La capătul săptămânii ce debuta luni, 22 aprilie, cu cea de-a 143-a aniversare a liderului bolşevic, V.I. Lenin, şi se încheie iată cu duminica Floriilor, pornisem să scriu un text „supărat” despre tot ce s-a întâmplat la noi în răstimpul acesteia, de la (auto)umilirea ex-premierului Vlad Filat & decizia Curţii Constituţionale, calificate de preşedintele Tomofti drept una „politică”, la demiterea spicherului Marian Lupu & declaraţia lui Mihai Ghimpu că-l aşteaptă la negocieri, în vederea formării unei noi alianţe, pe nimeni altul decât… Vlad Filat – un text aşadar ce trebuia să se intituleze „Săptămâna nebunilor” (după titlul romanului lui Eugen Barbu, în care jocurile de putere sunt proiectate în epoca fanariotă, de care se vede că nu am scăpat nici astăzi. Doar că scârba şi dezgustul au fost mai puternice decât nobilele mele intenţii; în plus, tocmai încheiasem de cetit romanul lui Carlos Fuentes, Voinţa şi norocul (îl voi prezenta într-una din emisiunile mele viitoare), ce nu-ţi lasă nici un fel de iluzii privitoare la elitele politice & financiare, în aşa-zisele „democraţii tinere”.
Noroc că, ieşit la iarbă verde, am văzut o altă lume, de oameni ai acestui pământ, intrată în muncile de primăvară. „Războiul politic” rămânea astfel în urmă, verdele crud (rog – a nu se confunda cu culoarea vreunui partid) „acoperind totul”, ca-ntr-un celebru poem al americanului Carl Sandburg. „Cine o mai fi şi acesta şi ce are cu noi?”, se vor întreba cei care-şi petrec serile lipiţi de ecranele TV, în aşteptarea unei noi „minuni”, oricare ar fi aceasta – resetarea AIE sau alegerile anticipate –, iar răspunsul meu nu întârzie să vină. Iată-l, din alineat, cum se şi cuvine unei mari figuri!
Poetul şi prozatorul american Carl Sandburg s-a născut la 6 ianuarie 1878 în Galesburg (Illinois), în familia unor emigranţi suedezi. În 1891, după terminarea clasei a opta, părăseşte şcoala pentru a practica diverse meserii (şofer, uşier, zugrav ş.a.). În 1898 se înrolează în armată şi este trimis la Porto-Rico în timpul războiului hispano-american. După demobilizare, se înscrie în Lombard College din Galesburg; fără a-l absolvi, în 1902 pleacă într-o lungă călătorie din care se întoarce abia în 1904, cînd profesorul său Philip Wright îi publică într-o plachetă primele poeme. În 1906, se mută la Chicago, unde devine editor asociat la The Lyceumite; iar din 1908, organizator districtual al Partidului Social-Democrat în Wisconsin. În acelaşi an se căsătoreşte cu Lilian Steichen, cu care va avea două fiici (Margaret, n. 1911, şi Helga, n. 1920).
În 1914, devine cunoscut ca poet în urma publicării a nouă „poeme pentru Chicago” în revista de mare răsunet Poetry, pentru care este distins cu premiul „Helen Haire Levinson”.
Debutează în volum cu Poeme din Chicago, în 1916. Călătoreşte la Sockholm, în 1918, ca reprezentant al Asociaţiei ziariştilor. În 1919, primeşte premiul Societăţii americane de poezie. În 1924, începe să redacteze o biografie a lui Lincoln, al cărei prim volum, Abraham Lincoln. Anii preeriei, apare în 1926. În 1934, conferenţiază la Universitatea din Hawaii. Anul 1940 este deosebit de rodnic: primeşte Premiul Pulitzer pentru istorie; ţine şase conferinţe la universitatea din Chicago; este ales membru al Academiei americane de arte şi litere. În timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial vocea sa este tot mai auzită: scrie reportaje săptămînale, face emisiuni radiofonice. Distins cu Premiul Pulitzer pentru poezie, în 1950; în 1952, primeşte medalia de aur a Academiei americane de arte şi litere; pe 6 ianuarie 1953, se inaugurează „Ziua C. Sandburg” la Chicago. Este ales membru al Comitetului naţional pentru sprijinirea şcolilor de stat, în 1962. Acoperit de onoruri, poetul se stinge pe 17 octombrie 1967.
Dintr-o bibliografie vastă, reţinem: Maşini de dezghiocat porumb (1918); Fum şi oţel (1920); Lespezi din Vestul însorit (1922); Bună dimineaţa, America (1928); Poporul, da (1936); Poeme complete (1950); Miere şi sare (1963). Şi, pe post de aducere aminte, această apreciere dată de Granville Hicks: „Dintre toţi poeţii generaţiei sale, el a fost, poate, spiritul cel mai larg, cel mai generos, dăruindu-se cu fiecare vers (fiecare vers însemnînd la el o fibră din propria-i fiinţa) poporului său şi popoarelor lumii”.
* * * * * * *
Carl SANDBURG
Iarba
Faceţi grămezi înalte de trupuri la Austerlitz şi la Waterloo,
Îngropaţi-le cu lopata şi-apoi lăsaţi-mă să lucrez –
Eu sunt iarba; acopăr totul.
Şi faceţi grămezi înalte la Gettysburg
Şi faceţi grămezi înalte la Ypres şi la Verdun.
Îngropaţi-le şi lăsaţi-mă să lucrez.
Doi ani, zece ani, şi pasagerii vor întreba conductorul:
Ce loc e acesta?
Unde suntem?
Sunt iarba,
Lăsaţi-mă să lucrez.
(Traducere din engleză de A. E. Baconsky)