Linkuri accesibilitate

Zhou Xiaochuan este reales guvernator al Băncii Centrale în China


China l-a numit din nou pe Zhou Xiaochuan ca guvernator al Băncii Centrale. Reuters scrie că decizia este menită să asigure continuitatea politicilor financiare chineze pe fondul incertitudinilor globale și să adâncească reformele de piață necesare pentru menținerea creșterii celei de-a doua economii ca mărime din lume. Zhou, care a preluat conducerea Băncii Poporului din China în 2002, a condus procesul liberalizării ratei dobânzilor și al abolirii cursului fix al yuanului față de dolarul american, pregătind moneda chineză să devină o valută mondială. Realegerea lui Zhou vine pe fondul schimbărilor în conducerea politică a Chinei votate începând de ieri de legislativul de la Beijing.
XS
SM
MD
LG