Linkuri accesibilitate

Primăvara pensionarilor


009
009

Deşi cei cu pensii ridicole sînt în aparenţă avantajaţi, în realitate prăpastia dintre pensiile mari şi cele mici se lărgeşte.



Vine, se apropie cu paşi repezi mirifica zi de 1 aprilie pe care o aşteaptă cu strîngere de inimă o sumedenie de pensionari autohtoni, epuizaţi de tranziţie. Un prieten mi-a spus că părinţii lui în etate erau neliniştiţi deja în ianuarie şi se întrebau atunci cum vor fi indexate pensiile în primăvară. Iar pentru aceşti părinţi, ca şi pentru alţii, contează fiecare procent al indexării.

Ei bine, ciorovăiala guvernanţilor din AIE a ieşit la iveală şi în cadrul discuţiilor pe marginea indexărilor de pensii. Guvernul demis a decis, în ceasul al doisprezecelea, să indexeze pensiile cu circa 7%, iar celor care au pensii sub minimum de existenţă să le mai adauge un bonus de 8 %. Iese deci că omul care avea o pensie de 900 de lei va primi după 1 aprilie 1035 de lei. În lumina reflectoarelor a apărut imediat liderul PD, Marian Lupu, care a precizat că guvernul lui Filat a plagiat un proiect de indexare a pensiilor zămislit de democraţi, care s-a prăfuit multă vreme, şi care abia acum a fost băgat în seamă de executivul pe ducă.

Aş remarca din start un detaliu care îmi displace niţel. Deşi cei cu pensii ridicole sînt în aparenţă avantajaţi, în realitate prăpastia dintre pensiile mari şi cele mici se lărgeşte. Celui care avea 900 de lei i se vor adăuga 135 de lei, pe cînd unul care are o pensie de 4000 de lei va lua şi mai mult – 280 de lei. Şi asta în ciuda indexării mai mici. Or, eu auzisem că guvernanţii vor să micşoreze prăpastia dintre pensiile mari şi cele mici. Sau ăsta e doar un zvon?

În definitiv, greşeala cea mare a fost făcută în zorii tranziţiei, cînd conducătorilor şi cinovnicilor li s-a oferit o modalitate de calculare a pensiei mult mai generoasă decît profesorilor sau medicilor.

Iar acum să tragem concluzia care se impune în mod evident. Omul vîrstnic a avut 900 de lei şi va avea de la 1 aprilie 1035 de lei. Asta nu e rău, fireşte. Dar nici prea tare să ne bucurăm nu e cazul. Mai e o cale lungă pînă la pensia mulţumitoare. O cale pe care, din nefericire, mulţi dintre pensionarii actuali nu vor reuşi s-o parcurgă pînă la capăt.
XS
SM
MD
LG