Consiliile de presă din R.Moldova şi Rusia condamnă lăcomia pentru rating

Premieră în colaborarea dintre consiliile de presă din spaţiul CSI, soldată cu o decizie ce condamnă lăcomia pentru rating cu orice preţ, inclusiv cu cel al suferinţei unor copii-victime. Vom discuta în această dimineaţă cu preşedinta Consiliului de presă din Chişinău, profesorul universitar şi experta în comunicare Ludmila Andronic.

Europa Liberă: O premieră, aşadar, în spaţiul CSI – în urma colaborării consiliilor de presă de la Chişinău şi Moscova, un post de televiziune şi o vedetă TV din Federaţia Rusă au fost ruşinate pentru nesocotirea normelor eticii profesionale jurnalistice… Ludmila Andronic despre ce a fost vorba, de fapt, care a fost întâmplarea?

Ludmila Andronic: Este vorba despre un caz care la început totuşi în primul rând a fost încălcat din punct de vedere al normelor etice şi în Republica Moldova. Adică este vorba despre un filmuleţ de pe youtube în care figurează doi minori din Republica Moldova încăieraţi într-un conflict mai drastic. De fapt, o fetiţă, o minoră a plătit pe nişte colegi ai săi ca să-l bată pe un coleg de clasă din diverse motive care acum nu mai au nici o importanţă. Şi acest filmuleţ a fost la început preluat de câteva televiziuni din Republica Moldova şi prezentat în programele de ştiri. Ce-i drept, o parte dintre ele au avut cel puţin bunul simţ ca în eter să blureze feţele minorilor şi să încerce să-i protejeze. Noi ne-am autosesizat pe acest caz, noi adică Consiliul de Presă, considerând că astfel de teme nu sunt de importantă socială, aşa cum a fost ea prezentată. Pentru că tema violenţei minorilor este o temă importantă, dar depinde sub ce aspect şi din ce punct de vedere o analizezi. Sau cine participă la o discuţie. Dar simpla prezentare a unui asemenea filmuleţ de pe youtube am considerat noi că nu aduce nici un folos societăţii, ba mai mult ca atât încalcă normele etice, inclusiv legale legate de drepturile minorilor şi minorilor victime. Şi am cerut prin autosesizarea noastră ca acest filmuleţ să fie blurat, dacă nu mai poate fi scos din arhivele de pe paginile web ale televiziunilor şi am atenţionat încă o dată televiziunile locale cu privire la inadmisibilitatea unor astfel de acţiuni. Ei, în ziua în care are loc această şedinţă ne ducem seara acasă şi rămânem mască pentru că deschidem un program rus de televiziune, ORT-ul rusesc sau primul canal, cu emisiunea lor din prime-time care se numeşte „Pusti govoreat” şi vedem deja tinerii invitaţi în studio şi aceşti doi tineri care figurau în filmuleţ, fără nici o încercare de a li păstra identitatea ascunsă, pentru că erau invitaţi în studio, puşi într-o situaţie absolut umilitoare. Mai mult, la un moment dat fetiţa nu voia să iasă în studio, pentru că, mă rog, ori era jenată, ori stresată, a fost practic impusă să iasă în studio şi să-şi ceară scuze. Deci, până la urmă jurnalistul a scos din invitaţi ceea ce a vrut să obţină el şi nimeni nu a ţinut cont de problemele care li se creează acestor doi tineri. Şi atunci noi ne-am adresat Consiliului de Presă din Rusia, dat fiind faptul că noi doi ani în urmă am creat o reţea regională a consiliilor de presă din spaţiul ex-sovietic şi atunci la propunerea noastră a fost inclusă posibilitatea de a examina plângeri transfrontaliere ştiind foarte bine că spaţiul informaţional rusesc pătrunde liber, şi nu doar rusesc, dar în special rusesc, pătrunde liber în toate fostele ţări ale URSS şi ne infectează uneori prin informaţiile care nu au nimic cu etica sau profesionalismul jurnalistic.

Europa Liberă: Tocmai voiam să vă întreb în legătură cu aceste televiziuni transfrontaliere. În general, în R.Moldova sunt retransmise şi se bucură uneori de o audienţă foarte mare posturi de televiziune străine… Emisiuni ale acestor posturi, autorii acestora pot fi măcar mustraţi în vreun fel pentru păcate deontologice sau e posibil doar aşa prin apel la instituţii din ţara lor mamă?

Ludmila Andronic: În fond există două instrumente. Adică dacă eu, ca şi persoană sau ca şi instituţie, consider că am fost lezată în drepturile şi onoarea mea de către un anumit jurnalist sau de către o anumită televiziune pot să depun o cerere directă la această televiziune şi să cer dreptul la replică. Este o chestie universală, însă nu îşi garantează nimeni că într-adevăr vei primi acest drept la replică. Este clar că aceşti doi copii şi familiile acestora nu ar fi apelat niciodată pentru dreptul la replică, dar nici nu era cazul. Pentru că noi, în momentul în care am depus această plângere, am depus-o nu doar ţinând cont de acest caz concret. Sau de aceşti doi copii. Ci în ideea că nu poţi să faci ce vrei atunci când este vorba despre minori. Ajunşi aşa până într-o discuţie mai neformală cu Consiliul de Presă din Rusia eu le-am zis: Eu nu ştiu care va fi decizia voastră, dar vă rog foarte frumos, dacă vreţi să vă bateţi joc de proprii copii şi vă permite legea voastră, pentru că ei încalcă destul de des şi normele deontologice şi legale, dar nu vreau eu să exemplific acum, bateţi-vă joc. Pe ai noştri nu-i atingeţi.

Europa Liberă: Dar, apropos, ţări diferite (Rusia şi R.Moldova în acest caz) etică profesională diferită, poate sau există totuşi o temelie unificatoare în acest sens? De vreme ce tot aţi spus că aţi avut anumite temeri privind judecata colegilor de la Moscova.

Ludmila Andronic: Nu, nu erau temeri. Dar vă daţi seama că noi cunoaştem să zicem o parte din acest consiliu. Cei cu care ne întâlnim la alianţa europeană, cei pe care i-am mai văzut la noi, am fost noi la ei. Totuşi acolo acest consiliu este format din foarte mulţi membri, nu-mi mai amintesc exact din câţi. Nu poţi să fii sigur de opinia unui om. Şi nu poţi fi sigur dacă toate punctele pe care le-ai înaintat ca fiind încălcate, că vor fi aprobate şi susţinute ca fond de discuţie. Deci, asta de fapt am vrut să zic. Dar, cum să vă zic, în Rusia de fapt protecţia minorilor aflaţi în cazuri din astea mai dificile şi vulnerabile nu este atât de bine prescrisă ca în norma legală din Republici Moldova de exemplu.

Europa Liberă: Pe de altă parte, luând în consideraţie că sindromul „urăsc, mi-e ruşine, dar mă uit” de care suferă numeroşi telespectatori, în Rusia la fel, cu atâţt mai mult poate, poate ar trebui să explicăm de ce a fost nepotrivit şi rău în emisiunea vizată a postului Pevîi Kanal?

Ludmila Andronic: În afară de încălcarea drepturilor acestor doi minori, din punctul de vedere al spectatorului, în primul rând după modul în care această emisiune este gândită şi pusă pe rol acolo, şi asta am constatat-o nu numai noi, ci şi colegii noştri ruşi şi poate în primul rând ei, pentru că acolo sunt patriarhi ai jurnalismului, este o emisiune profund manipulatoare, atât la adresa celor care privesc această emisiune, pentru că oamenii sunt tot puşi în situaţia să tot privească acest scandal, din ce în ce mai puternic pentru că, aşa cum este ea gândită, ţi se dă un pic mai înainte ceea ce se va întâmpla şi tu devii curios, dar este foarte manipulatoare şi acest lucru este foarte periculos la adresa celor care sunt invitaţi în studio. Oamenii sunt puşi într-o situaţie de transă televizată şi nu mai pot să-şi controleze propriile lor acţiuni. Acuma eu nu mai vorbesc că acolo sunt şi staruri invitate, ele au această şcoală dar nu e problema noastră. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, astfel de subiecte ca să aibă utilitate, trebuie să aibă totdeauna invitaţi pedagogi, părinţi, psihologi, deci oameni relevanţi pentru această situaţie care să ne explice cum să nu ajungă proprii noştri copii în asemenea situaţii. De fapt pentru noi, dacă dăm astfel de subiecte pe post, scopul principal al acestora trebuie să fie haideţi să vedem împreună cum să nu se mai repete aceste lucruri.

Europa Liberă: Această colaborare ar putea însemna că şi „partea rusă” ar putea depune o plângere faţă de anumite emisiuni difuzate în R.Moldova, chiar dacă acestea nu au acces pe teritoriul Federaţiei Ruse, dar indirect ar putea leza onoarea şi demnitatea cuiva din Rusia?

Ludmila Andronic: Sigur. Şi Georgia poate să facă lucru acesta, şi Armenia poate să facă, şi Tadjikistanul, şi Ucraina poate să facă. Înţelegeţi, noi acum trăim de fapt într-un spaţiu informaţional global. Şi ceea ce ţi se pare că, ai scris pe undeva pe la Anenii Noi şi nu citeşte nimeni decât locuitorii propriului tău raion nu este adevărat. Din simplu motiv că există varianta electronică în mare parte a acestor ziare şi al tuturor media. Din simplu motiv că cineva poate să citească şi să pună pe o reţea socială sau să transmită prin mail o scrisoare. Deci, gata, nu mai există informaţii care se limitează la spaţii foarte restrânse. Asta pe de o parte. Pe de alta, faptul că tu scrii despre cineva care nu-ţi va citi niciodată ziarul sau nu va asculta niciodată emisiunea nu înseamnă că tu poţi să-l tratezi cum îţi vine ţie.