Linkuri accesibilitate

„Alianţă înseamnă şi Partidul Liberal...”


În august 2009...

Mihai Ghimpu: „eu nu voi vota pentru un prim-ministru corupt în vecii vecilor.”



Europa Liberă: Mihai Ghimpu a insistat, cu mai multe ocazii, că va face tot ce îi stă în puteri ca la summit-ul de la Vilnius să se ajungă cu o coaliţie de guvernare. Astăzi mai poate fi creată o majoritate parlamentară pro-europeană?

Mihai Ghimpu: „Da, sigur că. Iarăşi depinde de Partidul Liberal Democrat. Şi aici cred că partidul ar trebui să aibă o atitudine mai serioasă, să nu se lase manipulat de preşedinte, mă rog nu e treaba mea, eu am problemele mele în Partidul Liberal. Dar să pui mai presus funcţia decât interesul naţional, european, viaţa copiilor, bătrânilor, părinţilor tăi, rudelor tale, satului tău, oraşului tău este ruşinos, dacă nu mârşav.

Ceea ce nu îi place – eu înţeleg ce e în sufletul lui acuma – dar asta a făcut-o el. Câte chemări – dacă acum răsfoim filele anilor de activitate ai Alianţei, AIE-1 şi AIE-2, vom găsi, fie peste una sau peste două, că îi spuneam: „Lasă lupta, nu lovi în PD, nu luptaţi între voi, fiindcă aceasta e în detrimentul Alianţei şi e în detrimentul tău, în primul rând, că eşti prim-ministru.

Nu vota cu comuniştii, fiindcă comuniştii sunt cointeresaţi să voteze cu oricine şi împotriva ta, şi împotriva mea şi împotriva PD, şi împotriva PL, şi împotriva tuturor”. N-a vrut să audă, înseamnă că iarăşi ajung la concluzia că rolul acestui om a fost să vină să distrugă totul, aşa cum vrea Rusia: să fie haos, să nu fie putere şi să trecem fără succes summit-ul de la Vilnius, aşa cum l-am petrecut pe cel din 1999 din Helsinki.”

Europa Liberă: Fără premier, fără speaker, mai poate fi vorba despre crearea unei noi alianţe?

Mihai Ghimpu: „În orice situaţie poate fi, dacă ne spălăm, ne ducem la râu, ne scăldăm în apă rece.”

Europa Liberă: Dar este imposibil să fie ales un alt speaker?

Mihai Ghimpu: „De noi depinde. Eu înţeleg către ce merge: jos Lupu, varianta zero şi atunci discutăm. „Eu prim-ministru înapoi şi tu speaker”, dar şi eu pot să spun. Dar eu?” Şi eu atunci am să spun: „Dar şi eu vreau, dacă tu vrei atât de tare. Atunci, de la zero? De la zero! PL-ului ce-i aparţine PL-ului, PLDM-ului şi PD-ului”. Cu toate că diferenţa este foarte mare şi eu nu voi vota pentru un prim-ministru corupt, în vecii vecilor. Fiindcă aceasta înseamnă compromiterea definitivă a Alianţei.

Dar Alianţă înseamnă şi Partidul Liberal. Iar eu nu vreau să port vine şi să mă huiduiască oamenii pentru ceea ce a făcut Filat. Şi, în cazul dat, mai bine să stau deoparte, eu cu colegii mei, partidul meu să stea deoparte, ca să putem ieşi în faţa oamenilor şi azi, şi mâine, şi în preajma viitoarelor alegeri.”

Europa Liberă: Cel mai devreme când pot fi alegeri?

Mihai Ghimpu: „Dacă mergem pe linia eliberării preşedintelui Parlamentului, aceasta înseamnă trei luni, după trei luni se dizolvă Parlamentul, două luni campanie, aceasta înseamnă jumătate de an.”

Europa Liberă: Deci în octombrie?

Mihai Ghimpu: „Şi rămâne formarea guvernului. Aici pot fi mai devreme. Dar iarăşi pot fi provocate doar de PLDM. Fiindcă orice candidatură care va veni, pentru a evita alegerile anticipate noi vom vota-o. Clar, dacă nu va veni un bandit cu coasa şi cu secera în mână. Şi atunci PLDM-ul, dacă nu votează, îşi asumă alegerile anticipate.

Din punct de vedere politic, PLDM-ul e strâns la perete. Chiar să vă spun sincer că îmi pare rău că oricum sunt acolo foarte buni oameni, numai Filat e acela care a distrus. Şi, după cum văd, ei nu pricep încă în politică, nu ştiu, nu cunosc, şi, în loc să facă aşa încât să se dezlipească de acest perete, dar ei rod peretele acesta, până va cădea peretele tot în capul lor. Trebuie să găsească soluţia.”

Europa Liberă: Domnule Ghimpu, dar sincer, dumneavoastră cum aţi înţeles împăcarea Vlad Filat-Vlad Plahotniuc?

Mihai Ghimpu: „Am văzut clar că PD-ul juca în formarea Alianţei cu Filat. Şi mă tem că… trebuie să clarific, dar, mă rog, nu pot să fiu categoric în aceasta, nici 100%, dar 1% încă îl păstrez, dacă nu e şi mâna lor cu puciştii noştri nouă. Că cam seamănă cu cazul Greceanîi: Bruxelles, Moscova şi aşa mai departe.”

Europa Liberă: Şi de ce a trebuit atât de repede să fie votată inamovibilitatea directorului CNA, uninominalul, alegerea procurorului?

Mihai Ghimpu: „Aceasta din considerentul că PD a vrut garanţii, fiindcă Filat, dacă îl pui în funcţie, pe urmă nu îndeplineşte. Prin aceasta a trecut PD-ul, şi noi, şi AMN-ul, când era. Ca să nu se mai repete istoria din anii precedenţi, când îl instalăm în funcţie şi după aceea… Noi azi nu avem toţi viceminiştrii numiţi în funcţie, vă daţi seama? Adică PD-ul a avut 1001 de argumente ca: „Hai de data asta să rezolvăm tot ceea ce n-am rezolvat cu tine până acum şi pe urmă rezolvăm ceea ce ţine de tine, fiindcă, dacă te punem, te instalăm în funcţie, tu iar n-ai să mai vrei”.

Europa Liberă: Dar admiteţi că majoritatea, fără dumneavoastră, avea să fie creată? Şi avea să fie un nou executiv? Şi avea să existe un alt program de guvernare? Şi avea să fie o altă componenţă a guvernului?

Mihai Ghimpu: „Dacă nu era hotărârea Curţii Constituţionale, da, admit că, cu puciştii noştri s-ar fi format. Că şi aici e problema. De ce i-au rupt de la noi? Fiindcă dacă era vorba numai de vot, au votat şapte şi răspund ei în faţa cetăţenilor cu conştiinţa.”

Europa Liberă: Păi bine, dar PD-ul vă trăda şi pe dumneavoastră.

Mihai Ghimpu: „Da, ne trăda şi erau gata, de 99% de-amu eram trădaţi, rămăsese 1%. Problema e că ei nu puteau să formeze o alianţă pro-europeană cu Dodon şi Mişin. Şi, de aceea, au pus la cale această ruptură, în numele integrării europene, cred că i-au mai uns pe miere pe unii că ştiu că unii aveau nevoie tare mult de miere.”

Europa Liberă: Mierea însemnând ce?

Mihai Ghimpu: „Mierea însemnând viaţă. Dar viaţa fără bani nu există, doar pe lumea cealaltă. Şi au organizat aceasta, ca să semneze, ca Europa să vadă că Alianţa e formată din aceleaşi partide: Liberal Democrat, Partidul Democrat, şi Partidul Liberal. Mulţumesc domnului că m-am orientat la timp şi l-am eliberat pe Ion Hadârcă din funcţia de prim-vice, fiindcă semnătura ar fi fost de prim-vicepreşedinte al Partidului Liberal. Eu toate le-am prevăzut, totul am înţeles şi, de aceea şi am luat coasa şi am cosit buruianul, că altfel te mănâncă şerpii.”

Europa Liberă: Soarta domnului Gurin, în calitate de procuror, poate să se schimbe, la 180 de grade?

Mihai Ghimpu: „Eu cred că de acum nu mai poate, fiindcă hotărârea e în vigoare, este procuror general şi eliberarea lui deja este prevăzută prin lege şi e clar în ce cazuri poate fi eliberat. Nu am avut niciun motiv azi să spună el că el nu corespunde, că a făcut ceva, şi atunci va fi restabilit în funcţie.”

Europa Liberă: Dar dacă se dovedeşte că nu au fost voturi suficiente?

Mihai Ghimpu: „Acestea sunt poveşti pentru copii. O săptămână a fost totul bine, legea e publicată în „Monitorul Oficial”. Au avut posibilitatea în cazul în care ar fi fost o încălcare să vorbească cu preşedintele, să nu promulge hotărârea. Nu am auzit nicio declaraţie nici în prima zi, nici în a doua. Deci a trecut o săptămână. Pur şi simplu, aici ei consideră că PD-ul i-a amăgit şi a contribuit la adoptarea hotărârii Curţii Constituţionale. Este o naivitate. Sesizarea noastră a fost bine argumentată.”

Europa Liberă: PL a depus o altă sesizare la Curtea Constituţională referitor la modificarea Codului Electoral prin introducerea uninominalului?

Mihai Ghimpu: „Nu, vom aştepta să vedem cu ce se va termina lupta aceasta în Parlament, vedeţi că au format comisie, nu ştiu ce, nu ştiu cum. Şi, dacă legea va rămâne în vigoare, noi vom sesiza Curtea.”

Europa Liberă: Şi nu intraţi în coliziune cu PD-ul?

Mihai Ghimpu: „Dar eu nu sunt dator PD-ului şi nici PD-ul nu este. Au votat-o fără noi, au votat-o cu PLDM, apropos, nu cu noi. Nu noi cerem anularea, acei care au votat-o, PLDM-ul. Legea uninominalului nu este bună. În primul rând, nici nu o poţi implementa acum, în caz de alegeri anticipate.”

Europa Liberă: De ce?

Mihai Ghimpu: „E nevoie, aşa am auzit-o eu, la Curte, la CEC, trebuie un an de zile…”

Europa Liberă: Ca să formeze circumscripţiile.

Mihai Ghimpu: „Da. Sunt sute de milioane de lei. Noi nu avem bani, acum trebuie să salvăm Banca de Economii ori ce să facem noi? Şi doi: nu sunt condiţii egale pentru cetăţeni de a vota: pentru acei din stânga Nistrului, pentru acei de peste hotare.”

Europa Liberă: Dar s-ar putea crea o altă majoritate, fără PD şi fără PL, în Parlament acuma?

Mihai Ghimpu: „Totul e posibil. Câte voturi avem noi PLDM-PCRM? Situaţia de azi se datorează anume votului PDLM-PCRM.”

Europa Liberă: Mai rămâneţi optimist totuşi că se depăşeşte situaţia critică?

Mihai Ghimpu: „Eu cred că acum ei analizează şi au crezut că îl demit pe Lupu, rămâne Palihovici şi ea conduce şedinţele, semnează, însă nu are dreptul. Aţi văzut că ea nu s-a urcat la tribună. Că aceasta însemna uzurpare de putere, să conducă şedinţa. Eliberarea preşedintelui şi nealegerea lui înseamnă alegeri anticipate. De aceea ei trebuie acum să se gândească cum vor ieşi din alegerile anticipate.”
XS
SM
MD
LG