În timp ce deasupra unor Bănci din R. Moldova atârnă pe un fir de aţă sabia lui Damocles, altele îşi lansează serviciile pentru a oferi speranţa de viaţă oamenilor. Ieri, la Chişinău, a fost deschisă prima Bancă de Ţesuturi Umane, care, spun medicii, va creşte şansele de supravieţuire a pacienţilor care necesită transplant de ţesut. Mai multe la acest subiect aflăm din interviul cu profesorul universitar Viorel Nacu, directorul Băncii de Ţesuturi Umane din Republica Moldova.
Europa Liberă: Care este menirea unei Bănci de Ţesuturi Umane?
Viorel Nacu: „O bancă de ţesuturi umane presupune stocarea de diferite tipuri de ţesuturi, care sunt utilizate pentru pacienţii care au deficienţe de regenerare. De exemplu, pentru defecte osoase care apar sau în rezultatul traumatismelor, sau în rezultatul unor maladii oncologice, când se înlătură o porţiune de os şi care trebuie înlocuită.
Pentru cei cu defecte de cornee sau cu o cornee netransparentă, ei necesită transplant de cornee. Cu defecte ale valvelor cardiace, necesită transplant de valve cardiace.
Cei cu unele defecte de nervi – se utilizează şi grefe de nervi, grefe de tendoane, vase sangvine în caz de obliterare sau de defecte ale oaselor, de asemenea, ele pot fi înlocuite cu grefe congelate. Şi mai sunt grefe celulare din măduvă osoasă, din sângele periferic, din sângele cordonului ombilical, care sunt şi celule stem şi sunt utilizate inclusiv în oncologie în leucemii, dar şi pentru tratamentul inclusiv al diferitor defecte tisulare şi de altă origine.”
Europa Liberă: Serviciile acestei Bănci cui sunt destinate?
Viorel Nacu: „Sunt destinate cetăţenilor Republicii Moldova. Este o bancă destinată întregului sistem sanitar din Republica Moldova şi acelor pacienţi care necesită acest tip de grefe.”
Europa Liberă: Dar când auzi „bancă de ţesuturi umane”, ai impresia că ar fi vorba despre ceva care îşi pot permite doar oamenii bogaţi. În Republica Moldova, de un astfel de serviciu va putea beneficia oricine?
Viorel Nacu: „Da. Poate beneficia oricine. În dependenţă de ţesuturile care sunt. De exemplu, pentru ţesutul osos nu este nici un impediment. Oricum, pacienţii trebuie să aibă o asigurare medicală şi nu se achită nimic pentru grefele acestea. Pentru cornee este un rând, o listă de aşteptare care este la Agenţia de transplant şi care este supravegheată ca şi în cazul transplantului de organe, deoarece solicitările sunt mai mari decât posibilităţile. Fiindcă ieri a fost primul transplant, astăzi al doilea transplant de cornee. ”
Europa Liberă: Deci, poliţa de asigurare îşi face efectul.
Viorel Nacu: „Da, poliţa de asigurare asigură aceste transplante.”
Europa Liberă: O mică remarcă – pentru cei care nu cunosc: ce înseamnă grefă?
Viorel Nacu: „Este transplant. Un transplant. O porţiune de os, o porţiune de piele o numim grefă.”
Europa Liberă: Sunt destui specialişti care să lucreze în cadrul unui astfel de centru, pentru că bănuiesc că e nevoie de o instruire specială?
Viorel Nacu: „Da, sigur este nevoie de o instruire specială, pe care nu o poţi obţine la noi în Moldova, cu părere de rău. Sunt necesare
Cu colegii mei, nu suntem mulţi, suntem trei persoane, dar au fost aprobate opt persoane. Urmează şi colegii mei, cu ajutorul Agenţiei de transplant, spre sfârşitul anului să meargă undeva peste hotare, să vadă cum lucrează acolo o bancă. Evident că împărtăşesc eu cu colegii experienţa pe care o am, dar ar fi bine să vadă, în general, care sunt mecanismele.”
Europa Liberă: Cine sunt donatorii de ţesuturi pentru Banca de ţesuturi din Republica Moldova?
Viorel Nacu: „Donatorii de ţesuturi evident că pot fi vii şi decedaţi. Donatorii vii sunt donatorii de celule şi sunt donatori de cap femural, care sunt nişte reziduuri după endoprotezările de şold, când se înlocuieşte articulaţia cu o proteză şi rămâne o porţiune de os care se înlătură. În cazul donatorilor decedaţi, sunt celelalte ţesuturi – cornee, piele, oase şi altele, care după discuţiile coordonatorului de transplant cu rudele, se decide, dacă corespunde unor anumite standarde, se decide prelevarea anumitor ţesuturi. Dar numai cu acordul scris al rudelor.”
Europa Liberă: Bănuiesc că Dumneavoastră aţi asistat la astfel de discuţii. Cum reacţionează de obicei rudele potenţialilor donatori decedaţi?
Viorel Nacu: „Eu nu prea am asistat la asemenea discuţii, dar evident că rudele sunt şocate de decesul apropiatului ş.a.m.d. În discuţii, o donare de ţesut general este un beneficiu pentru alte persoane care primind grefele acestea, îşi pot chiar salva sau îmbunătăţi cu mult viaţa. Adică acele celule din ţesuturi, rămân să trăiască o părticică din cel decedat.
Am avut întâlniri cu colegi din Statele Unite, care practică aşa-zisa „zi a donatorului”, când cei care au primit transplante se întâlnesc cu rudele celor care au decedat şi care au donat. Este aşa o sărbătoare în care se comemorează acei donatori pentru faptul că au contribuit la salvarea unor vieţi. Acei donatori de organe categoric sunt salvatori de vieţi şi decât să putrezească ţesuturile celea, probabil, o parte din ele dacă salvează şi ajută altuia, eu cred că este un lucru foarte bun. sigur că se lucrează în lume pentru a obţine ţesuturi sintetice, ceea ce şi noi în laborator încercăm să obţinem – grefe care ar înlocui ţesuturile umane. Dar până la moment, totuşi cele donate rămân a fi cele mai bune pentru acoperirea diferitor defecte.”
Europa Liberă: Aţi încercat să tatonaţi terenul, să vedeţi cum astfel de servicii vor găsi înţelegere printre cetăţenii din Republica Moldova?
Viorel Nacu: „În genere, pentru teritoriul post-sovietic, pentru regiunile ortodoxe, donarea este mai grea, mai greu percepută, comparativ cu catolicii. Dar după discuţii şi aşa mai departe, la vecinii noştri din România, procesul acesta s-a mişcat destul de bine şi este o receptivitate cu mult mai mare a populaţiei la aceasta şi cred că o să fie şi la noi. Lumea trebuie să conştientizeze că dacă anual aproape 200 persoane primesc grefe osoase şi datorită acestui fapt îşi îmbunătăţesc calitatea vieţii, sau îşi salvează un membru ş.a.m.d. – donarea aceasta nu a fost în zadar, a ajutat cuiva să trăiască mai departe.”
Europa Liberă: Cunoaşteţi cumva experienţa altor ţări, cât de răspândit acest serviciu şi cât de repede a găsit înţelegere între oameni?
Viorel Nacu: „Este foarte răspândit în toate ţările din Europa şi în Statele Unite. Şi procesul de donare şi procesul de utilizare este cu mult mai larg decât la noi, fiindcă sunt şi auto-grefe, adică atunci când se ia o porţiune de os din altă parte de la pacient şi se plasează pe regiunea unde este necesar. Dar acesta este un traumatism suplimentar, adică se schilodeşte, dacă pot spune aşa, o altă porţiune a corpului, care implică ulterior durere şi un defect cosmetic uneori. De aceea, în ţările europene, se utilizează alogrefele destul de larg, mai mult decât la noi. ”
Europa Liberă: Ce l-ar motiva pe un om, care este în viaţă, să doneze?
Viorel Nacu: „Omul în viaţă donează măduvă osoasă sau celule stem, ar putea fi obţinute din sângele periferic. Donatorul de placentă sau sângele ombilical – în genere, este un reziduu, placenta, cu tot ce este în ea, se aruncă. Nu văd nicio problemă, nici etică, nici morală, nici de alt ordin pentru a dona placenta şi sângele ombilical pentru că el oricum se aruncă.
Se exclude remunerarea pentru donare, în general. Chiar şi pentru cel decedat nicăieri în lume nu se plăteşte rudelor pentru că au acceptat donarea. Aşa ceva nu este acceptabil şi nicăieri în lume nu este acceptat şi e normal să fie aşa. Pentru că dacă s-ar începe comercializarea în chestia aceasta, s-ar ajunge probabil la lucruri foarte urâte. De aceea, este exclus. Donarea se face benevol, fără nicio recompensă.”
