Linkuri accesibilitate

Din arhiva Europei Libere: Margaret Thatcher despre puciul eșuat din URSS în 1991


Liderul sovietul Mihail Gorbaciov și premierul britanic Margaret Thatcher, Londra, 6 aprilie 1989.

„Aș vrea să le spun oamenilor din URSS: ați fost în mințile și în inimile noastre în fiecare clipă după ce am auzit de lovitura de stat.”




Fostul prim-ministru al Marii Britanii Margaret Thatcher, care a încetat din viață luni, 8 aprilie, este celebră între altele și pentru că a spus că Mihail Gorbaciov este cineva cu care ea personal poate să „lucreze” foarte bine. Iar în august 1991, cînd conservatorii comuniști de la Kremlin care i se opuneau liderului sovietic au pus la cale lovitura de stat eșuată de la Moscova, Thatcher, care nu mai era premier, nu a pregetat să-i condamne pe complotiști. Igor Pomeranțev de la serviciul rusesc al Europei Libere/Libertatea a stat de vorbă cu Margaret Thatcher la puțin timp după puciul eșuat. Vă prezentăm acest interviu în traducerea lui Lucian Ștefănescu.

Europa Liberă: Doamnă Thatcher, ați condamnat public și fără drept de apel lovitura de stat de la Moscova. Ați făcut-o în calitate de politician, de membru al parlamentului, de prieten personal al președintelui sovietic Mihail Gorbaciov?

Margaret Thatcher:
[Am condamnat puciul] ca om care crede în libertate și democrație, ca om care a crezut că [libertatea și democrația] au venit în Uniunea Sovietică sub președintele Gorbaciov, ca om care a crezut că e vital ca acele lucruri să continue, în caz contrar toate drepturile omului fiind condamnate să se reîntoarcă în epoca întunecată în Uniunea Sovietică.

Europa Liberă: De la bun început ați sperat că poporul sovietic se va împotrivi puciștilor. Nu e asta un fel de amestec în treburile interne ale Uniunii Sovietice?

Margaret Thatcher:
Nu, nu este deloc asta. Văzînd la televizor puterea oamenilor obișnuiți din țările est-europene care nu pot fi opriți de tancuri și de soldați, am știut că nici o armată din lume nu poate descuraja un popor decis să aibă libertățile sale. Sînt ferm convinsă că poporul Uniunii Sovietice a ajuns poate să creadă că libertatea de expresie și de credință, libertatea de a circula, de a discuta, și așa mai departe, i se cuvin foarte lesne. Și dintr-o dată a văzut că ele pot să dispară, iar eu am crezut că [poporul sovietic] ține la ele suficient de mult pentru ca să-și exprime punctul de vedere în singurul fel în care o putea face, iar această judecată a fost corectă.

Europa Liberă: Boris Elțîn, președintele Federației Ruse și Galina Starovoitova, membră a parlamentului rus, v-au cerut personal să coordonați o comisie internațională care să investigheze starea de sănătate a lui Gorbaciov. O veți face?

Margaret Thatcher:
Am început deja să ne pregătim pentru asta. Am luat legătura cu Organizația Mondială a Sănătății și cu alte țări. Dar cred că dacă lovitura de stat a eșuat nu mai e nevoie de această comisie. Așa că acum așteptăm să ni se spună dacă să continuăm să ne pregătim, sau că nu mai e nevoie.

Europa Liberă: Se pare că l-ați întîlnit înainte pe unul din puciști, ministrul apărării Dmitri Iazov. Ce părere aveți despre complotiști?

Margaret Thatcher:
L-am întîlnit pe ministrul apărării Iazov de cîtev aori. L-am văzut la Londra când eram prim-ministru, după venirea dlui Gorbaciov la putere, și m-am întîlnit cu el de două ori la Moscova, cel mai recent cînd am fost la Moscova în luna mai. Am fost surprinsă că armata a încercat să dea o lovitură de stat. Cred că ar fi trebui să știe că un asemenea puci nu are nici o autoritate, că era total ilegal, că ar fi fost condamnat ferm în lumea dinafară și că lumea dinafară și-a schimbat opinia despre Uniunea Sovietică, și am fost surprinsă că s-a implicat. Cu toate astea s-au implicat. Este ilegal și neconstituțional, iar autoritățile competente - președintele Elțîn și președintele Gorbaciov - trebuie să se ocupe de asta. Președintele Elțîn în Rusia și președintele Gorbaciov în întreaga Uniunea Sovietică.

Europa Liberă: Milioane de ascultători ai postuluui nostru de radio vă aud în acest moment, și nu exclud ca printre ei să fie și președintele Gorbaciov. Ați dori să profitați de ocazie și să le transmiteți un mesaj?

Margaret Thatcher:
Aș vrea să le spun oamenilor din Uniunea Sovietică: ați fost în mințile și în inimile noastre în fiecare clipă după ce am auzit de lovitura de stat. Și ne-am gîndit la voi și înainte de puci pentru că știam care sînt greutățile, greutățile economice și greutățile în a procura suficientă hrană pentru un trai bun. Ne-am gîndit de asemenea foarte mult la președintele Gorbaciocv și la dna [Raisa] Gorbaciov. Mulți dintre noi, inclusiv eu - am stat de vorbă despre asta și cu președintele american Reagan - am încercat să luăm legătura cu el prin telefon pentru că am vrut să știe că prietenii lui din lumea dinafară nu l-au părăsit. Au fost desigur alți oameni mult mai importanți - președintele Bush a încercat să ia legătura cu el, premierul Major, președintele Mitterand - ne-am gîndit tot timpul la el și am încercat să ajutăm. Greutățile economice ale Uniunii Sovietice s-ar fi înrăutățit dacă lovitura de stat ar fi reușit. Întotdeauna a fost greu; acum trebuie să mergem înainte cu noi eforturi - iar lumea occidentală se va pregăti pentru asta, pentru că dacă oamenii și-au arătat credința în democrație, au dreptul să aștepte ajutor în plus. Transmitem urările noastre călduroase tuturor. Dați-mi voie să spun cît de mult admirăm curajul, îndrăzneala și conducerea președintelui Elțîn. E o încercare extraordinară, atît de curînd după ce a fost ales. A știut că are autoritatea oamenilor cu el, dar curajul își îndrăzneala au fost ale lui, și de aceea sîntem plini de admirație.

Europa Liberă: Doamnă Thatcher, vă voi spune adevărul: sînteți adorată în Uniunea Sovietică. Este acest sentiment reciproc?

Margaret Thatcher:
Total.

Europa Liberă: Vă mulțumim foarte mult. La revedere.

Margaret Thatcher:
Mulțumesc foarte mult. La revedere.
XS
SM
MD
LG