Linkuri accesibilitate

Bulgarul care și-a dat foc într-un protest antiguvernamental a murit la spital


Bulgarul care și-a dat foc la 20 februarie în semn de protest față de scumpete și corupție a murit la spital. AFP relatează că Plamen Goranov, artist amator și alpinist de 36 de ani, s-a autoimolat în orașul Varna, cerând printre altele demisia primarului, pe care îl acuza de corupție. Moartea lui Goranov duminică seara a fost anunțată de spital abia astăzi. În Bulgaria, cea mai săracă țară a UE, au loc de câteva săptămâni mari proteste de stradă care au dus la demisia guvernului premierului Boiko Borisov. Goranov a fost al doilea bulgar care a murit în urma autoimolării în protestele de luna trecută. Un al treilea bărbat de 53 de ani care a recurs la aceeași formă de protest se află internat în stare gravă în spital.
XS
SM
MD
LG