în care trăim şi vom reuşi să oferim perspectivă Republicii Moldova.

Însă semnalele care vin de la Bruxelles trebuie să fie luate ca atare. Au mai fost semnale, am reacţionat adecvat în urma acestor semnale şi ne-am mişcat înainte. Eu îmi aduc aminte câte semnale au transmis prietenii noştri europeni, atunci când se umbla prin Republica Moldova cu aşii din mânecă, cu acele modificări ale Constituţiei, ale legislaţiei, tot aşa, peste noapte, venite fiind. Mie îmi displace această abordare, când se modifică legislaţia peste noapte. Şi aici trebuie categoric să intervenim la reglementări care vizează procesul legislativ. Însă totodată trebuie de intervenit atunci când este cazul pentru că, dacă întârzii, poate să fie prea târziu.”

Europa Liberă: Ce speranţe legaţi acum de summit-ul de la Vilnius?

Vlad Filat: „Până la summit-ul de la Vilnius avem timp în care trebuie să muncim foarte mult. Va fi summit-ul de la Vilnius, orişice rezultat ar fi la acest summit, noi şi după summit trebuie să muncim foarte mult, să ne modernizăm, învăţând permanent şi să oferim rezultat.”

Europa Liberă: Şi procesul de modernizare acum în ce ar consta?

Vlad Filat: „În continuarea implementării agendei noastre de reformă. Programul de activitate a guvernului trebuie dus la bun sfârşit. Eu vreau să vă spun, cu toată îndârjirea pe care o au unii de a nu vedea sau de a nu recunoaşte, că deciziile pe care le-am luat în aceşti trei ani şi șapte luni de zile au fost corecte. Lucrurile vorbesc de la sine.

Sigur, foarte multe lucruri pragmatice, directe, care vizează infrastructura, care vizează reforma instituţională au fost umbrite de gâlcevile politice, de, aşa cum spun oamenii, spălatul rufelor în public, folosindu-se de instituţii ale statului, de controlul asupra instituţiilor media şi aşa mai departe. Însă este o vorbă, iarăşi foarte bună, ,,apa trece, pietrele rămân” ori „viaţa bate filmul”. Ceea ce s-a făcut şi ceea ce este durabil, până la urmă, va deveni nu doar vizibil, dar şi va influenţa categoric, în bine, viaţa omului. Declaraţiile şi toată această mizerie politică la care am asistat, în toată această perioadă de timp, categoric vor trece. Şi eu îmi doresc să treacă cât mai repede.”

Europa Liberă: Dar acum Vlad Filat îşi doreşte o funcţie ?

Vlad Filat: „Acum, Vlad Filat are o funcţie, una foarte responsabilă, foarte importantă. Această funcţie este cea de preşedinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova, partid care are în responsabilitatea sa actul guvernării. Deci eu rămân să fiu implicat în procesul administrativ, alături de colegii mei de la guvern, din Parlament, din administraţia locală. Timpul pe care-l petrec la partid este unul foarte şi foarte consistent. Sarcinile pe care le avem în faţă sunt foarte complicate. Provocări foarte multe avem şi trebuie să le facem faţă.”

Europa Liberă: Şi rămâneţi încrezător că alegerile parlamentare anticipate pot fi evitate ?

Vlad Filat: „Eu rămân încrezător că Republica Moldova are viitor european. Şi pentru aceasta trebuie să muncim foarte mult. Iar atunci când în calea noastră apar obstacole ori exerciţii, cum ar fi cel de a organiza şi de a parcurge un proces electoral, să-i facem faţă. Şi pentru aceasta trebuie să fim pregătiţi.”
XS
SM
MD
LG