Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.



La Chișinău este programată şedinţa publică a comisiei parlamentare, creată joi, pentru a reanaliza legea privind trecerea la sistemul electoral mixt. Comisia a fost creată după ce Consiliul Europei a spus că adoptarea „sistemului electoral mixt” s-a făcut în grabă. Ședința publică condusă de deputatul liberal-democrat Tudor Deliu va fi deschisă presei, societății civile și experților în drept.

Centrul de Resurse Juridice din Moldova va prezenta un studio privind transparenţa şi eficienţa Consiliului Superior al Magistraturii.

Amnesty International Moldova organizează o conferinţă de presă la care va încerca să găsească răspuns la întrebarea „De ce autorităţile nu combat impunitatea şi tortura?

Pe agenda internatională, la Kiev, o comisie prezidenţială urma să examineze cererea de amnistiere a fostului premier Iulia Timoşenko, acuzată de abuz de putere şi condamnată la şapte ani închisoare. Numai că se sâmbătă s-a dat publicităţii o declaratie în care se afirmă că este prea devreme să se considere cazul, deoarece împotriva lui Timoşenko mai sunt câteva capete de acuzare în anchetă.

Cazul Timoşenko ar putea fi însă discutat marţi, la Strasbourg, unde se aşteaptă un verdict al Curţii Europene pentru Drepturile Omului, informează agenţia Interfax, citând surse apropiate tribunalului.

Premierul Japoniei, Şinţo Abe, este la Moscova unde se va întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Ministrul de finanţe finalndez va găzdui o dezbatere international despre combaterea evaziunii fiscale.

Şi un eveniment monden: se împlinesc doi ani de la nunta prinţului William al Marii Britanii cu Catherine Middleton; în timp ce olandezii se pregătesc pentru schimbarea regală de gardă: Regina Beatrix va abdica marţi, în favoarea fiului ei Willem Alexander.
  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

Previous Next

XS
SM
MD
LG