Uniunea Europeană nu are forțe armate proprii, dar are o politică comună de securitate și apărare la care participă statele membre și state asociate. In cadrul acestei politici comune de securitate și apărare au fost lansate, în urmă cu un deceniu, în 2003, o serie de operațiuni de gestionare a crizelor, care pot avea diferite forme și structuri, mergând de la câțiva experți trimiși să evalueze o situație, până la mai multe mii de militari din țările UE desfășurați pentru a împiedica un conflict.
Respectivii militari sînt forțe de menținere a păcii, care nu intervin în conflicte, ci efectuează mai degrabă operațiuni umanitare și de poliție. Unele din aceste operațiuni de gestionare a crizelor sînt lansate în urma unor rezoluții ale Consiliului de Securitate ONU. Altele pot avea loc la cererea explicită a unor guverne, cum a fost în cazul operațiunii “Concordia“ din Macedonia, care a avut loc la solicitarea guvernului de la Skopje.
Una din primele operațiuni, încă din 2003, a fost misiunea de poliție din Bosnia, urmată de una similară în Teritoriile Palestiniene ocupate și de una, tot de poliție, în Afganistan.
Majoritatea acestor misiuni sînt așadar de poliție, sau misiuni civile, de monitorizare, precum cea din Georgia sau cea din Republica Moldova. Alteori, precum s-a întâmplat în Bosnia, misiunea europeană poate avea acces la infrastructurile și cooperarea NATO, dacă forțe ale Alianței sînt de asemenea prezente, sau cu căștile albastre ale ONU, precum în Ciad.
Pînă în prezent, singura autentică operațiune militară poate fi considerată a fi fost cea numită de „coordonare navală” din largul coastelor Somaliei, pentru combaterea pirateriei și asigurarea traficului naval prin zonă.
Participarea la aceste misiuni este strict voluntară și Acordul nu obligă Moldova să participe la una sau alta din misiuni și operațiuni. De asemenea, Acordul nu contravine în niciun fel neutralității țării.
Moldova însăși a beneficiat de o asemenea operațiune de-a lungul frontierei cu Ucraina, în urma unei cereri comune a Chișinăului și Kievului din 2005.
------
Militarii moldoveni au avut, până acum, puţine ocazii să participe la operaţiuni internaţionale, autorităţile de la Chişinău invocând mereu drept piedică statutul de neutralitate al Republicii Moldova şi provocând adesea nemulţumirea celor ce cred că armata pierde astfel o importantă şansă de a-şi fortifica capacităţile.
Totuşi, chiar şi guvernarea comunistă cunoscută pentru reticenţa sa faţă de acest gen de cooperări, a surprins trimiţând pana in 2008 şase contingente de genişti în operaţiunea post-conflict a Alianţei Nord-Atlantice din Iraq.
Acum tot comuniştii, aflaţi în opoziţie, s-au inflamat în parlament când a venit vorba despre ratificarea unui acord dintre Moldova şi Uniunea Europeană care ar permite participarea militarilor moldoveni la operaţiunile UE de gestionare a crizelor. Comuniştii au ajuns până a-i acuza pe sprijinitorii acordului că transformă generaţia tânără în „carne de tun”, iar şeful diplomaţiei moldoveneşti, Iurie Leancă, a trebuit să facă uz de o duzină de argumente ca să apere acordul pe care l-a prezentat legiuitorilor.
Deputata comunistă, Zinaida Chistruga:
„Spuneţi-ne, vă rog, ce rău v-a făcut dvs. și partidelor dvs. Generaţia tânără că dvs.? Cu atâta uşurinţă începeţi a rezolva toate problemele de pe globul pământesc punând la risc viaţa tinerilor noştri.”
Iurie Leancă:
„Acordul prevede în exclusivitate contribuţie voluntară. El nu aduce atingere autonomiei decizionale a Republicii Moldova şi, respectiv, este la discreţia autorităţilor să decidă asupra nivelului şi modalităţii de participare.”
Când spiritele se încinsese de-a binelea, speakerul Marian Lupu s-a văzut nevoit să intervină:
„Vreau doar un lucru să vă amintesc: o bună parte din voi, inclusiv eu, inclusiv Grigore Petrenco, în 2008 am ridicat mâinile şi am votat pentru trimiterea militarilor moldoveni genişti în Iraq. Încercaţi să o ambalaţi cum vreţi, dar e acelaşi lucru.”
Cu toată nemulţumirea comuniştilor, acordul a fost totuşi ratificat joi de parlamentul de la Chişinău. Iar Vitalie Marinuţa, ministrul în exerciţiu al apărării care a regretat adesea public faptul că Republica Moldova se ţine departe de cooperarea operaţională, a salutat decizia, considerând-o de natură să demonstreze că Republica Moldova vrea să fie nu doar consumator, ci şi furnizor de securitate în lume.
