Istoria nu poate fi ascunsă, măsluită, interpretată fantasmagoric la infinit. În cele din urmă, adevărurile ies sau sînt scoase la suprafață într-o bună zi, așa cum se petrece zilele acestea la Viena, unde împlinirea a 75 de ani de la Anschluss, a fost ocazia de a se da publicității rezultatele unor cercetări serioase despre trecutul celebrei Filarmonici din Viena în perioada nazistă. O istorie ascunsă multă vreme, relatată trunchiat de scrieri anterioare, chiar în cele semnate de responsabilul arhivei venerabilei societăți vieneze.
A fost nevoie ca presa să insiste cu cîteva luni în urmă asupra originilor îndoielnice ale - s-a spus multă vreme - tradiționalului și simbolicului Concert de Anul Nou al Filarmonicii din Viena, devenit în ultimele decenii un soi de instituție în buna societate locală și o sursă financiară importantă. Ceea ce au pus în evidență ziariștii în ajun de An Nou 2013, susținuți de o serie de cercetători muzicologi, a fost că „tradiția” nu era chiar o tradiție, ci, mai curînd, o invenție ad-hoc de sursă nazistă, într-un moment în care, în urma așa-zisei epurări a orchestrei după „principiul arianității” și plecarea forțată a unor muzicieni șefi de pupitre, Filarmonica traversa un moment de slăbiciune.
Scandalul născut în jurul Concertului de Anul Nou, dublat de dezvăluirile unor cercetători istorici despre dificultățile întîmpinate în consultarea materialelor de arhivă de la Viena, mergînd pînă la imposibilitatea finalizării unor lucrări de doctorat, a condus la o decizie de deschidere a arhivelor unei comisii independente formată din trei cercetători, însărcinați să elaboreze un proiect-raport intitulat „Filarmonica din Viena în perioada național-socialismului (1938-1945)” cu un supliment referitor la procesul de „denazificare și umbra lăsată de perioada anterioară, în anii '50-'60”.
După o conferință de presă desfășurată la 10 martie la Opera din Viena, raportul comandat de Filarmonică a fost publicat în cea mai mare parte a sa (nu încă integral) pe site-ul Internet al acesteia, materialul (documente și fotografii) urmînd să fie exploatat mai departe prin organizarea unei expoziții internaționale în 2014 despre soarta muzicienilor evrei și austrieci afectați de persecuțiile naziste.
O parte a lor, între care prim-violonistul Arnold Rosé, originar din Iași,
Cinci muzicieni din totalul celor zece ce au fost deportați de naziști, între care concert-maestrul, solistul violonist Julius Stwertka, colegii săi de partidă Moritz Glattauer și Victor Robitsek, oboistul Armin Tyroler au fost omorîți în lagărele de concentrare naziste. Alți doi muzicieni au murit la Viena, în așteptarea deportării. 11 dintre ceilalți muzicieni ai Filarmonicii, care au scăpat cu viață, au fost stigmatizați ca „semi-evrei”, fiind căsătoriți cu femei de descendență evreiască, o parte a lor primind așa-numite „permise speciale” de lucru. Biografiile lor, redactate de cercetătoarea Bernadette Mayrhofer sînt publicate acum, integral, pe site-ul Filarmonicii.
Cercetările recente au pus în evidență, pe de altă parte, că prestigioasa formațiune simfonică vieneză era impregnată de naziști și nazism, cu membri înrolați în partidul nazist, - o „celulă” supraviețuind chiar în perioada de interdicție a acestuia, pînă la Anschluss - într-o proporție mult superioară mediei existente în rîndurile populației.
Cum o demonstrează pe bază de documente profesorul Oliver Rathkolb, în 1945, doar șase dintre ei au fost demiși sau s-au retras din orchestră, iar doi dintre ei au fost ulterior reangajați în Orchestra Operei de Stat și în cea Filarmonică. Între ei,
Membru în partidul nazist din 1933, la acea dată clandestin, angajat în SS din 1938, Wobisch a fost exclus din orchestră în 1945. Dar, în 1951 avea să fie reangajat, iar trei ani mai tîrziu, în 1954, să fie ales de către instrumentiștii membrii ai Filarmonicii în funcția de președinte. Fostul colaborator al Gestapoului a condus Filarmonica pînă în 1968! În această perioadă, în 1966, se petrecea și un alt gest mult discutat în acest moment, după ani și ani de tăcere.
Helmuth Wobisch i-a remis atunci, o copie a celei mai înalte distincții a societății filarmonice, Inelul de Onoare, fostului lider nazist Baldur von Schirach, grațiat în 1966, după condamnarea sa de către Tribunalul de la Nuremberg la 20 de ani închisoare. Schirach, fost șef al Tineretului hitlerist în perioada 1941-1945, Gauleiter al Vienei, și direct responsabil, alături de Ministerul german al propagandei, de soarta Filarmonicii, primise distincția de onoare în 1942, ca apoi să-i fie confiscată după arestarea sa de către forțele americane în 1945.
Aceeași distincție, Inelul de Onoare al Filarmonicii din Viena i-a fost acordată în 1942 și unui alt lider nazist, Arthur Seyss-Inquart, guvernator general al Austriei, condamnat la moarte și executat în 1946 pentru crime împotriva umanității.
Cercetările sînt departe de a fi încheiate, iar istoricii însărcinați cu ele au anunțat că își vor continua activitatea și completa postările pe site-ul Filarmonicii pînă la 1 august anul acesta.
