Cîteva sute de persoane la Glasgow şi cîteva zeci de persoane la Londra au ieşit, luni, în stradă pentru a sărbători ştirea care anunţa moartea fostului Prim Ministru britanic, Margaret Thatcher. Fără excepţie toţi participanţii la praznicul politico-funerar erau figuri marginale adunate de Partidul Socialist al Muncitorilor, o organizaţie infimă şi extrem de zomotoasă.
Dincolo de lipsa de bun simţ, manifestaţia a născut întrebarea: e de înţeles bucuria la moartea unei figuri publice? S-a pornit o dezbatere complicată cu nenumărate paranteze şi unghiuri subtile. Lucrurile sînt, totuşi, mai simple. Pornirea umană fundamentală care cere respect şi reţinere în faţa morţii rămîne valabilă. Dacă ea admite excepţii sau izbucniri de înţeles, atunci e vorba numai de excepţiile de la moartea unor figuri universal identificate cu răul. E cazul marilor criminali care duc cu ei în mormînt răspunderea pentru asasinate în masă.
Însă, simpla impopularitate a unui politician, detestat de un procent sau altul, din pricina măsurilor economice e insuficientă pentru a justifica izbucnirile care încalcă respectul pentru cei dispăruţi. Un Prim Ministru radical va fi iubit de unii şi urît de alţii. Acelaşi Prim Ministru, rămîne în faţa morţii, un om fără păcate capitale.
Oricît de mici au fost, manifestările dezgustătoare de la moartea dnei. Thatcher spun un singur lucru: că oamenii sînt în stare de orice şi că tot ei sînt datori să îşi apere umanitatea de cei în stare de orice.
