La 40 de ani de la dispariția unui mare dirijor: Jascha Horenstein

Există date și aniversări cheie în istoria culturală și nu de puține ori ele se intersectează, readucînd în actualitate și în amintire evenimente și oameni a căror soartă a fost modificată radical de aceste evenimente. În acest început de aprilie se împlinesc 80 de ani de la punerea în aplicare a primelor legi rasiale în Germania nazistă, 40 de ani de la moartea unui mare dirijor, Jascha Horenstein, iar lumea largă serbează cei 200 de ani ce se împlinesc anul acesta, în mai, de la nașterea compozitorului Richard Wagner.

Există o relație între aceste aniversări? Misha Horenstein, un văr de gradul doi al dirijorului omonim, Jascha, născut în 1898 la Kiev, în Ucraina, pregătește o monografie despre viața, activitatea și moștenirea discografică a lui Jascha Horenstein.

În documentația sa se găsește și un text relevant din presa germană de la Düsseldorf, datat aprilie 1933. Un critic nazist aprecia atunci: „Din nefericire dirijorul a fost Jascha Horenstein... Trebuie să spunem «din nefericire» deoarece este scandalos că un teatru german din Düsseldorf nu poate găsi un dirijor german pentru o celebrare a lui Wagner și că trebuie să apeleze la Horenstein [...] Arta este o expresie a temperamentului și a spiritualității, iar aceste lucruri sînt determinate de sînge și de rasă [...] Wagner a fost unul din puținii care au văzut cu mult în avans răul și primejdia pe care evreii au fost capabili să le cauzeze parcursului vieții germane...”.

Biograful dirijorului a avut amabilitatea să ne acorde un interviu în exclusivitate pentru Radio Europa Liberă în care ne-a vorbit, pe scurt, despre parcursul lui Jascha Horenstein pînă în acel aprilie 1933:

„Familia lui Horenstein a fost foarte religioasă, credincioasă, în Rusia, la Kiev. Practic, nu a trăit la Kiev, a fost dus de familie în 1905, după seria de progromuri mari din Ucraina și Kiev. Familia lui, spre deosebire de a mea, a plecat. Au plecat după ce ucrainieni le-au atacat casa și au fost ajutați să se refugieze de călugării unei mînăstiri din apropiere, ajungînd la Königsberg, pe atunci parte a Rusiei, astăzi Kaliningrad. Acolo, la vîrsta de 8 ani, a primit primele lecții de vioară. Familia a rămas acolo cinci ani, iar apoi a plecat la Viena.

Au ajuns spre sfîrșitul anului 1911, iar dirijorului îi plăcea să repete această propoziție: „am ajuns la Viena imediat după moartea lui Gustav Mahler”. A rămas în Viena pentru opt-nouă ani, a început acolo școala, a studiat cu Franz Shreker la Academia de Muzică și, în cursul războiului, s-a implicat foarte mult în viața muzicală vieneză. Cînd Schreker s-a mutat la Berlin, Jascha Horenstein l-a urmat și a rămas acolo din 1920 pînă în 1928. În 1928 s-a mutat la Opera din Düsseldorf unde a rămas timp de cinci ani, dirijor principal. Iar în 1933 a fost alungat de naziști. Unul din primii muzicieni care au părăsit Germania, alungați.”



Jascha Horenstein a fost foarte apropiat de un alt celebru dirijor al timpului, Wilhelm Furtwängler și l-am întrebat de biograful său dacă acesta a luat poziție în apărarea colaboratorului său:

„Da, Horenstein și Furtwängler s-au întîlnit cîteva luni mai tîrziu și cred că Horenstein a încercat să obțină de la el o intervenție în favoarea lui. Furtwängler se pare că nu a făcut nimic, dar i-a zis: «poți spune oricui că te recomand, le poți da numărul meu de telefon și să le spui să mă sune»; lucrurile au rămas aici... Există și o scrisoare, de la începutul anilor '30, cînd Horenstein a încercat să obțină un angajament cu Orchestra BBC-ului, în care el spune că Furtwängler poate fi chemat oricînd pentru referințe. Nu s-a întîmplat așa ceva, dar documentația există...”

Destinul dirijorului avea să se schimbe radical după aceste evenimente. Horenstein a devenit, pentru restul vieții, un dirijor itinerant, fără a avea vreodată o mare orchestră a lui și, în consecință, fără contracte cu vreo mare casă de discuri care să îi promoveze numele și, în timp, moștenirea muzicală.

Din anii '30, întîi din Germania, apoi de la Paris, unde s-a refugiat alungat de naziști, Jascha Horenstein s-a reîntors temporar în țara în care se născuse, devenită Uniunea Sovietică. Biograful său, Misha Horenstein ne-a răspuns la o întrebare pe această temă:

„Prima dată cînd s-a dus în Rusia a fost în 1932, trimis acolo de Societatea Culturală Germană în ideea îmbunătățirii relațiilor lor cu Rusia. A doua oară s-a dus cam nouă luni mai tîrziu și a dirijat Mahler și Bruckner, unul din ultimii care au făcut-o în Uniunea Sovietică; iar la concertele lui a asistat Șostakovici. Potrivit amintirilor lui Horenstein, concertul lui și cel condus de Oskar Fried în Rusia, au fost cele care l-au influențat într-o măsură considerabilă pe Șostakovici în privința lui Mahler.

Este vorba de a de-a 5-a simfonie a lui Șostakovici, scrisă în anii de după acele concerte. [Horenstein și Șostakovici] au petrecut chiar o noapte întreagă împreună, în tren. Șostakovici venise de la Leningrad la Moscova să asculte Simfonia a 5-a de Mahler și Bruckner, cea de-a 9-a, i-ar apoi au călătorit împreună cu trenul de la Moscova la Leningrad, în compania lui Ivan Solertinski, primul biograf rus al lui Mahler. Au stat în vagonul restaurant și au vorbit toată noaptea despre Mahler...”

Pentru cine nu știe, pînă la dispariția sa, în aprilie 1973, la Londra, Jascha Horenstein a continuat să penduleze între continente și mari săli de orchestră, din Australia și Noua Zeelandă în Palestina și apoi Israel, din Statele Unite în Marea Britanie, admirat mereu, adesea în fruntea unor orchestre și cu soliști de mare valoare, rămas pînă astăzi în memoria melomanilor și a colecționarilor ce îi tezaurizează relativ numeroasele și dispersatele înregistrări de concert și studio, publicate de regulă de case de discuri de importanță mai mică.

După formula inspirată a unui cunoscut critic și muzicolog american contemporan, Alex Ross, Jascha Horenstein s-a transformat în posteritate dintr-o „legendă minoră într-o figură de cult”. Biograful său mi-a confirmat ideea în interviul acordat Europei Libere:

„Pe bună dreptate și este în continuare o „figură de cult”. Dar, nu a avut un agent bun publicitar, nu s-a priceput să-și vîndă propriul nume și aștepta să vină lumea la el. Nici nu s-a promovat singur, asemenea altora, nici nu a avut calitățile unui PR... Interesul față de el este foarte circumscris, ca și repertoriul său. În timpul vieții sale, repertoriul care îi plăcea abia începea să cîștige popularitate. Uneori, în anii '50 și începutul anilor '60, cînta Mahler în săli de concert goale.”