Am văzut deunăzi, într-un parc de la Botanica, doi tineri îndrăgostiţi. Un băiat chipeş, zvelt, cu pleată hippie, şi o fată mlădioasă, blondă, într-o minijupă.
Tinerii îndrăgostiţi şedeau pe o bancă. De fapt, „şedeau” e un fel de a spune. În realitate, tipa blondă se cocoţase pe iubitul său, încolăcindu-l cu picioarele. Aşadar, deşi banca oferea suficient spaţiu, fata prefera să se lăfăie în braţele iubitului.
Tinerii îndrăgostiţi se sărutau. Mai exact, se sărutau şi fumau în acelaşi timp. Scoteau ambii pe gură şi pe nări rotocoale de fum şi îşi lipeau buzele într-un sărut lung şi dulce. Dat fiind faptul că se aflau într-un parc public, am constatat că nu le e jenă de trecători.
Apoi tinerii au desfăcut două sticle de bere. În timp ce savurau lichidul spumos, băiatul îi povestea cu voce tare o întîmplare niţel scabroasă, pigmentată cu înjurături. Iar tipa blondă se strica de rîs, rîdea nechezat, rîdea de-i ţîşneau lacrimile. Aşa au băut o vreme bere, rîgîind, rîzînd în hohote şi scuipînd pe jos.
Pe urmă şi-au aprins din nou cîte o ţigară şi au început să se sărute cu foc. Iar băiatul cu pleată hippie, pesemne covîrşit de o dorinţă arzătoare, îşi strecură mîinile sub puloverul prietenei. Aşa s-au vînzolit pe bancă o vreme.
Apoi au plecat, îmbrăţişaţi, scuipînd pe jos, rîzînd nechezat şi făcîndu-l pe un bătrîn din preajmă să-i privească reprobator. Sticlele de bere rămăseseră pe bancă. Lîngă bancă tinerii lăsaseră o băltoacă de scuipat în care pluteau chiştoace.
I-am urmărit o vreme cu privirea, gîndindu-mă că astăzi dragostea din parc pare mai dezinhibată şi mai emancipată decît pe vremea tinereţei mele. Da, îmi amintesc bine. Noi eram mai romantici, mai ruşinoşi, mai timizi, chiar dacă la fel de îndrăgostiţi.
Dar se vede că fiecare epocă are specificul ei. Şi poate că am îmbătrînit de vreme ce dragostea din parc de astăzi mă face deseori să strîmb din nas. Poate că tinerii sus-pomeniţi sînt de o frumuseţe lăuntrică nemaipomenită. Şi poate că anume ei sînt cei care vor primeni, în sfîrşit, ţara în derivă...
