Linkuri accesibilitate

În ciuda imigraţiei, Europa continuă să îmbătrânească


Peste jumătate din copii născuţi în afara căsătoriei sînt în Estonia, Slovenia şi Bulgaria, în vreme ce Grecia prezintă procentul cel mai scăzut din toată Europa: abia 7%.


Ultimele rapoarte anuale ale Eurostat, Biroul European de Statistică, pe tema demografiei si a migrației in interiorul Uniunii Europene prezintă un tablou foarte contrastant al ţărilor UE.

Anul trecut, 1,7 milioane de oameni au imigrat in ţările UE venind din afară, in vreme ce un număr ceva mai redus au migrat intern, de la o ţară la alta. Asta înseamnă ca laolaltă ţările UE au primit anul trecut peste 3 milioane de migranţi. Peste 60% din aceștia s-au stabilit in 4 țări: Marea Britanie, Germania, Spania si Italia.
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:23 0:00
Link direct

In schimb, Spania este in același timp o țară in care numărul celor ce pleacă îl depășește pe cel al celor ce vin. Printre țările care pierd populație prin plecări masive se numără practic toate țările est-europene, inclusiv România, iar din membrii vechi ai UE - țările cele mai atinse de criză: Spania, Grecia si Irlanda.

Raportat la populație, Luxembourgul e țara care a primit anul trecut cel mai mare număr de imigranți: 38 de imigranți la fiecare 1000 de locuitori.

Românii si turcii sînt cei mai numeroși migranți din toată Europa, cu câte 2,3 milioane de cetățeni fiecare trăind in diferitele țări ale UE, urmați de marocani cu aproape două milioane. Cu totul, românii, turcii si marocanii reprezintă 20% din totalul imigranților din UE.

O alta constatare a Eurostat este aceea ca, in ciuda imigrației, populația UE nu încetează sa imbatranească. In acest moment, pentru fiecare pensionar in vârsta de peste 65 de ani Europa are 4 lucrători activi. Numarul de activi la un pensionar scade insă la 3 in Italia si Germania.

La fel, scade peste tot numărul căsătoriilor si creste, simetric, numărul copiilor născuți in afara unei casatorii. Aici pentru prima oară țările foste comuniste depășesc țările scandinave. In anii 1990, peste jumătate din copiii născuți în Suedia sau Danemarca erau născuți în afara căsătoriei, în vreme ce procentul se situa sub 2% în Grecia.

Acum, țările cu peste jumătate din copii născuți în afara căsătoriei sînt Estonia, Slovenia și Bulgaria, în vreme ce Grecia prezintă în continuare procentul cel mai scăzut din toată Europa: abia 7%.
  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG