Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.



După cei trei ministrii de externe europeni care au fost saptamina trecută la Chisinau - cel al Poloniei, al Suediei şi al Marii Britanii - au făcut din nou promisiuni Moldovei şi au avertizat asupra efectelor prelungirii unei crize politice, astazi ministrul ceh de externe Karel Schwartzenberg va avea probabil un mesaj similar. Reamintim că programul Parteneriatului European a fost creat din iniţiativa Suediei şi Poloniei - a celor doi ministrii de externe -, dar a început să funcţioneze în 2009, pe cînd la preşedinţia Uniunii Europene se afla Cehia. Un motiv in plus pentru actualul ministru de externe ceh şi promotor neobosit şi al democraţiei şi al statului de drept şi al Uniunii Europene, să susţină pe mai departe eforturile de reformă din Moldova. Vizita este făcută la invitaţia şefului diplomaţiei de la Chisinau, Iurie Leancă.

O nouă şedinţă a Parlamentului este anunţată pentru astazi la ora 10.

Si la primăria capitalei, liberalul Dorin Chirtoacă a convocat o o şedinţă extraordinară a Consiliului municipal.

Pe plan internaţional, în Statele Unite intră în vigoare astazi un acord între administrația Obama și republicani să se taie automat o serie de cheltuieli bugetare, dacă nu se găsește, în ultimele momente o altă soluție negociată de micșorare a deficitului bugetar.

Începînd de astazi, preşedinţia Consiliului de Securitate ONU este preluată de Rusia.

La Praga au loc noi negocieri între reprezentantii Rusiei si Georgiei, negocieri în care se caută soluţii practice pentru unele din problemele locuitorilor din Abhazia si Osetia de Sud, regiuni pe care Georgia considera sa le considere parte a ţării, în timp ce Rusia le-a recunoscut independenţa după războiul din august 2008.

La Geneva începe astazi Festivalul International al Filmelor despre Drepturile Omului.

Ministrul de externe al Franței, Laurent Fabius merge în Kazahstan, la Astana.

Si o aniversare legată de postul nostru de radio: la 1 martie 1953 a început să emită Radio Libertatea, postul american in limba rusă. Programele Europei Libere începuseră deja de doi ani de zile, din 1951. In 1953 au început şi emisiunile în limbile georgiană, azeră, armeană şi mai multe limbi din Caucazul de Nord, printre care în inguşă şi cecenă. Tot acum 60 de ani şi-au început programele şi în limbile Asiei Centrale, iar in belarusă şi ucrainiană, cu un an mai tîrziu, în 1954.
Previous Next

XS
SM
MD
LG