O ştire a fost difuzată deunăzi de SA Termocom. Cică au fost depistaţi nişte concetăţeni de-ai noştri care consumau fraudulos gigacalorii vitale. Aceştia achitau doar suma pentru încălzirea spaţiului de uz comun, pe cînd în realitate consumau mai multă energie termică pentru că îşi încălzeau şi apartamentele. În felul acesta gigacaloriile consumate de concetăţenii şmecheri erau plătite de alţi locatari. Dacă înţeleg eu bine, oamenii aceia îşi foloseau caloriferele în timp ce pretindeau că sînt debranşaţi de la apa fierbinte.
Ce să zic? Tristă şi banală situaţie. Fireşte, ştirea asta nu conţine detalii despre starea materială a concetăţenilor şmecheri. Nu ştim, prin urmare, dacă erau putrezi de bogaţi sau dacă trăiau într-o sărăcie lucie. Dar oricare ar fi starea lor materială, tot cu un mic mişmaş avem de-a face.
Eu iată la ce mă gîndesc. Presupun că aceşti concetăţeni fraiereau fără prea mari mustrări de conştiinţă Termocomul. Dar se simţeau ei oare vinovaţi în raport cu vecinii lor care le plăteau, fără să ştie, consumul? La întrebarea asta ar fi curios să avem un răspuns. Pentru că, în definitiv, un bloc de locuinţe e ca o ţară. Iar solidaritatea dintre locatarii blocului reproduce solidaritatea dintre membrii întregii comunităţi.
Eu o să spun cîteva impresii despre ce fel de solidaritate există în blocul în care locuiesc eu, de pildă. M-am mutat acolo în 2005. În cei opt ani de zile discut sporadic doar cu un singur locatar, care pare mai bonom şi mai sfătos. Dar nici asta nu ar fi o mare problemă, dacă nu ar exista cîteva inconveniente: fumatul unora pe scară, trîntitul uşilor de metal în dricul nopţii, transformarea curţii într-o imensă parcare şi, implicit, certurile cu posesorii unor automobile luxoase.
Revenind la cetăţenii care fraiereau Termocomul, aş vrea să constat că de la 1991 încoace şmecheria-mişmaşul-ţeapa au devenit un fel de sport naţional. Ideea care a cîştigat constant aici teren de la 1991 încoace e că poţi supravieţui numai prin şmecherie. O altă idee răspîndită în mase e aceea că fraierit în primul rînd trebuie statul. Prin evaziune fiscală, prin încasarea unor indemnizaţii pe care nu le meriţi, prin contrabandă cu ţigări, prin deturnarea fondurilor publice.
Într-un fief al şmecheriei generalizate, de ce să ne mai mire că nişte locatari ciordeau gigacaloriile termocomiene? Mitul omului frumos şi harnic a apus aici demult. Iar politicul, care îi dezgustă pe mulţi, nu e decît o proiecţie a stării de spirit care domină în popor. Ei, politicienii, din popor vin, nu de pe Marte.
